Pages

9 November 2014


Pescărușii-i urla durerea ce-o străbate
De la Nord la Sud,
Si-o pregătesc pentru sfârșit.
Acum nu mai dansați,
Nu mai aplaudați.
Ati împietrit de groaza,
V-ati cusut gurile cu șuvițe de drum.
Acum, când finalul se ascunde după colt,
Va opriți din ras si băut vin!
Va e teama de propria nenorocire, nu?
Ea nu se teme..... pentru ca v-a iertat
Dinainte s-o UCIDETI!
Ea..... e viata pe care voi dansați desculți.....

8 November 2014

Bilant

N-am mai trecut demult pe aici. Acest fapt s-a datorat unei perioade de conștientizare a propriei mele persoane. Redescoperirea a început în ianuarie când mi-am îndreptat atât atenția, cat și privirea spre teatru. O buna perioada am fugit de mine pentru ca am ales sa ma pedepsesc refuzându-mi acele activități care ma defineau ca individ: actoria și presa. Despre mine nu știți ca fac jurnalism de unsprezece ani și ca m-am specializat pe interviuri cu oameni din cultura. Cu toate ca am publicat interviul care mi-a fost luat in iulie in care am povestit puțin despre omul care am devenit de-a lungul vremii, mai sunt aspecte pe care nu le-am atins încă. In septembrie, am avut admiterea la Facultatea de Teatru. A fost experienta minunata în care am înțeles ca pentru vise e necesar sa lupți serios și nu sa le tratezi superficial. Desigur ca m-am decis relativ târziu sa dau la actorie și vreme de meditații nu prea a fost. In schimb, am avut plimbări nenumărate Bucuresti-Brasov timp în care am încercat cumva sa ma pregătesc pentru admitere. M-a fascinat mai mult acest oraș de munte decât pregătirea in sine :) Chiar acum in timp ce va impartasesc aceste ganduri ma aflu in Brasov. Sunt extrem de multe lucruri de mentionat, insa voi lasa niste fotografii sa vorbeasca in locul meu. Here we go :




























20 October 2014

Poate devenim si noi arbori ce-si plâng ploile în galben,
în rosu sangeriu
Sa ne mințim carnea și-asa sufletele au orbit de la prea multa noapte!
poate ne țipam visele,
deși buzele ne sunt cusute cu struguri și prune. 
Sau poate ne oprim din
vâltoare si ne apropiem unul de celalalt,
cât sa ne smulgem pielea de pe trup.
Sau poate am băut prea multa ploaie de octombrie chiar dacă afara-i soare.
In amândoi-i furtuna... și depărtare 

11 October 2014

S-a risipit. Ca si cum am fi pocnit din degete pentru a ne trezi din reverie. Atat de brutal incat am inca rani sangerande pe intregul corp. Cel care-ti placea sa-l aperi. De tine? Sau de mine? Inca n-am aflat. Nici nu voi sti. Sau... s-a lasat toamna peste primavara ta... prunele s-au copt si au cazut. S-au lovit de realitate. Totusi... n-as vrea sa ma desprind. Pas encore. Pentru ca poposit prea putin langa acea cascada. Si pentru ca...

25 September 2014

Ma sperie tăcerile tale. Ma tem de ele pentru ca nu le cunosc. Fiindu-mi străine nu știu dacă ar trebui sa tac si eu. Sa nu mai scot niciun sunet. Sa ma sufoc încleștându-mi buzele. E mult prea nou totul si nu am nici cea mai vaga idee dacă încep sa ma trezesc din vis. Pentru ca o buna bucata de vreme am trăit într-un glob de cristal. Unul in care tu erai...sau mai ești... sunt puțin confuza pentru ca încă nu am aflat dacă sa folosesc timpul trecut in ceea ce te privește. Ori ne privește. Ai sădit in mine o speranța. Cea a unui nou început si tare mi-e ca m-am precipitat. Fix cum am zis ca nu o mai fac. Numai ca am comis-o. Iar. Pentru a nu știu cata oara. Si e extenuant sa nu învăț din greșeli. Povesti trase la indigo in care blufam, pe rand sau împreună. N-am mai conjugat de ceva vreme un verb la persoana I plural. Pentru ca ultima data când am făcut-o, mi-a luat luni sa-mi revin. Dintr-o fantezie, desigur. Realitate? De unde atâta materializare? Biți si pixeli din plin. Si mai ales speranțe. Vise prostești. Uneori mi se pare ca atat anii, cat si oamenii au trecut degeaba peste mine. Am prostul obicei de a crede. In oameni, mai ales. Cei care imi amintesc ca fara sa iubim, sa dam ce avem mai frumos in noi, trăim degeaba. Stiu doar ca desi ne naștem si suferim singuri, îmbrățișările sunt cele care ne pun in mișcare. Care ne fac sa ne bucuram pentru un răsărit, pentru o ploaie rece de vara, pentru frunze si castane căzute, pentru aroma de ciocolata calda împărțita la si in doi... Dependenta ? Imi place sa cred ca nu-i asa si ca nu depind de anumite persoane. De prezenta lor fizica in viata mea. Dar.... daca greșesc?

24 September 2014

Am capitulat în tine când m-am așteptat mai puțin. Am devenit captiva unui sentiment pe care nu am crezut in nicio clipa ca-l mai pot avea. Si e atât de bizar. Sa simt ca aparțin deși nu m-ai atins niciodată. Sa știu ca sunt a ta, cu toate ca nu m-ai posedat pana în prezent. Sa ma transform într-o prizoniera doar din cuvinte. Din niște litere pe care doar tu știi sa le aranjezi în asa fel încât sa pui stăpânire pe toată ființa mea. Erai nespus de ireal pana acum câteva luni când încercam sa ma vindec de unele clipe pe care nu le mai voiam in mine. Si te-am lăsat sa intrii in piele, in respirație, in somn, in vise, in nopți, in carne... in... mine pe de-a-ntregul. Si nu-mi vine sa cred ca minunile se mai întâmplă. Dulcea mea irealitate.... Singura, de altfel. Iar trupul meu desenează o harta tăcută spre tine.

23 September 2014

Îmi derulez uneori filmul memoriei. Si nu fac acest lucru pentru a retrăi momente sau pentru a revedea anumite persoane care au trecut cândva prin viata mea. O astfel de acțiune se petrece din simplul motiv ca încerc sa-mi aduc aminte de tine, omul pe care l-am iubit cu toată ființa mea. Imi dau seama ca nu am reușit sa te cunosc cu adevărat, cu toate ca mi-am dorit. Mai realizez cu tristețe ca te-am construit din fantezie si nu din realitate, iar tu nu esti deloc omul care am crezut ca ai fi. 
Câteodată dau rewine sentimentelor si conștientizez ca nu mai e decât o bruma din ce a fost o data. Nu pot decât sa respir liniștită ca am scăpat din acel iad. Te-am privit zilele trecute. Ai îmbătrânit. Tenul nu-ți mai e atât de mat pe cat era in ultima noapte pe care am împărțit-o. Nu stiu dacă imi pare rau pentru tine, mai ales ca nu am niciun drept sa te judec. Știu doar ca acolo in tine e întuneric si te doare. Demult, când te durea, ma durea si pe mine. Astăzi nu mai e asa.  

Imi derulez in unele zile filmul trecutului si imi dau seama ca tu esti in prezent. Si da.... te lu.... :)

7 September 2014

O descopăr din fotografii pe cea care ți-a furat inima. E frumos și colorat în sufletul ei. Îmi dau seama ca te face fericit si parca nu ma mai doare când știu ca cineva are grija de tine. Se pare ca lumina ei a fost mai puternica ca a mea. Insa nu înțeleg de ce iti mai fuge gândul la mine de vreme ce eu nu am fost decât o piele in plus pe care ai poposit pentru câteva măsuri de timp. Din ce motiv te mai arăți in drumul meu daca ce tu ai fost cel care a oprit timpul? Tu mi-ai pus frâna... tu m-ai îmbolnăvit, iar eu inca n-am aflat cum sa ma vindec. 
O privesc pe cea  care doarme noapte de noapte in locul in care eu nu ma puteam odihni. Atunci, demult. Si conștientizez ca nu o invidiez. Infernul va incepe si pentru ea cand se va astepta mai putin, iar cel prin care am trecut eu nu a fost usor. Numai ca atunci te vei întoarce la mine, numai ca va fi prea târziu....

30 August 2014


Imi plac smochinele. Dar parca mai mult dulceața de smochine. Dulceața s-o mănânc cu lingurița ta de lemn. Tu stii ca eu mi-am pierdut toate linguritele? Si nu erau de lemn, ci de plastic. Unul roz aprins. Stii ca imi va fi dor ? De glumele noastre prostesti. De tine cantandu-mi la chitara la trei noaptea drogata fiind de suferinte inchipuite poate. Imi vor lipsi momentele in care am mancat covrigi intr-o statie de autobuz.... sau de felul in care dormeai cu mana pe mine atat de protector. Sunt mici secvente aproape perfecte pe care nu le voi uita niciodata. Sa nu mai spun de discutiile din miez de noapte din balconul tau sau.... zecile de tigari fumate in incercarea de a ne vindeca unul pe celalalt. Mi-ai spus ca ti-am amintit de cineva care a fost in viata ta in urma cu mai multi ani si ca eu am cautat pe cineva anume in tine. Ei bine, te-am cautat doar pe tine. Pe nimeni altcineva. Si e ciudat pentru c-ai fost in preajma mea atar de putin...

22 August 2014

Se petrec in mine oameni pe care nu vreau sa-i ucid. Si se intampla atat de neasteptat si de urat incat mi se pare ca nu e decat un vis urat din care ma voi trezi cat mai curand. Insa nu este asa. Atmosfera se ingreuneaza din ce in ce mai tare si aerul devine tot mai irespirabil. Si nu stiu daca eu sunt cea care ar trebui sa fie invinovatita. Cumva am obosit sa ma invinovatesc si a venit vremea sa ma menjez. Si poate sa ma iubesc pe mine mai mult si mai putin pe ceilalti. Pentru ca nu mai vreau. Si pentru ca e de ajuns....

11 August 2014

Uneori trebuie sa te opresti din furtuna pentru ca linistea sa se aseze in tine. Sa-ti temperezi respiratia si sa incerci sa nu te mai certi. Sa fii mai bland/a cu tine. Sa nu te mai invinovatesti. Sa iei lucrurile asa cum sunt...sau cum nu sunt. Deunazi, te-ai strecurat in visul meu si.... era atat de real totul incat nu-mi mai doream sa ma trezesc. Sa raman sedata cu imaginea ta si sa nu ma mai opresc din a ma bucura de tine. Doar astfel te mai pot vedea si te mai pot atinge. In rest, proiectia ta a trecut de ceva vreme la stadiul de fum. Nu cunosc culoarea tarzie a uitarii pentru ca tu nu esti usor de uitat. Esti zidit in mine insami precum Manole a zidit-o pe Ana. Niste pereti atat de grosi incat nici cuprinzandu-i cu ambele maini nu-i pot ajunge. Cumva ai sadit in fiinta mea un copac ce nu moare in niciun fel. Care oricat de mult l-as ascunde de apa si lumina continua sa creasca, sa-si intinda ramurile in mine, in vene, in artere, in.... suflet. Asta sa fie realitatea pe care aleg sa o traiesc ? Sau doar e o pseudorealitate ?
Dar tu? Oare tu iti mai amintesti din cand in cand de mine ? As vrea sa cred ca da. Ca n-am fost doar un instrument.... ca am miscat ceva din tine... As vrea sa cred ca.... Dar nu-i asa, nu ?
N-am trezit nimic in tine.... Dar tu ai trezit prea multe si ma devorezi in continuare... Oare pana cand ?

5 August 2014

Randuri pentru oameni de departe...

As repeta povestea pe care am sadit-o intr-o noapte de mai. As retrai-o la nesfarsit pentru ca tu mi-ai amintit ce inseamna sa contezi pentru celalalt. Si-i atat de straniu acum cand stiu ca pana si despre tine trebuie sa vorbesc la trecut. Nu stiu sa compun verbele la perfect compus. Refuz sa fac asta. Si gustul e amar, iar aerul se risipește in urma ta. Deunazi, ai prins iarasi glas si am simtit ca se frange in mine tot ce am construit. Zid cu zid, se dărâmă cetatea pe care mi-am ridicat-o tocmai pentru a nu mai suferi. Pentru ca sunt mult prea fragila pentru a mai trece iar prin iad. Unii oameni nu inteleg de ce reactionez astfel si nici nu am nevoie sa stiu ca mutualizeaza cu mine. Pentru ca doar noi doi stim care a fost subiectul si predicatul din propoziție. Stiu c-ai simțit la fel ca mine. Ca te-ai bucurat la fel de mult si ca ai tremurat in acelasi timp cu mine. Pentru ca noi am fost un intreg.... care s-a sfaramat pentru ca tu ai ales. De ce doare? De ce nu se oprește lava asta de durere care curge in mine? Ma mint repetându-mi in fiecare zi ca mi se pare. Doar ca.... Mi-a soptit un prieten in urma cu câteva nopti, când planșa fiind de-abia imi mai puteam tine capul drept. Mi-a zis : Ai atâta viata si lumina in tine încât ai uitat.... asa sa fie? De ce chiar tu? De ce....

1 August 2014

 
Ieri a fost o zi minunata pentru ca datorita unui bun prieten, Andrei, am vazut materializandu-se o suma din textele pe care le puteti citi pe blog atunci cand va rupeti din timpul vostru. Sunt foarte multi cei carora imi doresc sa le multumesc pentru aceasta realizare. Am constientizat ca daca nu as fi suferit atat de mult, daca nu as fi trecut prin chinurile prin care nu am trecut, nimic nu s-ar... fi infaptuit. Astazi stiu ca toate lucrurile se petrec la timpul lor si ca nu degeaba nimic nu e intamplator. Nu putine au fost momentele in care am incercat sa renunt la a mai scrie pentru ca simteam ca ard de fiecare data cand ieseau din mine urmele pe care mi le-au lasat oamenii care la un moment dat mi-au rasarit in cale.
Adriana Raluca se numara printre cei care au avut incredere in mine si m-au incurajat sa nu renunt. Angela Ribinciuc este cea care m-a descoperit si m-a ajutat sa prind incredere in mine cu fiecare rand pulblicat in ziarul cu care am colaborat timp de sapte ani. Andreea Mse iarasi m-a sustinut in clipele in care imi era greu sa mai continui. Radu Cartianu mi-a repetat timp de un an sa nu renunt pentru ca el crede in mine. Sonia Mihaela mi-a fost aproape iarasi atunci cand mi-a fost cel mai greu. Elena Sandu se numara printre primele persoane care m-au citit in ziar si pe hartie. Cristina Si Bogdan Ciupitu, sora mea, care practic a fost modelul meu de mica, Silvia Mihai, mama mea, care m-a pus in legatura cu Angela si de la care am preluat o buna parte din sensibilitate. Mihai Costache, proful meu de teatru, datorita caruia m-am redeschis..... Sunteti multi cei care m-ati ajutat si inspirat. Nu pot decat sa va multumesc. Si o fac in fiecare zi Si Williams Dominick Nzikou, iti multumesc si tie ca m-ai inspirat
Andrei Alexandru.