Pe minut ce se stinge timpul, mă distanţez tot mai mult de tine. Iar tu... tu doar taci si priveşti impasibil conturul
siluetei mele afundându-se ireal în orizont. Aş vrea să ştiu dacă această departare explică sângele din palmele mele sau pur şi simplu astfel reacţionez la atingerea mâinii tale. Mă şochează continuu liniştea din jurul tău şi abia acum conştientizez că am pierdut. Nici nu mai eşti curios să afli dacă mă refer la tine. Ai rămâne stupefiat, dar e vorba despre mine. Despre acea fată pe care ai avut impresia că ai cunoscut-o într-o seară de mai. Cea de atunci aflase ca zambetul ei iti era suficient . Stiai ca ea iubea mai mult ca orice sa te simta aproape ? Ca ea se sfarama in imbratisarile tale? Ca tanjea sa te auda chiar si pentru putina vreme?Sau ca adora sa-ti numere bataile inimii ?S-a speriat intr-o zi de cuvintele tale, o fascina sa le auda, sa le caute intelesul ascuns. Ea a disparut o data cu tine.Si tu nici macar nu ti-ai dat seama. A ramas doar tristetea nesfarsita din privire, gheata din atingeri, dorul din vorbe. S-au stins atat de multe clipe de atunci, a cunoscut numerosi oameni si niciunul dintre acestia nu a marcat-o asa cum ai facut-o tu. Ce contrast dureros ! Si parca nu ar mai fi identic daca te-ar avea acum in fata. Nu ar mai simti la fel. Nu ar mai tremura. Ar trece mai departe. Doar atat…
No comments:
Post a Comment