:)

Niciodata nu mi-au placut garile. Le-am perceput ca singurul spatiu in care se reintalnesc El si Ea dupa o perioada in care nu s-au vazut. Ultima data cand am poposit pe un peron, am pierdut un om. Unul care a stiut sa-mi deseneze in tristete, zambete. El nu isi mai aminteste de mine. Mi-a dat "Delete" la fel cum dai "Install" la un program pe calculator. Ar fi placut daca am functiona ca niste masinarii. Poate astfel nu ne-am mai rani atat de usor, nu ne-am mai luat "Adio" atat de des, nu ne-am mai trada, minti, fura, uri, iubi, ucide... Garile reprezinta de fapt locul in care pornim pe un drum care duce spre nicaieri sau spre implinire dupa caz. In situatia noastra, calea nu s-a sfarsit, inca ne mai oprim din gari in gari, mai coboram din trenuri sau stricam locomotive pentru a ramane mai mult timp cu toate ca deja semnalul plecarii a rasunat in toate celulele fiecarui pasager. Se intampla ca in viata.... dar oare trenul tau se va mai opri vreodata in gara mea?

Decalog....

1. Sa astepti oricat
2. Sa astepti orice
3. Sa nu-ti amintesti in schimb orice. Nu sunt bune decat amintirile care te fac sa traiesti in prezent. "Cel mai greu de urmat este porunca a treia. Chiar imposibil. Cum sa evit amintirile care nu ma ajuta sa traiesc in prezent? Cu ce raman daca alung amintirile? Raman cu peretii scorojiti ai garii, cu tufele de stejari care cresc langa peron. Nu, domnilor, nu pot sa urmez aceasta porunca. In zadar mi-am dat-o. Trebuie sa imi amintesc."
4. Sa nu numeri zilele.
5. Sa nu uiti ca orice asteptare este provizorie chiar daca dureaza toata viata.
6. Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
7. Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa mai spere singur.
8. Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand ceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
9. Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in totalitate. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
10. Aminsteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

?

"M-am plimbat demult prin iluzii. Le-am regasit prafuite pe un drum pustiu care ducea spre nicaieri. Ce a ramas din mine? Din cea de acum un an, doi sau zece? Ce ramane din noi, de fapt? Suntem praf si pulbere, vant si uitare.... Andrei Serban spunea ca "In momentul in care afirmi ca ai gasit ceea ce cauti, inseamna ca asta e inceputul mortii. "

• Acum nu mai stiu daca mai am regrete
• Vantul smulge din mine minute...
• Mai am doar atat, nu?
• Incerc sa respir prin orice vis, pas, suras....
• Cand inima-mi ucide zambetul,
• Cand imi taie trupul in mii de cristale....
• Cand in loc de sange, imi curge prin vene nepasarea timpului..." (2004)

Pe minut ce respir, inchid oameni in mine insami... cei din trecut, din prezent si din viitor...Oare ce se va alege de noi ?

.............

Iti soptesc "Adio" in fiecare noapte in care te las sa-mi invadezi gandurile pe care tu le-ai uitat dinainte sa ti le spun. Oare tu mai stii? Iti mai amintesti de visurile cladite pe foc... pe fum de tigari stinse in singurul moment in care m-ai lasat sa ma pierd in privirea ta.... te ucid cu fiecare respiratie pe care o eliberez in universul care nu ne mai apartine si incerc sa nu..... raman fara tine....

Triaza la naiba si mergi mai departe.... de asfintit.... Laisse-moi invahir ton espace...

Into forgiveness or forgotness?

E unul dintre acele momente in care privesc in gol si imi amintesc de tine. Te vei intreba daca vorbesc despre tine intre aceste randuri sau prin ele. Cert este ca nici eu nu mai stiu daca tu esti cel sau… cea care imi trezea linistea in simtiri. Nu mai vreau sa ma doara si nici sa sangerez in cascade pe dinauntru. Sa-mi curga din degete sentimente care inca nu au nume in universul nostru si nici al lor. Sa nu mai simt ca se sting luminile, una cate una, cand incerc sa redesenez liniile chipului tau. Cel pe care l-am sculptat din necunoscut, fum si uitare. Ti-am marturisit pana acum ca devin, cu fiecare ora pe care o eliberez in mine, mai mica si mai straina de mine insami? Nu am reusit nici in prezent sa incetez sa ma recunosc prin tine sau prin ea… Nu imi aduc aminte clar cine sunteti voi doi, insa stiu ca imi e dor din ce in ce mai mult de blandetea ta si de caldura din privirea ei……

• Totul amortise in jurul ei cand desenase iarasi fluturii timpului
• Ploaie… frig si putin mai multe momente sterse de indiferenta amandurora…..

Somewhere....

• Daca m-as pierde in umbra ta,
• ti-as redesena cu fum de tigara neaprinsa
• liniile fetei, buzele, degetele, ochii de noapte
• zambetul ce-mi risipea cuvintele,
• iar linistea ma abandona in bratele tale atat de ireale...
• Te-as zidi din mine insami si m-as rataci la nesfarsit in vama sufletului tau...

Citind ganduri astazi, mi-am amintit de o melodie care imi definea total interiorul. Am ramas si voi ramane o idealista. Nu stiu cum sa iti mai strig prezenta in desertul in care imi risipesc timpul. Oare tu....oare tu iti mai aduci aminte de mana care te-a speriat intr-o noapte tacuta de iarna? Sau de privirea mea in intunericul din noi insine? Oare notiunea de "noi" a existat doar in imaginatia mea sau chiar am reusit sa ne materializam temerile, obsesiile, fantomele.... ? As vrea sa te mai privesc inca o data si cred ca as putea sa merg mai departe de asfintit.....

Ai grija...

Moto : "Sub noi e prapastia, e lumea cu vise spulberate, Ai grija cum calci..."

• La ce te gandesti cand noaptea iti asculta tacerea in clipele cele mai tarzii?
• Oare te cheama?
• Sau glasul ei se stinge intr-o prapastie mai neagra si mai profunda ca uitarea?
• Ti-ai privit vreodata mainile?
• Te-ai intrebat de ce degetele tale poarta pecetea vinei de a fi cantat trairile cele mai ascunse ale fiecaruia dintre noi?
• De ce sa-ti striveasca pasii?
• Cand ea ti-a luminat intunericul cand nici cea din urma lumanare se obstina sa nu arda
• Ai grija cum calci pe sarma anilor ce vor urma.

Falling...

Luminile grele ale orasului stins se jucau pe chipu-i obosit cand isi amintise de viata de dinaintea lasarii intunericului. Nu putea distinge din acel film decat o camera in care se fericirea se risipise mai repede decat o boare de mai. Obiecte fara nicio legatura intre ele erau rasfirate de-a lungul covorului tocit de timpul care nu-i mai apartinea. Cauta cu fervoare parfumul ei de tei in hainele care ramasesera intinse pe patul ros-purpuriu, insa tot ce intalnise in calea spre ea nu era decat o aroma stranie de moarte. Si nu isi dadea seama daca isi gasise propriu sfarsit sau doar amintirea stearsa a unei fantome care pana de curand ii desena albul inocentei pe umbra. Incerca sa deschida ochii pentru a cuprinde cu privirea marea de bucati din ea, insa noaptea nu il lasa sa se ridice. Ii invinsese orice urma de curaj si ii radea perfid, murmurand un limbaj lipsit de inteles pentru ceilalti, dar atat de clar pentru el. Cuvinte care nu ucideau deloc senzatia latenta de negru. Ridicau infinite ziduri de alabastru in juru-i si ii striveau trupul incet ca o melodie muta de clapele pianului ce incetase de prea multa vreme sa-i mai aduca linistea. Franturi de discutii rupte din alta lume i se perindau in fata si vroia avid sa le dea un alt sens decat cel pe care l-au avut atunci. Isi eliberase pleoapele intr-un acces de luciditate si se infricosa de fiinta care ii aparuse in fata .Una care nu stia sa-i opreasca tremuratul mainilor mai zbarcite ca un trup de batran. Expresia chipului i se schimbase in groaza si nu reusea sa-si tempereze respiratia. Creatura il privea mult mai speriata decat el si nu intelegea reactia-i ciudata la vederea ei in propria-si oglinda. Groaza se intiparise in amprentele-i mai tare ca o petece si ii intepenise pana si rasuflarea. Se intreba retoric daca pana aici trait intr-o reverie sau daca realitatea se traducea prin fapturi nelumesti si clipe de incordare maxima. Dintr-o data, sunetul pianului se preschimbase in acorduri grave de chitara, iar creatura din fata-i incepuse sa cante intr-o limba atat de cunoscuta incat incepu sa se zbata si sa lase spasmele sa-i curga in colutul gurii de dor.... Sa fi fost cea din existenta de dinainte sau singura femeie care il mai putea salva din camera obscura in care se pregatea de linistea eterna? Se schimonosise si isi lasa mainile sa cada violent in spatele-i in clipa in care melodia se pierdu in negrul fara inceput si final. Gol….si mai ales…..

Too late

Un sentiment ciudat al carui finalitate nu poate fi aflata decat prin consumarea lui. Te priveam cu aceiasi ochi pe care in urma cu ceva vreme i-ai umezit, i-ai sarutat, i-ai iubit, i-ai orbit. M-am gandit mult prea mult la tine, prea constant. Rasaritul se transformase in apus, iar eu nu mai cunosteam mersul firesc al vietii.

* I see the sunset with no strengh at all

* Constantly forgetting about you

* Never thinking of myself

In prezent inca mai trezesti ceva in mine, dar nu suficient. Because we got high when we should stay focused on each other.

....

M-ai invatat poate mult prea tarziu ca nu stiu sa ma regasesc in tine. Te-am rugat sa nu ma lasi sa ma pierd in necunoscutul privirii tale pe care nu vroiam sa o risipesc in orizont. Nu am reusit sa te coplesesc cu sentimentele mele... nici nu as fi avut cum de vreme ce ale tale nu existau deloc. Erau doar senzatii fizice si mai putin sufletesti. Imi spunea cineva ca sunt inca o fetita speriata departe de persoana matura pe care incerc sa o afisez pe blog sau in realitate. Nu cred ca sunt o persoana matura, nici o fetita speriata, nici macar... I guess I'm about to lose the last frame of consideration. Deep inside there's too much dark, not even a light........

As vrea sa....

• Aş vrea să ajung acasă,dar nu mai ştiu unde se află acest loc…
• Patul în care mă pierd noapte de noapte şi mă regăsesc dimineaţa…
• Braţele în care timpul nu mai era timp…
• Acea canapea vişinie în care ne ascundeam de acelaşi timp care nu ne-a permis să ….
• Acele minute în care ne redesenam liniile din mâinile stângi gemene…
• Când împărţeam un bol de migdale sau ţigara de după….întunericul care ne stăpânea tot mai mult şi mai profund
• Nopţile în care vocile deveneau ecoul distanţei trist de mari dintre noi…
• Clipele în care ne recunoşteam doar privindu-ne aluniţele…
• Acele secvenţe când sunetele se loveau de zidul blestemat pe care l-am construit între noi
• Aş vrea să ajung acasa, dar nu cred că tu vei mai fi acolo să mă vindeci..

hooverphonic - eden Asculta mai multe audio Muzica »

Hush

• "Îmi ştergeai de pe frunte
• paşii primaverii din tine
• când nu mai recunoşteam culoarea luminii tale,.
• dar eram începutul şi sfârşitul fiecărei flori de liliac
• pe care vântul o scăpa violent
• în drumul spre noapte."
• Dar suntem în mai, draga mea!
• nu ştiai că ne pierdem unul în celalalt
• când soarele ne invadează clipele?
• Pasul tău, noi..
• E primvara, draga mea!
• şi
• povestea ei e uitarea...

Povestea nespusa....

E straniu sentimentul de pustietate care ma invadeaza de fiecare data cand te regasesc in straini. Necunoscuti care raman placut surprinsi cand afla ca nu exista vinovati in povestea pe care mi-ai spus-o intr-un inceput neaspteptat. Robbie Wiliams spunea "no regrets they don't work/no regrets, they only hurt..." I guess ca am fost singura care a crezut in "noi". Ce ciudat suna acest pronume, atat de plin de.... lucruri impartite in miez de intuneric si inceput de lumina. "Al nostru" e si mai dificil. Cuvintele ucid ultima umbra... iar eu nu imi amintesc daca "acasa" erai tu...

• 5 minute in care :
• uiti ca iertarea este singurul limbaj pe care il cunosti
• iti amintesti ca privirea lui era suficienta pentru a te linisti
• te gandesti din ce in ce mai des la ceea ce ai pierdut, desi nu vroiai sa se intample asta.
• promiti si iti promiti ca nu iti vei mai aduce aminte de oamenii care te-au sters din trecutul si prezentul lor.
• inveti sa respiri un aer diferit cu toate ca cel de dinainte te completa.
• Invata-ma sa nu te uit…. nu vreau