Adio

N-am inteles in nicio clipa din ce cauza minunile nu dureaza mai mult de trei zile. De parca s-ar rupe sirul lor si ele nu ar mai exista decat in mintile noastre mai mult sau mai putin sanatoase. Am trait un miracol superb in care nisipul devinse secunda, marea, ceas, valurile, inamicii sfarsitului, iar noaptea.... unica noastra clipa in care ne stingeam luminile si lasam intunericul sa ne invadeze temerile. Sa spun ca am daruit chiar si nelumescul din mine pentru a permite minunii de care povesteam mai sus sa aiba o durata mai mare de trei zile. I-am iubit edenul si infernul, intunericul, lumina, egoismul, blandetea, singuratatea, lacrimile, tacerile stinse de haul dintre noi. Insa preaplinul meu nu s-a sincronizat cu universul lui atat de alb si alambicat. Nu a contat nimic si constat astazi ca l-am iubit. Da, te-am iubit in aceste trei zile mai mult decat am putut iubi vreodata pe cineva, am simtit mai mult decat mi-au provocat insipizii din viata pe care am trait-o. Am trait cu adevarat cand m-ai atins si m-ai privit asa cum nu a facut-o nimeni pana la acel moment. Dar stii ce? Tu nu existi! Te-am plamadit din dorinta mea de perfectiune. Si am crezut in acea melodie muta pe care am ascultat-o prea multi ani. Si vrei sa mai afli ceva? Nici eu nu am existat si nici nu exist.... In lumea ta....... niciodata. Lasa-ma sa te privesc si sa-ti sarut ochii.... Uraste-ma pentru ca te iubesc..... nu te voi uri niciodata..... Nu am incercat sa-ti ating..... perfectiunea. Adio M....

• din ploaia nesfârşită a clipelor
  smulg râuri de cuvinte...
  mâna crispată a timpului străpunge
  zarea ce sângerează apusul
  au căzut în nemurire
  secundele, orele, minutele...
  noi...
  Se sparg de porţile cerului
  mâinile de sticlă ale primăverii.
  Ninge cu flori albe de măr
  peste paşii
  peste ploile reci de toamnă
  peste umbrele norilor.
  Scrie-mi înălţarea târzie a nopţii
  cu povestea din noi...