Pages

31 December 2011

Ca si cum ideea unei clipe a încremenit în tine. Dar și în mine. Poate chiar în noi. Cine poate ști cu exactitate ce s-a petrecut în acel moment? Este doar un minut. Sau mai multe. In care noi am simțit. Chiar am avut senzația ca trăim. Doar respiram și ne atingem. Deloc tandru. Sălbatic. Primordial. Ca atunci când ne-am invadat trupurile. Fara sa ne gândim prea mult la consecințe sau la reacții. Ne doream doar sa simțim ca ne bate o inima în partea stânga a pieptului. In locul sânului care zvâcnea. Da! Am simțit amândoi. Când ne-am strigat pe nume : NORD si SUD. Doua puncte care niciodată nu se intersectează. Care se ignora unul pe celalalt.
Da, străine! Am simțit amândoi și ne-am speriat de acel sentiment atât de nelumesc. Ideea unei clipe indescriptibile. Am fost unul in celalalt. Am fost un întreg. Perfect. O singura data in existenta noastră banala simțim ca trăim. Ai vrea sa mai fii in preajma mea?

21 December 2011

....

Nu se mai simte miros de coji de portocala sau de nuci măcinate. Nici măcar verdele-padure al bradului ornat cu atât de multe culori. In alți ani, Crăciunul era sinonim cu vocea tatălui meu care-mi spunea sa-ncepem sa împodobim bradul. Sau bunica care încerca sa ma tina departe de nucile pentru turte. Altădată casa se umplea de oameni care nu mai sunt printre noi. Si e amar gustul, extrem de amar si nu se îndulcește nici cu miere si nici cu zahar. 
O data ce un om dispare fizic din viata ta, socul pe care-l resimți este imens. Inițial este negarea, după furia, revolta, plânsetele si mai târziu, obișnuința. Cum se poate trai astfel? Cum sa nu mai ai cui sa-i spui "Tata" sau "Pasca". Un sentiment infinit de gol si regret mai ales. Pentru cuvintele pe care ai fi putut sa le fi spus diferit. Pentru lucrurile pe care le puteai face altfel. 
Anul trecut, pe aceasta vreme ma pregăteam sa ma duc acasă. Astăzi... conștientizez ca anumite persoane n-au apucat sa ma vadă... la 25 de ani.

12 December 2011

Review.....

Obișnuiam și încă mai obișnuiesc sa traiesc în trecut. Sa tânjesc după clipe în care m-am mințit ca sunt fericita crezând astfel ca momentele respective nu se pierd în negura timpului și ca le pot retrăi pe reapeat. Am avut un an ciudat. Cu iubire și tristețe la cote maxime. Nu-mi amintesc sa-mi fi făcut prea multe planuri la sfârșitul lui 2010. Poate doar idei ale unor posibile reușite. Iarăși mi s-au făcut extrem de multe fotografii, am învățat sa joc teatru pe scena, dar nu și în viata reala. M-am apropiat de oameni frumoși și am cunoscut alții la fel de frumoși. Am pierdut persoane dragi, printre care tatăl meu și fosta colega de banca din liceu (în cazul ei am pierdut doar prietenia, în cel al tatălui meu, l-am pierdut fizic). 
Am ras, am iubit, m-am revoltat, am plâns de-am zis ca voi rămâne fără ochi. Am înregistrat o poezie de Nichita pentru o Șezătoare virtuala, am apărut de șapte ori pe scena, am îmbrățișat marea și-am lăsat-o sa plece. 

Am revăzut multi oameni dragi și am încercat sa le fiu aproape asa cum am știut mai bine. Am cantat de curând la karaoke "Total eclipse of the heart" in amintirea vremurilor bune de la Webhelp. Am scris în acest spațiu asa cum n-am mai făcut-o demult.. Te-am uitat si mi-am adus aminte de tine în cele mai nepotrivite fărâme de timp.
In acest an, am învățat ca nimic nu se distruge și ca totul se transforma în ceva mai bun. Și-am mai învățat ca oamenii se schimba...












As vrea sa nu mai pierd oameni in 2012...

11 December 2011

Ineptii...

Sa nu te intrebi in nicio clipa de ce iubesc privirea ta blanda. Nici eu n-am aflat pana acum. Stiu doar ca mi-a fost dor de ea. Si nu doar de ea, ci si de starea pe care mi-o provoaca. Ca si cum nimeni n-ar mai exista in preajma noastra. Insa tu ai uitat sa ma mai vezi. Te-ai obstinat sa ma ucizi din trecutul tau. De fapt, noi nu am avut nimic. Au fost doar sincronizari in care ne-am impartit atingeri si zambete. Dar si cuvinte. Unele lipsite de sens. Pentru amandoi. Niciodata n-am vorbit aceeasi limba. Doar ne-am mintit ca ne intelegem. Ca e de ajuns sa ne cunoastem cutele pielii si caldura trupurilor.
In schimb, liniile din maini si alunitele ne-au fost gemene. S-au intalnit pe acea cale care se pierde in mare...marea prapastie ce ne desparte atat de crud. Sau poate... atat de real. Povestile nu vor fi nicicand sinonime cu realitatea. Doar cu fantezia unui om fara inima. Nici macar n-am existat. Ne-am materializat accidental si ne-am ucis unul pe celalalt cu fervoare. Sangele curgea siroaie si se prelingea pe siluetele noastre mincinoase.
Sa nu te intrebi de ce mi-e dor. Si mai ales... de cine.

23 November 2011

Gol. Ca și cum toată lumina s-ar fi șters o data cu distanțarea ta. Noiembrie se sfârșește atât de straniu. De parca, visele devin, pentru câteva clipe, reale, tangibile. Se materializează  detaliile: mâinile ni se apropie pentru foarte puține secunde, atât cat sa-și amintească îngemănarea fiecărei amprente. Pielea ni se mulează, pe trupurile care se mint, zi de zi, ca încă mai pot simți. Insa uita ca tristețea unei minciuni este mult mai puternica ca frenezia lor de a-și rescrie diferit diminețile.

Absent. Pași care nu ma mai poarta spre tine, ci spre nicăieri. Totuși, străzile pe care nimeni nu le cunoaște, în afara de noi, ne-au trasat o cale comuna. Greșeala m-a trezit. De parca, m-am lovit de un zid mai înalt ca tine. Dar... Inca atavic.

21 November 2011

Moto: “Je ne sais pas encore où abandonner mes pas, où suivre mes souvenirs, où chercher moi-même. Il est vraiment triste de voir comme on se perd à cause des mots, des personnes qui quittent ta vie, des rêves qui s’acharnent à ne pas vivre…”

Farama de liniste. Eram atat de aproape de ea si nu credeam. De ceva vreme imi refuzasem orice inceput, alungasem imbratisarile desi le iubeam, ascunsesem amintirile si atunci am decis sa-mi caut echilibrul si sa raman in preajma ta. Sa devin zambetul dinaintea rasaritului. Sa-ti pastrez privirea de copil inocent si neincrezator in fata altei mangaieri decat cea pe care o cunostea si deseori o simtea. Sa nu-ti pierd bogatia sufleteasca. Sa topesc cu timpul ghetarul ce ti-a inlocuit sentimentele. Sa-ti numar bataiile inimii. Sa te cunosc. Sa te recunosc. Sa te regasesc.

Clipa de tacere. Linistea renuntase la mine. Pe undeva m-am ratacit. Nici in acest moment nu stiu unde anume. Am gresit drumul si crezand ca nu-ti vei da seama am continuat cu aceiasi pasi spre tine. Imi era dor de mine si aveam impresia ca prin tine voi reusi sa ma regasesc. Dar…. Atat de multi « dar » si atat de putine certitudini…

Iarta-mi mainile daca au uitat si au incetat sa te mai caute.

14 November 2011

Trăiesc, clipa de clipa, reminiscențele unui noiembrie care-mi lipsește. Azi, mai mult ca oricând. Te vei întreba despre cine mai scriu. Despre mine și atât. Poate și despre tine, însă tu nu-mi cunoști limba. Deși cuvintele sunt aceleași, ele nu reprezinta decât sunete pentru tine. Nu vei afla niciodată ce simt... sau ce-am simțit, nici eu nu mai știu. Nu ma întristează povestea care n-a existat intre noi, numai ca în anumite momente...   inima-mi pulsează atât de rapid pe străzile necunoscute celorlalți. De ce ar fi ei interesați? Chipuri ce transmit altceva... 
Respir, minut cu minut, un aer.... greoi. Aroma de neliniște, de cafea cu lapte, mere coapte și scorțișoara. Noiembrie... ultima suflare a toamnei... Noi, eu si tu... nu existam nici măcar în fantezie.


8 November 2011

Tarziu... spre inceput de noiembrie..

Ma doare de fiecare data când privirea ta îmi spune ca n-ai vrea sa te afli în apropierea mea. De fapt, cred ca ne-am mințit prea multa vreme. Și-mi pare atât de rău ca n-am știut să-ți arat drumul spre mine. Tu iți cautai calea și ai găsit în mine o poveste pe care n-ai vrut sa o simți. Ai ales doar sa te reverși în mine. Să-ți lași amprentele pe umeri, pe piele, pe fiecare centimetru de carne obosita de prea mult tine.

Ia-mi mâna stângă  
răstignește-o lângă clipe
lângă timp
lângă tine...
Ia-mi umbra
şi poart-o
pe braţe de fum
prin cratere de vise
prin ploi de... tristeţe
Ia-mi mâna dreaptă
smulge-o din trup
arde-i oasele...
Ia-mi lacrima
sparge-o în mii de cristale.
Îngenunchez în fața ta...
greșesc, nu?
Cuvintele vor cădea de pe cruce... 
 

7 November 2011

M-am hotărât sa uit Sa risipesc din fărâmele trecutului pe care, la un moment dat, l-am împărțit. Este atât de simplu sa te eliberezi. De oameni, de locuri, de imagini, de tot ce implica poveste. Astăzi zâmbesc. Cu toate ca as vrea sa-mi strig uneori dezamăgirea. Nu doar sentimente care te macină, stari care te trimit in infern si te ridica undeva sus.
M-am hotărât sa șterg. Umbrele. Pașii. Fășiile de liniște pe care doar câteodată le trasez... Dar priviri solitare și... rânduri...
"Știai ca oamenii singuri dorm dezbrăcați ? "
Își închid pleoapele grele de prea multa lumina,
Întrebându-se dacă vor mai privi aceleași chipuri fără expresie.
Oamenii solitari nu cunosc literele din frazele pe care le aud zi de zi,
Știu doar ca sunt datori cu o poveste,
Una în care pășesc spre întuneric desculți de cuvinte și brate...
 

26 October 2011

Acasa...

Mi-ar plăcea sa renunț la a-mi striga dorul. Am găsit oameni într-un oraș în care mi s-a repetat la nesfârșit ca ei nu exista. Mi s-a spus ca sunt prea idealista dacă voi avea încredere în ei. Dar n-am ascultat. Am ales sa ii vad asa cum nu-i vede nimeni. Si nici nu i-ar fi văzut.
Diminețile le încep smulgându-le zâmbete. Cafeaua este mai buna când o împart cu cineva. De cele mai mult ori, cu o fata cu ochii verzi si povesti din alta lume. Țigara iarăși îmi  place când e de la ea. Parca-mi dăruiește fărâme din ea si astfel strigatul meu de absenta se diminuează. 

Mi-ar plăcea sa uit. Maini. Oameni. Umbre. Priviri.... 
Mi-ar plăcea acasa sa deveniți voi.

23 October 2011

2

O poveste despre doua fete care s-au cunoscut în ireal. Doua inimi care au fost străpunse de nepăsarea celor din jur, răutatea și invidia lor, lipsa lor de umanitate și mai ales de dorința lor nesfârșita de întunecat. Vinovate sau nu... ce mai contează? Contează doar ca sunt puternice, dincolo de săgețile lor pline de venin. 
Spuneam ca s-au cunoscut în ireal, la început.  Intre timp au prins viata, s-au materializat, s-au îmbrățișat și și-au spus ca exista și povesti frumoase. Si asta de-abia a început...

18 October 2011

Îmi povestesc la ore târzii, în nopți fără prea puține atingeri, ca tu n-ai existat niciodată.  Doar te-am plămadit dintr-o nevoie continua de perfect. Insa tu te-ai obstinat sa prinzi viata. Să-ți intinzi basmul nesfârșit în lumea mea mult prea mica pentru NOI. Știu, iarăși greșesc. Tu chiar nu ai ce cauta în trecut, darmite în prezent. Ai fost doar un dulce-amar al unei nopți de august timpuriu.  Nevoie de ideal? Iar povesti... Mai sunt dimineți când frunzele sunt doar galbene și atunci conștientizez ca noiembrie se apropie...

7 October 2011

Mi-s uscate buzele de soarele din vara care s-a sfârșit printre degete.....

23 September 2011

Sunt femei care-și vând fericirea pe o strada fără nume,
la un colt de poveste pe care niciun om în absenta unui chip
își da tinerețea pe o bucata de pâine.
Suflete care se abat de la drumul prevestit  pentru-o atingere,
pentru câteva cuvinte ieftine.
Femei pe care cate un barbat le-a iubit,
deși trupurile lor nu valorau nici măcar un leu.
Sunt femei care-și vând fericirea pe o strada fără nume,
fără sentimente, fără suflet... fără trup...

19 September 2011

Gust înțepător de whisky pe buze sângerânde,
Pantofii negrii neglijent uitați lângă ușa întredeschisa
O rochie rosie descheiata de secrete in bratele unui om fara chip,
Tigari nestinse fumegand in apropierea ferestrei ce da spre nicaieri
«Asa-i c-ai fugi in picioarele goale spre tara fara nume
Fara sa privesti in urma ? »
Bratele inerte atarna ca un spanzurat de gatul omului fara chip, iar
Ochii de sticla se luminara...
« As stinge ziua cu un singur cuvant, insa tu nu l-ai auzi »

11 September 2011

Îmi strivesc inima zi de zi, intre doi plămâni
care nu-și cunosc povestea.
în ore la care ficatul și pancreasul stau la taifas,
ea încearcă sa evadeze dintre cei doi
rivali care ii străpung picioarele si-i retează
cate un deget pe măsura ce se luminează de marți.
Îmi scrijelesc pe antebraț o harta pe care nici măcar
TU nu o vei descifra.
Ar trebui sa devii umbra,
sa te dezgolești, puțin cate puțin, de mine
să-ți cojești bucăți de carne de pe membre,
să-ți tai mâinile și să-ți amintești ca astfel ai ales :
sfârșitul nu e prea departe.

9 September 2011

Oglinzile pe care le spargi in fiecare zi. Cioburi in care iti tai talpile in momentele de ratacire. Ai vrea sa strigi pe nume durerea ce te macina de prea multa vreme, insa nu mai ai nici glas si nici cuvinte. Povesteste-ma fara sunete necunoscutilor din drumul spre nicaieri.
Asa-i c-ai ucide pentru un minut de lumina ? Ochii-ti sclipesc a tinerete, a verde crud si a fantezie.

6 September 2011

Poveste

Maini pe care nu stii sa le mai atingi, cu toate ca iti cunosteau toate cutele pielii. Ochi de care fugi, clipa de clipa, desi ai fi dat orice pentru  a te mai pierde in ei inca o data. Fragmente dintr-o vara risipita printre degete si sentimente care nu stii daca-ti mai apartin.
In fond, orice senzatie care te incerca nu insemna mai nimic, din simplul motiv ca erau inchipuire. Pasi pe care i-ai lasat pe o strada necunoscuta, intr-o dimineata ploioasa, aproape de o biserica veche si o cladire a oamenilor care nu exista.
Cuvinte nerostite si aruncate la intamplare de acel barbat care nu aflase cum sa te cunoasca. Nici macar nu si-a dorit sa opreasca timpul si sa te asculte pentru un minut. A stiut doar sa-ti pastreze amprentele pe umerii lui.
Dorinta carnala consumata dintr-o coincidenta morbida. Doua trupuri trecute prin prea multe brate, framantate cu prea multa pasiune si
.... gol. Pustiu de trist.
Maini pe care ai uitat sa le mai cauti.

3 September 2011

Ii surprindeam umbra greoaie pe strazi atat de familiare incat le recunosteam si cu ochii inchisi. Daca se intampla sa mi se incetoseze privirea, stiam ca tot pe drumurile nestiute de nimeni il voi regasi. Nu consitentizasem pana atunci ce inseamna fericirea de a-ti intalni accidental pe strada tatal. Cat adevar amar in aceste cuvinte! Imi amintesc de atentia pe care mi-o dadea atunci cand ii povesteam despre evenimentele de peste zi, iar eu nu am stiut sa pretuiesc acele minute, putine de altfel in care ii permiteam sa ma cunoasca. Si nu m-a cunoscut prea bine.... la un moment dat, l-am abandonat asa cum am facut cu toti oamenii dragi din orasul de langa Dunare. Am incercat sa-i uit pe toti de la un capat la celalalt. N-am reusit. In schimb....mi s-a facut mai dor de ei...
Tatal meu a plecat intr-o lume mai buna...unde ne asteapta.

19 August 2011

Je me dis chaque jour que rien de ce qu'on a vecu jusqu'a cet instant n'a pas ete vrai. J'ai cru, j'ai senti et j'ai donne. Mon etre. Mes pensees. Mon peau. Mon.... tout. Oui... j'ai voulu ton etre.... j'ai voulu..mais tu m'as rejete.....

16 August 2011

Acorduri de pian amintindu-mi clipe îndepărtate. Știu ca n-ai uitat nici tu. C-ai vrea și astăzi sa poposesc pe umerii tai într-un minut de rătăcire.  Oare dorul mai are aceeași culoare? 
Regăsesc rochii roșii în vitrine și pentru câteva secunde îmi amintesc acea zi... privirile, atingerile, poveștile și mai ales, cuvintele nespuse dintre noi. As vrea sa te mai vad o singura data si voi putea desena un sfârșit diferit de cel real...

29 July 2011

se strâng în palmele mele
bucăţi de realitate pe care toţi le aruncă,
deşi ar vrea să le povestească
trupurilor fără chip.
pe care le evită de la ceas la ceas.
Se risipesc timid cuvinte cu miros
de struguri si ţigări de foi
pe care degetele stângace
se-ncăpăţânează să le ruleze.
Ei nu cunosc goliciunea acestor ochi,
ştiu doar să le astupe lumina













27 July 2011

Uneori mă tem că începi să-i aparţii. Dincolo de cuvintele pe care mi le spui, recunosc o urmă de regret. Păreri de rău că nu ai ştiut cum să atragi mai demult atenţia oamenilor care ţi-ar fi întărit încrederea în tine. Dar ce vină au ei sau am eu dacă tu nu ai învăţat nici până acum să citeşti în sufletele persoanelor viaţa amândurora? Poate ţi-ar fi mult mai uşor dacă ai dispărea din fărâmele mele de respiro!
Ploile au fugit spre alte tărâmuri şi nu-mi mai amintesc cum îmi cuprindeai prezentul...

11 July 2011

Ganduri

Ai murdarit strazile cu vise uitate.
Asa-i ca nu te mai doare nici macar rasaritul?
Lumina nu si-a schimbat nuanta,
doar a devenit mai sangerie,
iar norii si-au scris testamentele-n zare.
Ai desenat pe asfalt chipuri de creta,
albe, inerte, triste, impersonale.
vrei sa le stergi azi...numai ca pustiu...
Ti-ai scrjelit pe pielea-mi pasii spre nicaieri...
Asa-i ca nu te mai doare?
Nici pe mine.
Tacut.Absent. Ascuns....
Dalele miros a tine, a floare plapanda de august...
tarziu, spre sfarsit..

9 June 2011

Plimbarile-mi sunt cand linistite, cand violente. De cele mai multe ori tacute pentru ca vreau sa fiu cat mai departe de tumult, de adevarata mea natura. Mi-e mai bine astfel. Nu-mi mai amintesc nimic, nu-mi mai povestesc nimic, nu ma mai intreb nimic. Cuvintele se sting treptat si mi pierd talentul.... Se trezesc sentimentele pe care le urasc, incep sa visez, sa cred ca e diferit, insa lumina nu se schimba, noaptea nu-si risipeste nuanta de intuneric, prezentul se transforma mai repede in trecut ca ieri si... 
Cuvintele nu vor sa mai iasa... si imi pare rau...

29 May 2011

Caut din ce in ce mai multe pretexte pentru a-mi acoperi orizontul. Strangeri de maini si oameni. Perfecti pentru o clipa. Fum. Sunete bizare care-mi redefinesc preferintele muzicale. Tanjesc dupa arta : acord de chitara, masca de actor, aparat de fotograf.... si mister. Cum de-mi ating degetele? 
Imi privesc liniile trupului, cutele fruntii.... Stiu ca zilele cu soare sunt aproape, dar de ce ma ascund? De ce...?

15 May 2011

14 May 2011

Am mintit cand am spus ca am renuntat. Si nu doar pe mine. Sau pe tine. Strazile mi-au numarat diferit pasii. Copacii si-au amintit de primaverile cand nu ma temeam de verde, de statuile ce-si strigau pustiul, de.... 
Am o minciuna frumoasa in cuvinte si-n palme. Si-mi promit zi de zi ca voi dansa iarasi in ploaie. Ca voi deschide bratele si nu-mi va mai fi frica. Dar...mint.

8 April 2011

Mi-e dor.  Imi lipseste mirosul de ziar. Aroma de hartie care ma conducea spre oaza mea de liniste din perioada celor mai mari tulburari. Pe atunci credeam..... In adevarul pe care a patra putere din stat il detinea. In oamenii ce m-au invatat sa ...iubesc un pix si un carnetel/o agenda in care imi structuram intrebarile pentru urmatorul interviu. Traiam. Era o traire pe care nu o constientizam. Scriu la imperfect aceste actiuni pentru ca sper intr-o perioada ca aceea. As vrea sa revad totul: oamenii, povestile lor, bucuria primului articol semnat de mine, cautarea nebuna a bateriilor potrivite pentru reportofon... Angela..... Si povestea se termina aici....

19 February 2011

Priveste-mi ochii. Apropie-te. Indraznesti? 
Cand suficientul va fi de ajuns? Cand povestile prafuite de timp se vor stinge si nu vor mai naste demoni? 
Am obosit....

15 February 2011

Traiesc zile in care imi doresc sa-mi dau demisia din pozitia pe care o ocup actualmente pe toate planurile. Momente in care tot ce vreau sa fac e sa-mi las motanul razboinic sa zboare impreuna cu porumbeii pe care ii vaneaza ascuns dupa geam. Ore pe care as vrea sa le petrec trasand liniile unui alt scenariu. Sa ma reinventez. Nu cred ca am avut vreodata rabdarea sa strang toate piesele din puzzle-lului meu. Vreau zile cu soare si miros de primavara cruda. Albul a trecut in tabara dusmana de prea mult timp. 
Mi se spune ca sunt iarasi prea tacuta. Prea absenta. Prea.... De fapt, am atat de multe in mine: sentimente, senzatii, trairi si le opresc pentru ca e mai bine sa nu ma exteriozez. Nu sunt trista sau satula de oamenii din jurul meu. Doar astept vremea buna. Care intarzie sa mai apara. Sau incetinesc eu cursul firesc al lucrurilor. Ma tem de necunoscut si de schimbare. Desi inainte ma mulam perfect pe ele, astazi mi-e frica.
Recunosc : mi-e teama si dor. Insa nu ma doare. Nu ma mai dor picaturile de ploaie ce-mi ating pielea...  Mi-e sete de rasete si povesti. De muzica ciudata de pian care reusea sa ma linisteasca. 
In realitate, ma ascundeam... chiar si de mine. Nu doar de voi. Sau de tine..... Nichita o zice mai bine ca mine :

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Pe curand... insa nu stiu cat de curand....

2 February 2011

Uof...

 A fost o perioada cand am inlocuit "bine" cu "binue" sau "ce mai faci?" cu "ceu muai fuaci?". "Da" s-a transformat in "Dua". In timpul jocurilor de rummy chicotele sau rasete ei erau nelipsite. Ea a devenit ultima mea conexiune cu marea. Cu Constanta. Cu.... niste clipe pe care nu le-as retrai. In schimb, alegerile ne-au facut sa fim aproape in anumite momente. Am sfarsit prin a ma atasa de ea si.... sa-mi fie dor. Din ce in ce mai dor. Tocmai pentru ca ne vedem rar. 
Baby.....imi lipsesti rau de tot.... :( uof....

24 January 2011

Altceva : teatru si poezie....

In urma cu un an, l-am cunoscut mai intai pe cale virtuala pe Catalin, un tanar care din iubire pentru teatru si poezie, a inceput o "Sezatoare virtuala". Aceasta campanie vrea sa ne reamintesca emotia pe care ti-o poate transmite un text poetic. Prin intermediul unei alte arte, teatrul, protagonistii acestei povesti ne transpun, pentru cateva clipe, intr-o alta lume. Novici sau nu in acest domeniu, mai multi tineri s-au alaturat acestui fenomen care ii atrage ca un magnet pe ceilalti internauti.
Cum ar fi viata noastra, daca dupa o zi stresanta, ne-am relaxa cu un minut sau doua de poezie imbinata cu teatru? Sa ne mai descretim fruntile si sa ne amintim si de ce nu, chiar sa participam la acest maraton de cultura. And the story goes on....

22 January 2011

Buffa....

Despre EA as putea spune nenumarate lucruri si as scrie randuri intregi. A fost in apropierea mea in ultimii 14 ani atat in perioada ciclului gimnazial, in liceu, cat si in facultate, in aceeasi grupa. Unde mai punem la socoteala si locul de munca pe care l-am impartit timp de patru ani. Ne-am apropiat relativ tarziu, iar Buffa greu se deschide realmente in fata cuiva. In urma cu patru ani, eram in stare sa dau cu masina peste ea daca aveam un carnet de conducere si o masina in dotare din cauza unui copil pe care eu il placeam si care ulterior s-a dovedit a fi un capriciu. I-am admirat dintotdeauna nonsalanta si spranceana pe care o ridica de fiecare data cand incerca sa domine discutia/jocul. I-am urat narcisismul pe care ulterior l-am adoptat pentru ca am realizat ca fara el, nu poti sa supravietuiesti acestei jungle numite Bucuresti. Cu ea am impartit multe amintiri de la prima impresie in urma cu 14 ani cand mi s-a parut foarte speriata de bombe, la nunta ei care a fost memorabila. 
Maine implineste un sfert de secol. Ii doresc sa nu uite in nicio clipa ca voi fi langa ea, cu toate ca ne despart sute de km. Nu voi fi originala in cuvintele de sfarsit insa ele exprima cel mai bine ceea ce inseamna pentru mine: 






"Mi-e dor sa te vad in pantalonii tai gri.. si mi-e dor sa te vad cu geaca asta pe tine...si mi-e dor sa iti vad pana si spatele :|.... imi e dor de tine zi de zi....... nu credeam ca-mi va fi atat de dor de tine, Panseluto...... te iubesc mult de tot...."

21 January 2011

Prea putine cuvinte pentru a povesti despre tine.... 
Sa nu ma astepti in ploaie
Nu ma voi intoarce. 
Inchide-ti umbrela.
Picaturile de gol s-au oprit...
Nu ma mai astepta,
Nu ma voi mai intoarce niciodata....

5 January 2011

Am trait clipe in care acordurile de chitara ma infiorau si-mi cantau povestea intr-un limbaj cunoscut doar de mine. Si de tine. Nu noi. Pluralul n-a definit si nu va defini vreodata conexiunile dintre mine si tine. Numai ca, amintindu-mi fervoarea si entuziasmul in ceea ce te-a privit, o lacrima ca un ciob de oglinda sparta, isi sapa drumul pe obrajii mei. Explicatie sau motiv pentru o asa reactie n-am gasit pana in prezent. Stiu doar ca-mi tremurau degetele de.....prea multe sentimente. Stomacul mi se micsora si-si povestea durerea pe care tu ai refuzat sa o intelegi. Stiu ca sunt dificila si deloc usor de iubit. Constientizez ca eforturile mele nu reprezinta nimic altceva decat un strigat mut de atentie. Nu a ta. Nici a lor. Ci propria-mi disponibilitate de a analiza placerea asta stranie si austera de a ma rani. De a ma pedepsi pana la un punct pe care nimeni nu l-ar putea intelege. Mi se ureaza liniste. Nu vreau tacere. E sinonima cu anularea si anestezierea ultimelor sentimente. 
Mi se reproseaza ca ma ascund. Dupa un monitor. Intre patru pereti. Fug de cei dragi dintr-o dorinta nebuna de a fi uitata, lasata in pace si nu gasesc o explicatie plauzibila pentru asta. Caut in trecut fantome care nici atunci, daramite astazi, n-au dat un cent pe mine. Poate si eu ma incadrez aici. Sunt iubita si nu stiu de ce. Imi caut lucrurile pentru care sunt iubita si nu gasesc ceva....viabil. Doar ambitia mea idioata de a-mi cauta nod in papura pentru fiecare pas, cuvant rostit sau nu, gand. Si-mi refuz constient dreptul la tacere.
Trebuie sa uit. Sunt bine. Vreau doar o atentie pe care nu o merit si pentru aceasta realitate doar eu sunt vinovata.

2 January 2011

Fiecare melodie de pian imi aminteste de tine. Imi tremura carnea pe mine si ma simt strapunsa de secventele cand tu ma imbratisai. Linistea am trait-o doar in apropierea ta...Iarta-ma...