Daca m-ar intreba cineva de ce mi-am adus trecutul in acest loc, i-as raspunde ca nu mai vreau sa ma ascund de propriile-mi ganduri. De cateva ore bune, mi se deruleaza in fata ochilor, filmul lucrurilor pe care le-am spus/gandit/facut ani la randul, dar care mi-a fost teama sa le eliberez pur si simplu. Fara prea multe intrebari, iar in absenta raspunsurilor, zidesc din farame de clipe, ce a ramas. Sau ce am crezut ca inca se afla in interiorul meu. Ma incearca o nostalgie ciudata a oamenilor pe care am crezut ca i-am iubit/la care am tinut si mai trist pentru care am avut impresia ca insemn. Mult, putin, deloc, nu are relevanta. Stiu doar ca.... ma tasse de cafe au lait s'est perdue dans les tenebres de ton univers.... Trecutul ne defineste, dar chipurile din el? Acele fete ce ne provoaca? Sau nu reprezinta decat proiectii ale frustrarilor din noi insine... trecutul ne spune povestea insa...... daca nu ne place?
P.S. I'm still alive, you know?
1 comment:
ce frumos scrii :) si ce frumos se potriveste un cuvant in franceza si altele in romana..frumos de tot
Post a Comment