Marturiseam in urma cu mii de secunde ca te simteam ca pe o lume in care puteam fi eu insami. Ca intr-un spatiu unde timpul isi pierdea urma si noi ne prefaceam in aer. As putea spune ca te-am iubit numai pe tine insa as minti. Mi-am regasit urma in toate bratele care mi-au numarat alunitele sau care mi-au ascultat bataile inimii atunci cand vocea imi amutea, iar respiratia mi se oprea. Poate am exagerat cand am zis ca tu ai fost acasa al meu. Mi-ai creat doar iluzia ca nu as trai in absenta atingerilor tale. Imi umpleai ziua de lumina de fiecare data cand imi zambeai in modul in care eram in stare sa ma risipesc in colturile edenului tau. Iarasi gresit. Erai TU si imi trezeai simturile. Frematam clipa de clipa, iar sangele imi alerga drumul catre tine.
De fapt, acasa sunt locurile pe care le iubesc si oamenii care ma apreciaza/iubesc pentru ceea ce sunt. Tu nu ai fost acasa... acasa e mai sus si jos. Stiu ca nu e "Adio", doar "Pe curand" insa imi va fi dor... de ceea ce credeam ca urasc...
No comments:
Post a Comment