Nu obişnuiesc să scriu despre necunoscuţi. Sau mai bine spus, nu am deprins încă obiceiul de- a-i cunoaşte realmente pe oamenii pe care-i amintesc în acest.... roman virtual. Pe Miruna, am descoperit-o relativ târziu, în 2008, pe vremea când mai credeam în zâmbete adevărate şi-n coincidenţe. Pe atunci, Bucureştiul sufletului meu cuprindea podurile de pe Dâmboviţa, Cismigiul pe care-l vizitasem o singura dată până la acel moment, dar şi...imaginile pe care le desprindeam din rândurile ei. Nu aveam de unde să ştiu că peste doi ani, acest loc va deveni...acasă. Blonda mea preferată... mi-e mai dragă cu fiecare sentiment sau senzaţie cărora le dă formă prin intermediul cuvintelor care, lately, se obstinează să rămână în...... undeva....
- My last obssession
3 comments:
Ma enerveaza blogul tau, ca trebuie sa comentez cu contul de google! :p
dar merita efortul :)))
Iar Bucurestiul nu e nici mai frumos, dar nici mai urat decat in povesti, e put si simplu asa cum ti-l faci.
Iti multumesc pentru cuvintele tale. Si imi doresc sa ne "indragostim" de viata noastra. Ca in cantec. Fiindca e singura pe care o avem! ;)
De la o vreme, eu am inceput sa o iubesc. Si, crede-ma, mi se intoarce inzecit.
Te pup.
Cineva imi spunea, cand a venit in vizita la mine
ca Bucurestiul este precum opera: iti place din prima sau nu-ti place deloc.
Depinde de fiecare...
Pe mine m-a acceptat, iar acum suntem buni prieteni.
Cati sunt buni prieteni cu Bucurestiul?
straine...esti din Bucuresti?
nu cred ca esti doar un strain....
Post a Comment