Ador diminetile in care cafeaua proaspat macinata imi trezeste genele din hora tacuta a noptii. Minutele in care lumina ma iubeste pe jumatate si mi te da totalmente. Secventele in care nu pot dormi de emotie si te privesc atent cum patrunzi in lumea la care nu am acces. 

• "- Opreste-te! Nu ma mai domina!"  
• "- Dar nu e intentionat.......de ce nu intelegi? Doar incerc sa iti arat intunericul din spatele cuvintelor pe care nu ti le pot spune...."

• "- Insa nu faci asta! Vrei sa ma stingi, sa ma anulezi ....de ce nu ma lasi sa te ating? Realmente si nu in felul in care au facut-o ceilalti barbati din viata ta...."   

Iti povesteam demult ca  mi-e dor de tine, de acea noapte in care mi-ai multumit ca iti sunt aproape... nu am incercat in nicio clipa sa te ranesc, sa-ti fur vivacitatea... mi-am dorit sa te...sa te cunosc... sa nu te pierd.. si cunoscandu-te, puteam sa ma recunosc... in toata ceata...

Ma intrebai despre modul in care m-am gandit la tine. M-am vazut pe mine in tine si mi-am dorit sa nu treci prin ce am trecut eu, sa nu traiesti in acea lume neagra. Sa-ti spun ca simt ca mi s-a taiat o mana de cand nu am mai intalnit-o pe a ta in drumul spre nicaieri? Ti-ar deschide ochii si te-ar misca macar pentru o secunda haosul meu?  Mi-ai fost constiinta, dimineata, toamna, vara.... iarna.... frig... am atins in urma cu mii de ore, niste maini albe care nu raneau, nu loveau...Sper sa ma pierd pentru a te regasi....