Voiam sa vad daca mai stii 

Cum respiratiile se intampla,

La trei batai Sud de usa. 

N-ai inteles cum coboara degetele

Pe umerii goi ai minciunii ? 

Voiam sa cred ca tacand

Imi povestesti o ultima rasuflare de toamna, 

Dar.... 

Am cazut pe marginea orei de vara. 

S-a petrecut o bucata de minune. 

Atunci.

Cand.... Eu nu cunosteam gustul tau, 

Iar tu.... Te deschideai unei fapturi...

Unei farame de fiinte ce nu stia

Sensul gingiilor sangerande. 

Gandul ca te sufoci ... 

Se sperie de miracolul de a ... 

Sfarama frantura de ... Ghemuire in forma de fetus. 

Desparte peretele de ieri 

De tarfa amintire de....

Maine!

Nesincronizarea se intampla, de cele mai multe ori, atunci cand te opresti din fuga. Si ridici privirea. Si vezi. Il/O vezi. Iti penetreaza zidul cu grija ridicat. Te transforma. Te bantuie noaptea. Te trezesti ca iti proiectezi imaginea lui/ei in minte de foarte multe ori pe zi. 

Avem nevoie sa ne cream povesti. Sa adoram felul in care o anumita persoana isi musca buza sau isi lasa un zâmbet strengar in coltul gurii. Avem nevoie sa intelegem cum oamenii se intampla in viata noastra. Sau cum aleg sa se petreaca. Cum ni se face pielea gaina doar auzindu-le vocea. Sau cum mirosul pielii e aproape. Cum miroase a aproape. Sau a acasa. Dar un acasa iluzoriu. 

Avem nevoie sa trăim povestile pe care ni le cream. Poate doar asa vom constientiza ca doua alunite paralele nu se vor cunoaste niciodata. But then again... Who knows ?

Daca te uit sau ma uit... aminteste-mi ....

https://www.youtube.com/watch?v=5ZDsCJ4rGD4

Era spre finele lui noiembrie cand ai aprins in mine... nu stiu exact ce, insa.... se transforma... in sentiment. De un acasa atat de distant... cu miros de mare si nopti impartite la si in doi.... sa nu ne doara timpul pe care l-am simtit impreuna. Si sa nu uiti sa-mi scrii cateva randuri cand te vei simti singur. Eu asa voi face. Desi intre noi nu poate fi vorba despre o poveste sau despre iubire daca doare. Nu e nici pe departe despre astfel de senzatii. 

Doar despre sfarsitul de noiembrie pe care nu l-am inteles. Sau nu am vrut. Nu stiu cand mi-am dorit ultima data sa inteleg ce se intampla. Cu noi. Cu tine. Sau cu mine. 

Sa nu iubim putin, ci doar.... sa lasam veninul din an sa se prefaca in vin. In licoare dulce-amaruie de piele si vis....

Se amesteca in mine. Sentimentele. Senzatiile. Mai ales, oamenii, Se contopesc si se despart, Violent. E noiembrie. A naibii toamna si luna in care am fost, sunt si voi fi, Cum ? Eu. Sau fericita sau despre ce voi mai scrie aici, Nu e ca si cum ai mai citi, Ai mai simti, Sau ti-ai mai aminti. Nici eu nu mai stiu. Nu ca as fi stiut vreodata. 

Se amesteca in mine. Brume de senzatii. Franturi de oameni. Se amesteca si pe mine ma lasa pe dinafara. Se contopesc. Se iubesc si eu raman in .... sau ma intorc Si se amesteca. Blestemat verb fara sinonime perfecte, Se intampla. In. Langa si pe langa. Si eu... nu mai, Doar NU MAI!

Viata se intampla ca o tigara pe care o aprinzi, Dimineata sau seara, peu importe. Se petrece in cateva clipe pe care noi ni le traducem ca pe niste ani. Cunoastem sufletele. Rezonam. Impartim bucati de piele. Momente indescriptibile, Toate fara sa le constientizam insemnatatea. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa pretuim oamenii si clipele de-abia dupa ce se consuma. Le traim, Ne hranim cu sentimente pe care ni le povestim in iubire, De ei, De acele inimi care vorbesc aceeasi limba ca noi. Si-s atat de multe cuvintele pe care ni le spunem. Ni le adresam prin ceilalti. Le traim. Le ... 

Viata devine un fum. Un lung sir de evenimente pe care nu ajungem sa le pretuim decat atunci cand trec. Pentru ca suntem construiti de asa natura incat sa nu intelegem semnificatia unor lucruri decat atunci cand... nu mai sunt. Valabil si pentru oameni. Ii iubim mai mult cand nu mai EXISTA....sa iubim si sa-i iubim cat mai SUNT!

Aceeasi inima carpita, trei ani mai tarziu, iese din carapace in noiembrie. In luna cea mai curata a anului. Si-au batut joc de noi cei care au inventat masurile de timp. Ele nu comprima nici macar un sfert din notiunea pe care o avem construita in minte. Acelasi suflet cusut cu ata de trecut isi bate rasuflarile in casuta in care iarasi nu se mai intampla nimic, Acorduri de chitara asemanatoare ii mai rasuna din cel mai indepartat colt, dar nu mai trezesc nici pe departe aceeasi intensitate cu care traia in urma cu trei toamne. Au cazut frunze, picaturi, lacrimi si zambete intre noi, insa acel sentiment unic nu s-a stins pe deplin. Nici nu ar avea cum. Oricat s-ar minti dulce ca nu mai exista nimic in ea, acele senzatii sugrumate se strecoara. Si incepe...

Si nu se mai sfarseste. Se obstineaza sa-si aminteasca minciunile si atingerile infometate de el. Care el ? Cine este el ? Dar ea ? Niste fantome care s-au sincronizat pentru cateva masuri iluzorii de timp intre cateva acorduri de chitara. Totusi... nu mai doare. 

Colectionez oameni, sentimente si mai ales momente. Nu neaparat cele care-mi apartin. Le adun ca pe bucatile unui puzzle in incercarea de a-mi aminti de mine.Ma hranesc cu intamplari cat mai insolite doar pentru a ma povesti altora. Insa nu constientizez decat tarziu ca ma pierd in ei de fapt. Ma risipesc doar pentru a uita. Sau a-mi aminti. Nici eu nu mai stiu. Sau nu vreau sa stiu. Ma mint dulce ca nu strang pietre sau lucruri ce poarta marturia trecerii anumitor bucati de suflete luminoase prin mine. Uneori ele, sufletele, sunt mai solare ca al meu. Insa comparatia n-a facut niciodata bine. Pastrez mesaje sau fotografii ce pastreaza aroma clipelor. 

Numai ca amintirea arareori persista. Iar asta nu se intampla pentru ca senzatiile ar fi fost superficiale. Insa oameni vin si pleaca, iar amprenta lasata de unii dintre ei cantareste mai mult decat sufletul meu poate... duce.

https://www.youtube.com/watch?v=sDrUrZb_nEU

I don't wanna be the girl who has to feel the silence

Cand a aparut "Sober" am simtit ca a fost creata special pentru mine. Ca si cum acordurile de la debutul melodiei tipau sentimentul de vinovatie de care ea incerca sa scape. Nu mi-am dorit niciodata sa ma transform in omul care sunt astazi, tacut, ratacit in alegeri mai mult sau mai putin fericite. Care-si refuza momentele de liniste in speranta ca galagia o va trezi mai repede din tacerea in care s-a afundat. Nici macar cea care radea cu gura pana la urechi cand, de fapt, ii venea sa urle de durere. O greutate incredibila care o trage din ce in ce mai in jos. Mi-a spus cineva astazi ca e foarte mandra de mine pentru ca am ajuns departe ( n.m. in urma micului succes datorat scurtmetrajului in care am jucat pret de cateva minute), ca am gasit lumina in bezna in care orbecaiam de prea mult timp. Nu-i deloc astfel. Nu am ajuns departe. E o reusita mediocra. Nu am ajuns nici pe departe unde mi-am propus in urma cu cativa ani. Adevarul este ca nici macar nu mi-am propus sa realizez aceste lucruri. De ce ? 

Pentru ca nu ele ma reprezinta. Nu talentul la cuvinte, nu vorbele calde pe care le mai spun uneori celor dragi sau celor pe care ii consider apropiati de sufletul meu. Nu ma regasesc nici in acea fata care ar fi facut orice pentru a le arata oamenilor din jurul ei cat de mult inseamna, nici in cea care priveste copacii sau care asculta vantul. Nu, nu si nu. 

Se intampla de ceva timp sa ma aflu pe pilot automat. Sa fac toate lucrurile la comanda de parca se termina lumea daca nu imi indeplinesc taskurile zilnice. Nici macar ea nu sunt. 

Imi placea inainte sa povestesc despre cat de norocosi suntem dimineata cand deschidem ochii. Sau cand primim un cuvant bun de unde ne asteptam mai putin. 

Fara asteptari! Fara implicare! Fara! Fara si iar FARA!

Limba in care eu respir

nu s-a inventat inca. 

consoanele se scrijelesc timid 

in zidurile pe care le ridic,

de parca bratele mele ar rosti cuvintele tale nenascute. 

eu nu m-am trezit in lumina, ci intr-o noapte de inceput de lume

In care degetele vorbeau in locul buzelor. 

Iar limbajul in care eu am invatat 

sa iubesc ...

Se spune ca schimbarea se produce realmente cand porneste din interior. Se mai vehiculeaza ca iti ameliorezi viata cand incepi sa faci ceva diferit in rutina zilnica. Circula atat de multe informatii incat pui "stop" la un moment dat si te uiti in jur : "this is not my part"! si alegi o alta cale in speranta ca te vei trezi altfel in dimineata urmatoare. Le zic apropiatilor de ceva vreme ca am invatat sa ma iubesc si .... Ii mint pe cei din jurul meu ca am aflat formula magica pentru pace. Well... nu o cunosc. Am incercat diverse teorii, insa rezultatele ori sunt mai intarziate ca mine, ori se ascund dupa colt. 

Am fost dintotdeauna omul extremelor : ani in care traiesc la maxim totul si perioade lungi in care imi ling ranile. Inca nu am aflat daca vorbim despre suferinte cauzate de ego sau... sunt rani pe bune. Mi se repeta ca sunt un om bun.... si ca doar imaginea pe care o vad eu e putin alterata. 

P.S. Primul post necosmetizat in sapte ani de blogger :) A bon entendeur!

Bucati

Se intampla in unele dimineti sa te trezesti. Pur si simplu, deschizi ochii, iei o gura de aer si devii constient. Incepe sa ti se deruleze un film in care nu ai ales sa joci, desi se presupune ca te numesti actor. Si te intrebi : incotro? Iar raspunsul se afla in pasii tai. In drumul pe care mergi de prea mult timp. Mai realizezi ca fragilitatea umana ... iti mai dai seama ca trebuie sa fii iar puternic... ca... pe zi ce trece iti sunt luate bucati din inima pe care nu le vei mai primi inapoi... Pana cand... respiri iarasi ...

Cine sunt eu, de fapt?

Multa vreme m-am identificat cu ceilalti oameni. Am cautat repere in preferintele lor muzicale, culturale, teatrale. In lecturi, in mancaruri si in iubiri. Am facut toate aceste lucruri in speranta de a reusi sa ma cunosc, insa pe drum am inceput sa ma pierd. Bruma de habar pe care o detineam despre mine s-a risipit. Astazi cand ma privesc in oglinda nu ma recunosc. Nu stiu cine sunt cu adevarat. Mii de fotografii facute, mii de stari surprinse, nenumarate sentimente scrise in acest html. Despre oameni pe care am crezut ca ii iubesc. Pana la urma plenitudinea acestui sentiment se traduce prin... ?! 
Astazi, dupa aproape un an, am reusit sa sterg niste cuvinte din telefonul despre care povesteam ca mai are putin si isi da duhul. Nu am simtit nimic. Din aceasta zi de iunie incepe dezintoxicarea de mine. Cea pe care am amanat-o ani buni. Pentru ca nu mai merge asa. Si-mi datorez mie insami. Sansa de a deveni o persoana integra pentru mine. Poate peste un timp va voi mai scrie... sau imi voi mai povesti... dar... s-ar putea sa dureze. Asa ca... iarta-mi tacerea....

Amalgam

Ma intorc la tine doar atunci cand simt ca ies la suprafata sentimentele. Candva mi-a spus o femeie ca oamenii au inventat notiunea de timp. Poate tot ei au fabulat in privinta iubirii. De sine. De aproape. De frumos. De natura. Pastrez intr-un telefon care mai are putin si-si da duhul, o insiruire de cuvinte prin care mi-ai povestit demult ce ai trait in raport cu mine. Dimineata, cand deschid ochii si aud sunetele pasarilor din copaci, am impresia ca e aceeasi dimineata din urma cu fix 365 de zile cand am fost fericita. Sau am iubit. Sau cum naiba se chema starea de reverie pe care am trait-o. Atunci. In acel timp. Insa eu nu stiu sa te uit si nici nu vreau. Si simt uneori ca ma strivesc pe interior doar pentru a amuti durerea...

Astazi... povestesc despre mine. Si putin despre tine. Desi licoarea din aceasta seara imi permite sa fiu mai deschisa. Nu e ca si cum pana in prezent in randurile insirate in acest html nu as fi vorbit despre un anume tine prin mine. In clipa de acum, se intampla cadoul de a te vedea materializandu-te in fata mea. Ca si cum realitatea exista. Stiu ca azi te-am nelinistit si te-am .... m-am aflat intr-o dimesiune total diferita dintr-un anumit punct de vedere. Insa... in seara asta alba am simtit pasiunea cu care tu traiesti prin acordurile unei chitari pe care eu o port la mana stanga si in urechi. Pentru ca imi place sa consider ca imi traduc vibratia cumva materializata prin forme de chitari purtate ca bijuterii. Mult spus bijuterii. Forme ce transpun cumva... senzatiile din mine. 

Ti-am spus ca m-am redescoperit privind niste oameni care... mi-au reamintit ca detin o atractie inexplicabila. 

In clipa de acum ma traduc prin... timpuri verbale care cu greu ma... incerc sa ma cunosc. Mai bine spus, sa ma recunosc. De la gesturi la ticuri verbale. La controlul pe care l-am avut mereu la .... 

Ma transpun prin fotografii mai mult... astazi e.... starea urmatoare....

Mic fragment de adevar

Mai stii cand te opreai in urma cu zece ani din drumul tau si ridicai privirea spre copaci ? Ii lasai sa-ti atinga orizontul doar pentru ca te linisteau. Acele brate de lemn verzi ce iti stergeau lacrimile. Nici tu nu stiai de ce plangeai. Simteai ca lipseste ceva. Un om,o activitate, o familie calda, o acasa. 

De fapt, tu erai abstenta din tine pentru ca nu te cunosteai. Te temeai sa vezi ce se afla dincolo de anumite sugestii ale omului care erai prin prisma altora. Pentru ca nu stiai sa-ti asculti inner voice-ul. Dar asta se intampla demult. Astazi...

Demult

Te-am imbratisat candva ascultand "Never let me go". Iar tu ai continuat sa-mi strangi carnea. Si nu sufletul.  Am stiut ca te vei rezuma doar la o bucata de material din mine. In clipa de acum respiri langa mine. Insa...cam cate nopti vom mai imparti in minciuna? Pana vei invata sa uiti de tine in absenta mea?
Dar EU? Despre mine cand voi mai povesti?

Scrisoare netrimisa

Nu esti singura! Ai carnea si sufletul! Te AI! Ma am... Sau nu?

Pe măsura ce trece timpul, te pierd din mine. Previzibil de altfel. Insa nu știu cum de au rămas câteva fărâme din acele sute de ore împărțite si... împărtășite. Am avut o călătorie superba pe o bicicleta verde într-un parc.  Secvențe atât de simple si profunde in același timp. Pentru ca au fost cu tine. Pentru ca ai fost tu. Si nimeni altcineva. Nici nu as avea cum sa te înlocuiesc. As vrea doar sa nu uit. Sa nu te risipesc pe zi ce se ascunde in timp. 

" - Florile astea imi amintesc de mirosul pielii tale... Albe, curate, moi... Tu ramai cea mai frumoasa parte din mine, din acea vara pe care am respirat-o prin râsetele tale..."

Tu ai fost eu, iar eu am fost tu. Am fost si... nu va mai fi in mine si nu nici in tine... Si da... se duce pana si sentimentul si imaginea ta si totul.... iar tu nu vei înțelege niciodată ca.... 

Uneori... te simt aproape. Ca si cum te-ai afla cu adevarat in fata mea. Numai ca... putine sunt persoanele care raman in forma lor fizica in viata mea. Pentru ca asa trebuie. Pentru ca nu a fost sa fie. Pentru ca... merit oameni mai buni. Dar... aceste cuvinte mi le spun in speranta ca nu ma va mai durea. Ce? E un pustiu in partea stanga a pieptului. Un gol...

Am ramas suspendata intr-o suma de clipe perfecte. Timpul dupa tine. Timpul inainte de tine. Timpul meu cu mine. Straniu cum trec secunde, minute, ore, zile, luni, iar tu ramai incrustat in carnea mea. Oricat de mult am incercat sa te ingrop in alte pieli. Sau piei. Care o fi si pluralul corect. Sunt blocata intr-o camera cu tine. Ma aflu acolo de aproape noua luni. 6480 de ore de cand ... cum se scapa de aici?