At the end

Urasc sfarsiturile de an. Le detest pentru ca de fiecare data trebuie trasa o linie interminabila sub care sunt ingramadite reusitele si esecurile. Si iarasi apar intrebarile pentru care nu exista raspunsuri. Sau pentru care nu ne dorim sa gasim raspunsuri. Am amanat aceasta clipa. Nu stiu neaparat din ce motive. De fapt, imi place sa cred ca nu cunosc cauza reprogramarii deciziilor importante. As victimiza daca as afirma ca acest an nu a fost unul bun. Schimbari mai mari ca cele produse in ultimele luni, nu am trait de foarte multa vreme. Sunt tentata sa spun ca am pierdut multi oameni. Unii pe care ii consideram importanti, insa un actor mi-ar spune ca-mi irosesc energia degeaba. Am castigat clipe indescriptibile in compania unor persoane nemaipomenite. Dintotdeauna am vazut partea buna din oameni si partea rea din mine. Wrong! Double wrong! 

Notiunea de timp si-a piedut, pentru cateva luni, sensul propriu. Din simplu motiv ca tu te-ai transformat in minute/ore/zile/saptamani, iar eu...m-am ratacit si mai tare in labirint.

Insa diminetile de inceput de saptamana au devenit mai placut, chiar daca ploua. Umbrela ta stia sa ma apere. La trecut, fara doar si poate.

Ceva s-a intamplat cand m-am intors in Bucuresti. Am realizat ca TU esti singurul care conteaza cu adevarat. Pentru ca te-ai indragostit de partile rele din mine, de acele lucruri pe care eu le urasc din tot sufletul meu.

Dar... ma astept la multe in anul ce urmeaza... sper ca si voua. Gandurile mele bune doar pentru voi.