Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.

Inca nu stiu daca am intalnit iubirea care, citez din blonda mea preferata care îţi dă aripi şi ţie, nu numai fluturaşilor din burtă.  Am impresia ca am iubit si pasional si linistit. Am vrut sa mut muntii din loc, sa rup lanturi imaginare, sa patrund in universurile unor oameni pe care ii consideram superiori spiritului meu. Dar....  je me suis trompee. Iubirea nu o regasesc cand scriam in urma cu aproape doi ani : 

"A fost o singura clipa in care am lasat capul pe spate si tu m-ai privit. In surdina se auzea "Tu" si un vers "M-am pierdut cautand ochii tai/ tu erai langa mine/m-ai salvat pentru tine..." M-ai imbratisat atat de natural si de neasteptat incat nu eram sigura daca visez sau daca traiesc aceasta realitate. Nu stiam cum sa reactionez : am ales sa ma pierd in tine si sa nu ma mai regasesc niciodata. Lasa-ma sa ma ratacesc si nu-mi da drumul.
Canta-mi un cantec care sa ma faca sa zambesc, am nevoie...."

Nici acum cateva luni cand simteam ca ma dezintegrez de emotie cand il priveam pe omul care imi provoca astfel de imagini :

"Simplitatea povestii o regasesti printre aceste randuri. Pierduta in litere pe care te obstinezi sa le traduci in limbajul tau ascuns. In lumea mea, intamplarea se rataceste in prea putine date ale problemei. Timpul nu imi masoara respiratiile, lumina nu-mi traseaza niciun pas, in schimb imi sterge linia punctata a..... privirii tale. Diferentele ne distanteaza, insa tot ele ne redeseneaza valul clipelor pe care ni le furam din duratele care nu ne mai apartin de ceva vreme. Nu mint. Doar..... m-am prins intr-un joc al cuvintelor. Nu scriu despre tine... tu ai dat forma sentimentelor mele. Dor, frenezie, orgasm intelectual sau fizic, furie, tristete, fericire.... E un uragan in care vreau sa raman cat mai mult pentru a-mi reaminti cum era. Si nu cum a fost. Pentru ca iubirile mele nu se vor sfarsi niciodata. Le recunosc in ochi albastrii, in caprui, negrii, in piele alba, ciocolatie, in vorbe necunoscute, in maini care imi numara lacrimile de... nu mai stiu de.... provocate de emotii.... Cine mai stie... ce va decide timpul? Sunt a ta.... Abandoneaza-ma in tine..... Inca mai miros a tine si as vrea sa......sparg parfumul tau de talpile mele pentru a invata sa pasesc...in sange, in durere,... in tine...."

Sentimentul de plenitudine se intampla. Nu stiu daca in prezent, dar apare intr-un mod neasteptat. Soudainement, cum ar spune francezul. Iubirea nu are nume. nici culoare, nici forma. Are doar....tacere.