Pages

20 April 2016

Iti scrii vanataile pe colturile sufletului meu. Stii ca te-am blocat inauntru? De teama sa nu ma mai pierd. Sau sa nu te mai pierd. Nici eu nu-mi mai cunosc motivele. Daramite tu. De aproape o suta douzeci de zile imi aprind tigarile cu o bricheta care are un zar inserat in plastic. Atunci cand ma uit la ea, ma intorc la momentul in care mi-ai daruit-o. Stii ca aceasta bricheta e singurul lucru pe care il mai detin in forma materiala de la tine? Straniu cum ma leg de oameni datorita obiectelor. Candva mi-ai zis ca iti doresti ca vorbele noastre sa devina realitate. Si stiu ca la acel moment nu te temeai sa te deschizi. Nu cu trupul, ci cu sufletul. Te-am avut gol de atatea ori in fata mea, insa iti aveai sufletul zidit... ascuns sub nenumarate invelisuri... ti-am spus azi-noapte ca te iubesc. De fapt, ma iubesc pe mine prin tine. Am obosit, dragule... sunt putin franta... obosita sa bat drumuri spre suflete ranite. Dragostea nu ar trebui sa se transforme intr-o lupta. Pentru ca ea se simte din cap pana in picioare. Din corp pana in inima. As vrea sa intelegi ca n-am talent. Nici la desen. Nici la cuvinte. Nici la oameni. Nici la suflete. Mai ales la al meu... ne revedem dezbracati de traume, DA? In viata asta, nu urmatoarea, da?

14 March 2016

M-ai privit de parcă m-ai fi stiut pe dinăuntru. Fără să-mi fi dezvelit sufletul. Fără sa fi rupt fâșii din el. Fără sa-mi fi vorbit. Si ai continuat sa-mi strângi pielea cu ochii, sa-mi patrunzi acolo unde doare dulce. Ca si cum nelumescul te-ar fi imbratisat doar pentru a ajunge la mine. Ce-i cu foamea asta de necunoscut din mine ? Cum se oprește înainte sa-mi intre vene si sa înceapă sa-mi curga nesat din nord pana in sud ? Cum ma traduci? Cum sa te traduc? Hai, ia-ma din realitate. Rupe-ma de tot ce cunosc. Lasa-ti culorile sa se ascunda in mine. Pe ale mele le-ai prins deja in hora. Si nu... Nu mi-e teama de ... Mine.

25 February 2016

Am strâns ochii de teama ca am halucinații. Mi se întâmplă destul de des sa-mi las imaginația liberă si eu sa mă pierd o dată cu ea. Nu știam daca trăim in realitate sau daca ma copleșise o himeră. Am refuzat sa-mi ciupesc pielea pentru ca nu voiam sa mai adaug o altă vanataie la colecția pe care o aveam deja. Mi-am lipit pleoapele si mi-am rostit liniste in gand. Însă zgomotul masinilor devenise treptat mult prea puternic in comparatie cu puterea mea de concentrare de la acel moment. Am întins mâinile si am simțit o masă dura. Cumva un corp. Am început sa vad cu degetele încet, desenând forma trupului. As fi vrut sa fi fost doar un mulaj, nu era ca si cum as fi avut o astfel de putere. Urcând spre umeri, am recunoscut alunițele proeminente din acea zona. Am știut chiar atunci ca ma apropii de adevăr. Sau nu... Teama crestea pe măsură ce inaintam in descoperire. Daca te-ai fi sfărâmat ? Sau daca in stângăcia mea te as fi îndepărtat? M-am obstinat sa nu-mi deschid ochii. Sa te recunosc oarba fiind de lumină. Să-i permit întunericului sa te contureze.
Am urcat timid spre chip si ti-am simtit barba. Ma infioram in primele zile pentru ca nu cunosteam senzația. Sa nu crezi ca tremuram. Poate putin din cauza emotiei sau a fricii. Nici eu nu mai stiam, darămite tu.
Am deschis ochii. Întuneric si pustiu...

20 January 2016

Mi-ai stins setea de carne cand ma asteptam mai putin. Si mi-ai arătat ca încă se mai poate sa te trezești aproape de un suflet cald. Unul ca al tau. Silențios, bun, ireal de frumos. M-am îndrăgostit iarăși. Si de data asta e pe bune. Pentru ca m-ai făcut a ta de nenumărate ori. Si m-am pierdut in tine. M-am lăsat purtata in harta corpului tau. Mi-ai descoperit fărâmă cu fărâmă, inima cârpită. A început sa bata din nou asa cum nu a mai făcut-o de ceva timp. Si te-am primit in mine crezând ca te voi vindeca. Însă, vezi tu... M-am îmbolnăvit eu. De tine. De mirosul pielii tale. M-ai sufocat cu aromă de acasă. Sa fi fost încă o data doar in mintea mea? Sa mă fi pripit pentru a nu stiu cata oara? Cum se traduce o întâmplare ca asta pe limba inimilor cârpite? Cum se uita? Cum? Cum?
In ce fel te transformi dupa potop? Amintește-mi sa nu mi mai aduc aminte de culoarea mâinilor tale. Si nici de mirosul tau
Am mintit. Si nu mai stiu... Adevărul...

17 January 2016

Ninge cu fulgi imensi si pufosi. Se așează peste noi si peste sufletele noastre. In speranta ca se vor stinge incendiile care le consumă. Care le sfărâmă continuările de carne si piele. Ca si cum nu am mai sti o alta limba decât pe cea a zăpezilor de altădată. Noi ne-am cunoscut intr-o iarnă infamă si ne-am umblat unul in celălalt cand ne așteptam mai putin. Ne-am învățat numele mult prea târziu. Atunci cand ne-am trezit cu o lumina vișinie pe chipuri. Acolo unde am schimbat suferința pe o monedă de plăcere. Acolo unde cântă un vinil despre sirop si miere. Despre banii pe care nu ar trebui sa ii atunci pe trupuri lipsite de greutate. Despre simpla atingere ce poate vindeca. Cârpește-mi sufletul cu litere mincinoase. Stii ca eu miros a tine? Încă am gustul tau pe umeri si pe inimă. Tu... Nu...

9 December 2015


Voiam sa vad daca mai stii 
Cum respiratiile se intampla,
La trei batai Sud de usa. 
N-ai inteles cum coboara degetele
Pe umerii goi ai minciunii ? 
Voiam sa cred ca tacand
Imi povestesti o ultima rasuflare de toamna, 
Dar.... 
Am cazut pe marginea orei de vara. 
S-a petrecut o bucata de minune. 
Atunci.
Cand.... Eu nu cunosteam gustul tau, 
Iar tu.... Te deschideai unei fapturi...
Unei farame de fiinte ce nu stia
Sensul gingiilor sangerande. 
Gandul ca te sufoci ... 
Se sperie de miracolul de a ... 
Sfarama frantura de ... Ghemuire in forma de fetus. 
Desparte peretele de ieri 
De tarfa amintire de....
Maine!

7 December 2015

Nesincronizarea se intampla, de cele mai multe ori, atunci cand te opresti din fuga. Si ridici privirea. Si vezi. Il/O vezi. Iti penetreaza zidul cu grija ridicat. Te transforma. Te bantuie noaptea. Te trezesti ca iti proiectezi imaginea lui/ei in minte de foarte multe ori pe zi. 

Avem nevoie sa ne cream povesti. Sa adoram felul in care o anumita persoana isi musca buza sau isi lasa un zâmbet strengar in coltul gurii. Avem nevoie sa intelegem cum oamenii se intampla in viata noastra. Sau cum aleg sa se petreaca. Cum ni se face pielea gaina doar auzindu-le vocea. Sau cum mirosul pielii e aproape. Cum miroase a aproape. Sau a acasa. Dar un acasa iluzoriu. 
Avem nevoie sa trăim povestile pe care ni le cream. Poate doar asa vom constientiza ca doua alunite paralele nu se vor cunoaste niciodata. But then again... Who knows ?

Daca te uit sau ma uit... aminteste-mi ....

https://www.youtube.com/watch?v=5ZDsCJ4rGD4

27 November 2015

Era spre finele lui noiembrie cand ai aprins in mine... nu stiu exact ce, insa.... se transforma... in sentiment. De un acasa atat de distant... cu miros de mare si nopti impartite la si in doi.... sa nu ne doara timpul pe care l-am simtit impreuna. Si sa nu uiti sa-mi scrii cateva randuri cand te vei simti singur. Eu asa voi face. Desi intre noi nu poate fi vorba despre o poveste sau despre iubire daca doare. Nu e nici pe departe despre astfel de senzatii. 
Doar despre sfarsitul de noiembrie pe care nu l-am inteles. Sau nu am vrut. Nu stiu cand mi-am dorit ultima data sa inteleg ce se intampla. Cu noi. Cu tine. Sau cu mine. 
Sa nu iubim putin, ci doar.... sa lasam veninul din an sa se prefaca in vin. In licoare dulce-amaruie de piele si vis....

12 November 2015

Se amesteca in mine. Sentimentele. Senzatiile. Mai ales, oamenii, Se contopesc si se despart, Violent. E noiembrie. A naibii toamna si luna in care am fost, sunt si voi fi, Cum ? Eu. Sau fericita sau despre ce voi mai scrie aici, Nu e ca si cum ai mai citi, Ai mai simti, Sau ti-ai mai aminti. Nici eu nu mai stiu. Nu ca as fi stiut vreodata. 
Se amesteca in mine. Brume de senzatii. Franturi de oameni. Se amesteca si pe mine ma lasa pe dinafara. Se contopesc. Se iubesc si eu raman in .... sau ma intorc Si se amesteca. Blestemat verb fara sinonime perfecte, Se intampla. In. Langa si pe langa. Si eu... nu mai, Doar NU MAI!


Viata se intampla ca o tigara pe care o aprinzi, Dimineata sau seara, peu importe. Se petrece in cateva clipe pe care noi ni le traducem ca pe niste ani. Cunoastem sufletele. Rezonam. Impartim bucati de piele. Momente indescriptibile, Toate fara sa le constientizam insemnatatea. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa pretuim oamenii si clipele de-abia dupa ce se consuma. Le traim, Ne hranim cu sentimente pe care ni le povestim in iubire, De ei, De acele inimi care vorbesc aceeasi limba ca noi. Si-s atat de multe cuvintele pe care ni le spunem. Ni le adresam prin ceilalti. Le traim. Le ... 
Viata devine un fum. Un lung sir de evenimente pe care nu ajungem sa le pretuim decat atunci cand trec. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa nu intelegem semnificatia unor lucruri decat atunci cand... nu mai sunt. Valabil si pentru oameni. Ii iubim mai mult cand nu mai EXISTA....sa iubim si sa-i iubim cat mai SUNT!

9 November 2015



Aceeasi inima carpita, trei ani mai tarziu, iese din carapace in noiembrie. In luna cea mai curata a anului. Si-au batut joc de noi cei care au inventat masurile de timp. Ele nu comprima nici macar un sfert din notiunea pe care o avem construita in minte. Acelasi suflet cusut cu ata de trecut isi bate rasuflarile in casuta in care iarasi nu se mai intampla nimic, Acorduri de chitara asemanatoare ii mai rasuna din cel mai indepartat colt, dar nu mai trezesc nici pe departe aceeasi intensitate cu care traia in urma cu trei toamne. Au cazut frunze, picaturi, lacrimi si zambete intre noi, insa acel sentiment unic nu s-a stins pe deplin. Nici nu ar avea cum. Oricat s-ar minti dulce ca nu mai exista nimic in ea, acele senzatii sugrumate se strecoara. Si incepe...

Si nu se mai sfarseste. Se obstineaza sa-si aminteasca minciunile si atingerile infometate de el. Care el ? Cine este el ? Dar ea ? Niste fantome care s-au sincronizat pentru cateva masuri iluzorii de timp intre cateva acorduri de chitara. Totusi... nu mai doare. 

19 October 2015


Colectionez oameni, sentimente si mai ales momente. Nu neaparat cele care-mi apartin. Le adun ca pe bucatile unui puzzle in incercarea de a-mi aminti de mine.Ma hranesc cu intamplari cat mai insolite doar pentru a ma povesti altora. Insa nu constientizez decat tarziu ca ma pierd in ei de fapt. Ma risipesc doar pentru a uita. Sau a-mi aminti. Nici eu nu mai stiu. Sau nu vreau sa stiu. Ma mint dulce ca nu strang pietre sau lucruri ce poarta marturia trecerii anumitor bucati de suflete luminoase prin mine. Uneori ele, sufletele, sunt mai solare ca al meu. Insa comparatia n-a facut niciodata bine. Pastrez mesaje sau fotografii ce pastreaza aroma clipelor. 
Numai ca amintirea arareori persista. Iar asta nu se intampla pentru ca senzatiile ar fi fost superficiale. Insa oameni vin si pleaca, iar amprenta lasata de unii dintre ei cantareste mai mult decat sufletul meu poate... duce.

https://www.youtube.com/watch?v=sDrUrZb_nEU

I don't wanna be the girl who has to feel the silence

Cand a aparut "Sober" am simtit ca a fost creata special pentru mine. Ca si cum acordurile de la debutul melodiei tipau sentimentul de vinovatie de care ea incerca sa scape. Nu mi-am dorit niciodata sa ma transform in omul care sunt astazi, tacut, ratacit in alegeri mai mult sau mai putin fericite. Care-si refuza momentele de liniste in speranta ca galagia o va trezi mai repede din tacerea in care s-a afundat. Nici macar cea care radea cu gura pana la urechi cand, de fapt, ii venea sa urle de durere. O greutate incredibila care o trage din ce in ce mai in jos. Mi-a spus cineva astazi ca e foarte mandra de mine pentru ca am ajuns departe ( n.m. in urma micului succes datorat scurtmetrajului in care am jucat pret de cateva minute), ca am gasit lumina in bezna in care orbecaiam de prea mult timp. Nu-i deloc astfel. Nu am ajuns departe. E o reusita mediocra. Nu am ajuns nici pe departe unde mi-am propus in urma cu cativa ani. Adevarul este ca nici macar nu mi-am propus sa realizez aceste lucruri. De ce ? 
Pentru ca nu ele ma reprezinta. Nu talentul la cuvinte, nu vorbele calde pe care le mai spun uneori celor dragi sau celor pe care ii consider apropiati de sufletul meu. Nu ma regasesc nici in acea fata care ar fi facut orice pentru a le arata oamenilor din jurul ei cat de mult inseamna, nici in cea care priveste copacii sau care asculta vantul. Nu, nu si nu. 
Se intampla de ceva timp sa ma aflu pe pilot automat. Sa fac toate lucrurile la comanda de parca se termina lumea daca nu imi indeplinesc taskurile zilnice. Nici macar ea nu sunt. 
Imi placea inainte sa povestesc despre cat de norocosi suntem dimineata cand deschidem ochii. Sau cand primim un cuvant bun de unde ne asteptam mai putin. 
Fara asteptari! Fara implicare! Fara! Fara si iar FARA!