Pages

24 April 2015

Astazi... povestesc despre mine. Si putin despre tine. Desi licoarea din aceasta seara imi permite sa fiu mai deschisa. Nu e ca si cum pana in prezent in randurile insirate in acest html nu as fi vorbit despre un anume tine prin mine. In clipa de acum, se intampla cadoul de a te vedea materializandu-te in fata mea. Ca si cum realitatea exista. Stiu ca azi te-am nelinistit si te-am .... m-am aflat intr-o dimesiune total diferita dintr-un anumit punct de vedere. Insa... in seara asta alba am simtit pasiunea cu care tu traiesti prin acordurile unei chitari pe care eu o port la mana stanga si in urechi. Pentru ca imi place sa consider ca imi traduc vibratia cumva materializata prin forme de chitari purtate ca bijuterii. Mult spus bijuterii. Forme ce transpun cumva... senzatiile din mine. 
Ti-am spus ca m-am redescoperit privind niste oameni care... mi-au reamintit ca detin o atractie inexplicabila. 
In clipa de acum ma traduc prin... timpuri verbale care cu greu ma... incerc sa ma cunosc. Mai bine spus, sa ma recunosc. De la gesturi la ticuri verbale. La controlul pe care l-am avut mereu la .... 
Ma transpun prin fotografii mai mult... astazi e.... starea urmatoare....

23 April 2015

Mic fragment de adevar

Mai stii cand te opreai in urma cu zece ani din drumul tau si ridicai privirea spre copaci ? Ii lasai sa-ti atinga orizontul doar pentru ca te linisteau. Acele brate de lemn verzi ce iti stergeau lacrimile. Nici tu nu stiai de ce plangeai. Simteai ca lipseste ceva. Un om,o activitate, o familie calda, o acasa. 
De fapt, tu erai abstenta din tine pentru ca nu te cunosteai. Te temeai sa vezi ce se afla dincolo de anumite sugestii ale omului care erai prin prisma altora. Pentru ca nu stiai sa-ti asculti inner voice-ul. Dar asta se intampla demult. Astazi...

10 April 2015

Demult

Te-am imbratisat candva ascultand "Never let me go". Iar tu ai continuat sa-mi strangi carnea. Si nu sufletul.  Am stiut ca te vei rezuma doar la o bucata de material din mine. In clipa de acum respiri langa mine. Insa...cam cate nopti vom mai imparti in minciuna? Pana vei invata sa uiti de tine in absenta mea?
Dar EU? Despre mine cand voi mai povesti?

Scrisoare netrimisa

Nu esti singura! Ai carnea si sufletul! Te AI! Ma am... Sau nu?

19 March 2015

Pe măsura ce trece timpul, te pierd din mine. Previzibil de altfel. Insa nu știu cum de au rămas câteva fărâme din acele sute de ore împărțite si... împărtășite. Am avut o călătorie superba pe o bicicleta verde într-un parc.  Secvențe atât de simple si profunde in același timp. Pentru ca au fost cu tine. Pentru ca ai fost tu. Si nimeni altcineva. Nici nu as avea cum sa te înlocuiesc. As vrea doar sa nu uit. Sa nu te risipesc pe zi ce se ascunde in timp. 
" - Florile astea imi amintesc de mirosul pielii tale... Albe, curate, moi... Tu ramai cea mai frumoasa parte din mine, din acea vara pe care am respirat-o prin râsetele tale..."
Tu ai fost eu, iar eu am fost tu. Am fost si... nu va mai fi in mine si nu nici in tine... Si da... se duce pana si sentimentul si imaginea ta si totul.... iar tu nu vei înțelege niciodată ca.... 

18 February 2015

Uneori... te simt aproape. Ca si cum te-ai afla cu adevarat in fata mea. Numai ca... putine sunt persoanele care raman in forma lor fizica in viata mea. Pentru ca asa trebuie. Pentru ca nu a fost sa fie. Pentru ca... merit oameni mai buni. Dar... aceste cuvinte mi le spun in speranta ca nu ma va mai durea. Ce? E un pustiu in partea stanga a pieptului. Un gol...

13 February 2015

Am ramas suspendata intr-o suma de clipe perfecte. Timpul dupa tine. Timpul inainte de tine. Timpul meu cu mine. Straniu cum trec secunde, minute, ore, zile, luni, iar tu ramai incrustat in carnea mea. Oricat de mult am incercat sa te ingrop in alte pieli. Sau piei. Care o fi si pluralul corect. Sunt blocata intr-o camera cu tine. Ma aflu acolo de aproape noua luni. 6480 de ore de cand ... cum se scapa de aici?

25 December 2014

Uneori dorul ia forme curioase. Ma izbesc de ele ca si cum s-ar traduce prin niște continuări ale sufletului meu. Siluete pe care nu le recunosc. Sau refuz sa ma povestesc lor. Sa ma mai. 
Sentimentul de absenta ascunde, de fapt, mult egoism. Nu vorbesc doar despre mine, ci si despre ceilalți.  Cei ce, in anumite momente, m-au îmbrățișat pentru a-mi răpi din durere. Amarul înfipt pana in măduva oaselor încă din copilărie. Mândria de a fi unica si conștientizarea unicității. Credința in oricine si orice, mai puțin in mine însămi.
In realitate, se pare ca mi-am tradus greșit semnificația orgoliului in sistem. Iert mult prea greu. Ma iert dupa o anumita perioada indelungata. Pentru ca in limbajul meu eu trebuie sa fiu perfecta. 
Cutele pielii. Maniera stângace de a povesti. Naturalețea de a ma deschide. Iubirea. Ea ne definește si ne apropie. Va mulțumesc ca ma descoperiți.... Astfel, dorul.... nu mai doare. 
Doar umple. Ma umple.

9 November 2014


Pescărușii-i urla durerea ce-o străbate
De la Nord la Sud,
Si-o pregătesc pentru sfârșit.
Acum nu mai dansați,
Nu mai aplaudați.
Ati împietrit de groaza,
V-ati cusut gurile cu șuvițe de drum.
Acum, când finalul se ascunde după colt,
Va opriți din ras si băut vin!
Va e teama de propria nenorocire, nu?
Ea nu se teme..... pentru ca v-a iertat
Dinainte s-o UCIDETI!
Ea..... e viata pe care voi dansați desculți.....

8 November 2014

Bilant

N-am mai trecut demult pe aici. Acest fapt s-a datorat unei perioade de conștientizare a propriei mele persoane. Redescoperirea a început în ianuarie când mi-am îndreptat atât atenția, cat și privirea spre teatru. O buna perioada am fugit de mine pentru ca am ales sa ma pedepsesc refuzându-mi acele activități care ma defineau ca individ: actoria și presa. Despre mine nu știți ca fac jurnalism de unsprezece ani și ca m-am specializat pe interviuri cu oameni din cultura. Cu toate ca am publicat interviul care mi-a fost luat in iulie in care am povestit puțin despre omul care am devenit de-a lungul vremii, mai sunt aspecte pe care nu le-am atins încă. In septembrie, am avut admiterea la Facultatea de Teatru. A fost experienta minunata în care am înțeles ca pentru vise e necesar sa lupți serios și nu sa le tratezi superficial. Desigur ca m-am decis relativ târziu sa dau la actorie și vreme de meditații nu prea a fost. In schimb, am avut plimbări nenumărate Bucuresti-Brasov timp în care am încercat cumva sa ma pregătesc pentru admitere. M-a fascinat mai mult acest oraș de munte decât pregătirea in sine :) Chiar acum in timp ce va impartasesc aceste ganduri ma aflu in Brasov. Sunt extrem de multe lucruri de mentionat, insa voi lasa niste fotografii sa vorbeasca in locul meu. Here we go :




























20 October 2014

Poate devenim si noi arbori ce-si plâng ploile în galben,
în rosu sangeriu
Sa ne mințim carnea și-asa sufletele au orbit de la prea multa noapte!
poate ne țipam visele,
deși buzele ne sunt cusute cu struguri și prune. 
Sau poate ne oprim din
vâltoare si ne apropiem unul de celalalt,
cât sa ne smulgem pielea de pe trup.
Sau poate am băut prea multa ploaie de octombrie chiar dacă afara-i soare.
In amândoi-i furtuna... și depărtare 

11 October 2014

S-a risipit. Ca si cum am fi pocnit din degete pentru a ne trezi din reverie. Atat de brutal incat am inca rani sangerande pe intregul corp. Cel care-ti placea sa-l aperi. De tine? Sau de mine? Inca n-am aflat. Nici nu voi sti. Sau... s-a lasat toamna peste primavara ta... prunele s-au copt si au cazut. S-au lovit de realitate. Totusi... n-as vrea sa ma desprind. Pas encore. Pentru ca poposit prea putin langa acea cascada. Si pentru ca...

25 September 2014

Ma sperie tăcerile tale. Ma tem de ele pentru ca nu le cunosc. Fiindu-mi străine nu știu dacă ar trebui sa tac si eu. Sa nu mai scot niciun sunet. Sa ma sufoc încleștându-mi buzele. E mult prea nou totul si nu am nici cea mai vaga idee dacă încep sa ma trezesc din vis. Pentru ca o buna bucata de vreme am trăit într-un glob de cristal. Unul in care tu erai...sau mai ești... sunt puțin confuza pentru ca încă nu am aflat dacă sa folosesc timpul trecut in ceea ce te privește. Ori ne privește. Ai sădit in mine o speranța. Cea a unui nou început si tare mi-e ca m-am precipitat. Fix cum am zis ca nu o mai fac. Numai ca am comis-o. Iar. Pentru a nu știu cata oara. Si e extenuant sa nu învăț din greșeli. Povesti trase la indigo in care blufam, pe rand sau împreună. N-am mai conjugat de ceva vreme un verb la persoana I plural. Pentru ca ultima data când am făcut-o, mi-a luat luni sa-mi revin. Dintr-o fantezie, desigur. Realitate? De unde atâta materializare? Biți si pixeli din plin. Si mai ales speranțe. Vise prostești. Uneori mi se pare ca atat anii, cat si oamenii au trecut degeaba peste mine. Am prostul obicei de a crede. In oameni, mai ales. Cei care imi amintesc ca fara sa iubim, sa dam ce avem mai frumos in noi, trăim degeaba. Stiu doar ca desi ne naștem si suferim singuri, îmbrățișările sunt cele care ne pun in mișcare. Care ne fac sa ne bucuram pentru un răsărit, pentru o ploaie rece de vara, pentru frunze si castane căzute, pentru aroma de ciocolata calda împărțita la si in doi... Dependenta ? Imi place sa cred ca nu-i asa si ca nu depind de anumite persoane. De prezenta lor fizica in viata mea. Dar.... daca greșesc?

24 September 2014

Am capitulat în tine când m-am așteptat mai puțin. Am devenit captiva unui sentiment pe care nu am crezut in nicio clipa ca-l mai pot avea. Si e atât de bizar. Sa simt ca aparțin deși nu m-ai atins niciodată. Sa știu ca sunt a ta, cu toate ca nu m-ai posedat pana în prezent. Sa ma transform într-o prizoniera doar din cuvinte. Din niște litere pe care doar tu știi sa le aranjezi în asa fel încât sa pui stăpânire pe toată ființa mea. Erai nespus de ireal pana acum câteva luni când încercam sa ma vindec de unele clipe pe care nu le mai voiam in mine. Si te-am lăsat sa intrii in piele, in respirație, in somn, in vise, in nopți, in carne... in... mine pe de-a-ntregul. Si nu-mi vine sa cred ca minunile se mai întâmplă. Dulcea mea irealitate.... Singura, de altfel. Iar trupul meu desenează o harta tăcută spre tine.