Iarasi ganduri....

Nimeni nu a spus ca este simplu sa-ti fie dor, insa nu aveai de unde sa stii cat de mult te va durea sa-ti smulgi din suflet amintirea cuiva. Sa stergi cu buretele imaginea unui om care ti-a fost mai mult decat umbra. Care si-a spus povestea si ti-a creat si tie una asemanatoare cand nu mai cunosteai intelesul unor cuvinte, a unor intamplari si mai ales a unor secvente care inevitabil te-au redefinit ca individ. Nicio persoana nu a avut interesul sa-ti schimbe perceptia asupra lucrurilor care inca nu se petrecusera in realitatea ta.Si te intrebi retoric : "Cat mai este pana voi invata sa spun ca nu imi mai este dor de tine?"
Nimeni nu a afirmat ca este imposibil sa zdrobesti cu fiecare pas pe care il faci, senzatii, trairi mai mult sau mai putin descriptibile in litere, emotii pe care le-ai simtit pentru prima data.

Clipe

Se întâmplă câteodată să-mi rămână doar clipele. Nici mai mult. Nici mai puţin. Doar momente care ar trebui să-mi şteargă dorul de tine sau mai bine spus, dorul de mine. Am crezut că dacă te ţin strâns de mână, nu te pierd, sau mai degrabă, nu mă pierd. Ce-a rămas din mine? De foarte multe ori, m-am temut să răspund la această întrebare. „Eşti la început”, mi-ai replica. Dar ca de obicei ai uita să specifici care început, cel al sfârşitului sau cel firesc. Nici acum nu m-ai auzi. Nu aş avea ce să-ţi mai spun. Doar cuvinte deja ştiute, numai doruri uitate... credeai că m-ai cunoscut. Însă nu ţi-ai dat seama că nu eram eu aceea? Cea care înveselea şi tristeţea în urma ei. Cea care nu uita să se gândească la tine, deşi tu nu meritai. Cea care nu ştia ce-i imposibilul. Unde a dispărut ea, doar tu ştii. Ai ghici dacă zorii o mai prind privind un chip răpit de somn. Dacă ar mai zâmbi în clipa în care răsăritul i-ar lumina ochii. Atât de îndepărtate i se par toate aceste lucruri simple care atunci erau totul pentru ea. Atât de ireale, de parcă nu le-a trăit şi simţit. Ca şi cum nu a respirat prin ele, în fiecare bătaie a inimii tale. Clipele. E tot ce-a mai rămas din ea.