Pages

29 April 2012

J'imagine encore...

Tes mots me font que du mal, mais je suis persuadee maintenant que pour quelques instants de joie, il faut que je paie. J'imagine que c'est pareil pour tous. Pour toi, pour moi, pour les gens qui marchent pres de nous. Pour les personnes qui nous disent que se sentent bien, mais elles souffrent. C'est comme un boomerang, en effet. Je te fais mal, tu me fais mal. Je fais une erreur, tu la prenne comme un affront. Mais si, t'es parfait et je suis pleine d'imperfections. Mais non, je ne mens pas. Je ne te mens pas et je ne me mens pas. 
Je me rappelle la premiere fois que je me suis endormie dans tes bras. J'etais comme une gamine qui sentait la chaleur des bras d'un homme. Des sensations..... pueriles, en realite. On sait les deux: c'est unique ce que nous vivons lorsque nous nous touchons. Le peau.... le gout...le tout.

21 April 2012

Povesteste-i ca mi-e dor. Imi lipseste lupta. As vrea sa creez un razboi. Un moment in care ne privim. Spatiul incremeneste. Timpul moare.Mut. Pustiu. Goala. De sentimente. Numai vid. Poveste. De spus strainilor. Celor care uita. Persoanelor care tac. Nu spun niciun cuvant. Doar privesc. Dominand. Se ating. Isi cauta liniile din maini pentru a vedea daca va mai exista o a treia noapte. Dor. Doare. Sangereaza. Sec. Senzatii expirate. Sete. Foame de piele. Goluri de lupta. Joc. Amintiri. Farame de bine. Minut de.... in care isi apartin. Nimic si pustiu. Noi. Minciuna. Ma trezesc si mint. Frumos. Am visat. Lupta. Vanataile. Zambetul. Fuga. Tot ce stiu este ca vreau. Nu scriu despre un om. Himera. Verde crud. Razboi. Minciuna. Amar. Iluzoriu si PUSTIU.

19 April 2012

Am apartinut clipe nesfarsite unui barbat. Un copil in trup de barbat. Un om care a avut curaj sa ma cunoasca. Care nu s-a speriat. Care a crezut in zambetul meu si care a stiut sa faca din bratele lui, acasa. Mi-ai spune "Il t'a pourri aux autres...." Insa nu-i chiar asa. Problema a avut alte date multe prea complicate pentru a le scrie pe o hartie cu liniuta. Stiu doar ca m-a posedat si ca m-a iubit. Insa nu i-am permis prea multe lucruri. Nu l-am lasat sa-mi gaseasca bataiile inimii. M-am obstinat sa-l indepartez si mai mult de parca eram amandoi la o distanta de doua continente unul de celalalt, desi eram fizic la cativa milimetrii. Ca si cum eram dusmani si ne luptam pentru supravietuire. 
Gasisem un motiv cam acum un an. Credeam ca voi fi fericita. Mai fericita ca toti oamenii care mi-au atins la un  moment dat, sufletul. Insa nu aveam de unde sa stiu ca eram pentru a mia oara naiva.
Se spune ca lucrurile bune se intampla celor care stiu sa astepte. Poate-mi voi salva sufletul de intuneric. Trebuie doar sa-mi amintesc ca pot.

12 April 2012

Ti-am povestit vreodata ca zambesc in clipele in care imi fixezi privirea? Ca si cum ai vrea sa nu-mi lasi nici cea mai mica urma de ...mine. De parca ai vrea sa recunosti in ochii mei, teritoriul tau cucerit, ultima suflare a capitularii mele. Am renuntat de ceva vreme sa incerc sa-ti arat ca uneori, pe strazile tacute ale Madridului, primvara, apar raze de lumina. Insa tu stiai asta deja si ai trait la nesfarsit sentimentul indescriptibil de liniste pe care ti-l poate da acea lumina.  Inca-mi amintesc : ardorea,  lupta pentru victorie. Lupta.  

Ti-am spus in vreun moment din cele pe care le-am impartit ca-mi place sa ma pierd in oameni? Persoane cat mai diferite si cameleonice. Constientizezi ca m-ai trezit la viata? Sangele se intrece prin venele mele, curge,  comunica, atinge, framanta. Se lupta

Ti-ai dat seama ca zambesc prosteste? Ca si cum n-am mai trait asa ceva niciodata. Niciodata. Vreodata. Poate. Daca. Cuvant dat. Principii. Cuvinte.....

8 April 2012

Ti-am marturisit cu neincredere ca n-am mai fost demult fericita. Si ca in respectiva clipa, m-am simtit fericita. Ca si cum timpul a incremenit, iar noi am ramas suspendati in el. Framantare de piele si acel du-te-vino care stii ca ti-a lipsit sau de care mi-a fost dor. Mi-ai replicat ca ma joc cu intelesul cuvintelor. De parca tu cunosti toate sensurile. Ca si cum mi-ai sti pe dinafara sensurile.  Cuvinte. Atat.
Insa ti-am repetat ca sunt fericita. Si mi-ai zambit. Si m-ai dominat. Ne-am luptat. Ne-am zambit. Ne-am pierdut unul in celalalt. Ti-am cautat inima si de emotie am incurcat stanga cu dreapta si viceversa. Desi le-am incurcat, simteam ca ne bat amandurora inimile. Si bat... si bat... si bat....

August 2007

7 April 2012

Ploaia care intarzie sa cada, desi norii se ingramadesc pe cerul tau. Ca si cum ai astepta sa te curete de oamenii care si-au lasat amprenta pe umerii tai. Amprente, vanatai, rani. Zgarieturi care se inchid si se redeschid de fiecare data cand cedezi. In momentele in care te opresti si-ti blochezi orice emotie, iar cei din jurul tau se intreaba daca esti vie sau doar inghetata. Marturisesc amar.... sunt stana de piatra si vreau sa simt iarasi caldura unor brate care stiau sa ma atinga. Inca-si mai amintesc. Insa... you were the last high....

6 April 2012

Momente in care uiti. Stii ca uitarea nu te poate vindeca, dar incerci sa nu te lasi prada.....uitarii...

3 April 2012

Doi...

Imi amintesc sentimentul ciudat de entuziasm pe care l-am avut cand am calcat prima data in acest oras. Inca nu constientizasem ca urma sa-l transform in "acasa". Insa "acasa" incepuse treptat sa se traduca prin brate care ma cuprindeau in maniera in care aveam nevoie la momentele respective. De fiecare data altele din nevoia de a nu ma atasa. Doar doua maini m-au dominat mai multa vreme pana s-au ranit de mine. Iar atunci au ales sa ma lase prada altor imbratisari.  Retraiesc in aceste zile senzatia stranie de acasa pe care am avut-o in urma cu doi ani cand am pus prima data piciorul in inima Bucurestiului. Am pierdut de atunci anumiti oameni din orasul de la Dunare, insa am castigat aici femei cu ochii verzi si barbati cat se poate de diferiti. Am iubit, am avut impresia ca sunt iubita la randul meu, am daruit timp, rabdare, furie, sentimente totale care sa traduca imperfect starea de spirit care ma incerca sau care inca ma incearca in clipele pe care le impart cu acei oameni. Am daruit..si n-am asteptat inapoi...insa am primit ceea ce ma asteptam mai putin... iar ei, cei care au avut grija sa primesc ceea ce n-am daruit, au stiut sa loveasca acolo unde era necesar. 
Mi se spunea la inceput ca Bucurestiul inca nu m-a racit...sau ratacit... si ca se va profita de acest aspect. Realitatea este ca.... mi-e dor de acele momente..  momente in care nu-mi era teama sa simt... farame de timp in care nu stiam sa opresc... 
Astazi implinesc doi ani de capitala. Doi ani in care m-am maturizat mai mult decat as fi crezut ca voi putea. Astazi.... imi voi incepe ziua cu oamenii care mi-au primit cu bratele deschise si carora le multumesc....Azi... sunt inca cea de-atunci, doar putin mai racita...sau ratacita.