Ganduri

A închis uşa. Mult prea repede. Atât de tare încât am crezut că mă voi sparge în mii de cioburi pe care nu le voi mai strânge. Atât de brusc de parcă filmul s-ar fi oprit înainte să se sfârşească.
Aş fi vrut sa fi rămas mai multă vreme in fata mea. Poate asfel mi-aş fi dat seama ce enigme adanci ascundea tăcerea lui, ce cuvinte incercau să se transforme in sunete.
A strigat, dar nu am auzit nimic. Doar pustiu. Strigătele lui s-au lovit de liniştea dintre noi. Noi… Aş vrea să cred că am existat, că trairile noastre s-au materializat, că nu a fost doar utopice, că… la naiba, iar cad în trecut şi urăsc senzaţia asta atât de tare.
El nu mai este de multă vreme în viata mea, s-a pierdut în ceată şi am impresia că m-a luat şi pe mine cu el… E straniu că scriu despre tine în acest moment pentru că te ştersesem total, te anulasem. De fapt, te-am şters. E doar un moment de slăbiciune. Şi toutuşi de ce atâtea conexiuni cu persoana ta? Sunt exagerată? Realistă? E ceva greşit în simţurile mele ? Prea multe întrebări. Prea puţine răspunsuri. Prea multe vorbe…
S-a stins şi ultima lumină. Nu-mi voi mai aminti nicio clipă, totul nu reprezintă decât o himeră. Atât…