Nu am planuit nimic. Nici macar nu m-am gandit ca voi incepe sa tin la niste oameni pe care nu i-am vazut niciodata. Pe care ii stiu din pozele si cuvintele pe care le insira pe un blog. Am fost chiar fascinata de unul dintre ei, era amestecul pe care mi-l doream, avea suficienta experienta de viata... de noapte mai ales. Prin el am invatat sa iubesc marea, desi nu o vazusem niciodata,
nu-i simtisem gustul sarat,
nu-mi lasasem talpile atinse de valurile-i puternice la ore tarzii in noapte,
nu ma zgariasem in scoici sau in nisip,
nu strivisem alegele,
nu sarutasem pe malul marii pe nimeni,
nu privisem niciodata marea in toata furia ei,
Am intalnit multi oameni care mi-au povestit despre mare. Unul dintre ei traiau cu adevarat cand ramanea pe plaja :
"Stiu ca o parte din mine e undeva pe niste plaje dintr-o vara superba si onirica acum, imposibil sa cred ca am fost acolo candva, si totusi iata ca am si ramas, pe un nisip vesel si drag, intre valurile unei mari frumoase si care m-a iubit si mi-a tinut de urat mult timp si care m-a imbratisat de mii de ori si careia nu stiu daca i-am multumit vreodata, imi e dor de mare, imi e dor de mine de atunci..."
Altul era fascinat de atmosfera care exista la Vama Veche....
Mereu am identificat marea cu formatia Vama Veche, cu nisipul fierbinte, cu iubiri traite pe malul marii...
In urma cu cateva luni am ajuns la mare. Imi doream nespus sa cunosc doi oameni. Insa nu am reusit. Din lipsa de timp. Din nesincronizare. Din.... cred ca aici si-a bagat coada iarasi naivitatea mea, vorbeam de ea intr-un post mai vechi. Nu e un repros. E doar... nu stiu. Eu sunt aici... stii cum sa ma gasesti. Cand vrei o vorba buna... Sper ca sunteti amandoi bine...
. Ai grija de tine si sa ai o primavara superba, atat in suflet, cat si in jurul tau
".