Niciodata nu mi-au placut garile. Le-am perceput ca singurul spatiu in care se reintalnesc El si Ea dupa o perioada in care nu s-au vazut. Ultima data cand am poposit pe un peron, am pierdut un om. Unul care a stiut sa-mi deseneze in tristete, zambete. El nu isi mai aminteste de mine. Mi-a dat "Delete" la fel cum dai "Install" la un program pe calculator. Ar fi placut daca am functiona ca niste masinarii. Poate astfel nu ne-am mai rani atat de usor, nu ne-am mai luat "Adio" atat de des, nu ne-am mai trada, minti, fura, uri, iubi, ucide... Garile reprezinta de fapt locul in care pornim pe un drum care duce spre nicaieri sau spre implinire dupa caz. In situatia noastra, calea nu s-a sfarsit, inca ne mai oprim din gari in gari, mai coboram din trenuri sau stricam locomotive pentru a ramane mai mult timp cu toate ca deja semnalul plecarii a rasunat in toate celulele fiecarui pasager. Se intampla ca in viata.... dar oare trenul tau se va mai opri vreodata in gara mea?
Sa nu-ti amintesti in schimb orice. Nu sunt bune decat amintirile care te fac sa traiesti in prezent. "Cel mai greu de urmat este porunca a treia. Chiar imposibil. Cum sa evit amintirile care nu ma ajuta sa traiesc in prezent? Cu ce raman daca alung amintirile? Raman cu peretii scorojiti ai garii, cu tufele de stejari care cresc langa peron. Nu, domnilor, nu pot sa urmez aceasta porunca. In zadar mi-am dat-o. Trebuie sa imi amintesc."
Sa nu numeri zilele.
Sa nu uiti ca orice asteptare este provizorie chiar daca dureaza toata viata.
Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa mai spere singur.
Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand ceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in totalitate. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
Aminsteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.
"M-am plimbat demult prin iluzii. Le-am regasit prafuite pe un drum pustiu care ducea spre nicaieri. Ce a ramas din mine? Din cea de acum un an, doi sau zece? Ce ramane din noi, de fapt? Suntem praf si pulbere, vant si uitare.... Andrei Serban spunea ca "In momentul in care afirmi ca ai gasit ceea ce cauti, inseamna ca asta e inceputul mortii. "
Acum nu mai stiu daca mai am regrete
Vantul smulge din mine minute...
Mai am doar atat, nu?
Incerc sa respir prin orice vis, pas, suras....
Cand inima-mi ucide zambetul,
Cand imi taie trupul in mii de cristale....
Cand in loc de sange, imi curge prin vene nepasarea timpului..." (2004)
Pe minut ce respir, inchid oameni in mine insami... cei din trecut, din prezent si din viitor...Oare ce se va alege de noi ?
Iti soptesc "Adio" in fiecare noapte in care te las sa-mi invadezi gandurile pe care tu le-ai uitat dinainte sa ti le spun. Oare tu mai stii? Iti mai amintesti de visurile cladite pe foc... pe fum de tigari stinse in singurul moment in care m-ai lasat sa ma pierd in privirea ta.... te ucid cu fiecare respiratie pe care o eliberez in universul care nu ne mai apartine si incerc sa nu..... raman fara tine....
Triaza la naiba si mergi mai departe.... de asfintit....
Laisse-moi invahir ton espace...
E unul dintre acele momente in care privesc in gol si imi amintesc de tine. Te vei intreba daca vorbesc despre tine intre aceste randuri sau prin ele. Cert este ca nici eu nu mai stiu daca tu esti cel sau… cea care imi trezea linistea in simtiri. Nu mai vreau sa ma doara si nici sa sangerez in cascade pe dinauntru. Sa-mi curga din degete sentimente care inca nu au nume in universul nostru si nici al lor. Sa nu mai simt ca se sting luminile, una cate una, cand incerc sa redesenez liniile chipului tau. Cel pe care l-am sculptat din necunoscut, fum si uitare. Ti-am marturisit pana acum ca devin, cu fiecare ora pe care o eliberez in mine, mai mica si mai straina de mine insami? Nu am reusit nici in prezent sa incetez sa ma recunosc prin tine sau prin ea… Nu imi aduc aminte clar cine sunteti voi doi, insa stiu ca imi e dor din ce in ce mai mult de blandetea ta si de caldura din privirea ei……
Totul amortise in jurul ei cand desenase iarasi fluturii timpului
Ploaie… frig si putin mai multe momente sterse de indiferenta amandurora…..
iar linistea ma abandona in bratele tale atat de ireale...
Te-as zidi din mine insami si m-as rataci la nesfarsit in vama sufletului tau...
Citind ganduri astazi, mi-am amintit de o melodie care imi definea total interiorul. Am ramas si voi ramane o idealista. Nu stiu cum sa iti mai strig prezenta in desertul in care imi risipesc timpul. Oare tu....oare tu iti mai aduci aminte de mana care te-a speriat intr-o noapte tacuta de iarna? Sau de privirea mea in intunericul din noi insine? Oare notiunea de "noi" a existat doar in imaginatia mea sau chiar am reusit sa ne materializam temerile, obsesiile, fantomele.... ? As vrea sa te mai privesc inca o data si cred ca as putea sa merg mai departe de asfintit.....
Luminile grele ale orasului stins se jucau pe chipu-i obosit cand isi amintise de viata de dinaintea lasarii intunericului. Nu putea distinge din acel film decat o camera in care se fericirea se risipise mai repede decat o boare de mai. Obiecte fara nicio legatura intre ele erau rasfirate de-a lungul covorului tocit de timpul care nu-i mai apartinea. Cauta cu fervoare parfumul ei de tei in hainele care ramasesera intinse pe patul ros-purpuriu, insa tot ce intalnise in calea spre ea nu era decat o aroma stranie de moarte. Si nu isi dadea seama daca isi gasise propriu sfarsit sau doar amintirea stearsa a unei fantome care pana de curand ii desena albul inocentei pe umbra.
Incerca sa deschida ochii pentru a cuprinde cu privirea marea de bucati din ea, insa noaptea nu il lasa sa se ridice. Ii invinsese orice urma de curaj si ii radea perfid, murmurand un limbaj lipsit de inteles pentru ceilalti, dar atat de clar pentru el. Cuvinte care nu ucideau deloc senzatia latenta de negru. Ridicau infinite ziduri de alabastru in juru-i si ii striveau trupul incet ca o melodie muta de clapele pianului ce incetase de prea multa vreme sa-i mai aduca linistea. Franturi de discutii rupte din alta lume i se perindau in fata si vroia avid sa le dea un alt sens decat cel pe care l-au avut atunci. Isi eliberase pleoapele intr-un acces de luciditate si se infricosa de fiinta care ii aparuse in fata .Una care nu stia sa-i opreasca tremuratul mainilor mai zbarcite ca un trup de batran. Expresia chipului i se schimbase in groaza si nu reusea sa-si tempereze respiratia. Creatura il privea mult mai speriata decat el si nu intelegea reactia-i ciudata la vederea ei in propria-si oglinda. Groaza se intiparise in amprentele-i mai tare ca o petece si ii intepenise pana si rasuflarea. Se intreba retoric daca pana aici trait intr-o reverie sau daca realitatea se traducea prin fapturi nelumesti si clipe de incordare maxima. Dintr-o data, sunetul pianului se preschimbase in acorduri grave de chitara, iar creatura din fata-i incepuse sa cante intr-o limba atat de cunoscuta incat incepu sa se zbata si sa lase spasmele sa-i curga in colutul gurii de dor.... Sa fi fost cea din existenta de dinainte sau singura femeie care il mai putea salva din camera obscura in care se pregatea de linistea eterna? Se schimonosise si isi lasa mainile sa cada violent in spatele-i in clipa in care melodia se pierdu in negrul fara inceput si final. Gol….si mai ales…..
Un sentiment ciudat al carui finalitate nu poate fi aflata decat prin consumarea lui. Te priveam cu aceiasi ochi pe care in urma cu ceva vreme i-ai umezit, i-ai sarutat, i-ai iubit, i-ai orbit. M-am gandit mult prea mult la tine, prea constant. Rasaritul se transformase in apus, iar eu nu mai cunosteam mersul firesc al vietii.
* I see the sunset with no strengh at all
* Constantly forgetting about you
* Never thinking of myself
In prezent inca mai trezesti ceva in mine, dar nu suficient. Because we got high when we should stay focused on each other.
M-ai invatat poate mult prea tarziu ca nu stiu sa ma regasesc in tine. Te-am rugat sa nu ma lasi sa ma pierd in necunoscutul privirii tale pe care nu vroiam sa o risipesc in orizont. Nu am reusit sa te coplesesc cu sentimentele mele... nici nu as fi avut cum de vreme ce ale tale nu existau deloc. Erau doar senzatii fizice si mai putin sufletesti. Imi spunea cineva ca sunt inca o fetita speriata departe de persoana matura pe care incerc sa o afisez pe blog sau in realitate. Nu cred ca sunt o persoana matura, nici o fetita speriata, nici macar... I guess I'm about to lose the last frame of consideration. Deep inside there's too much dark, not even a light........
E straniu sentimentul de pustietate care ma invadeaza de fiecare data cand te regasesc in straini. Necunoscuti care raman placut surprinsi cand afla ca nu exista vinovati in povestea pe care mi-ai spus-o intr-un inceput neaspteptat. Robbie Wiliams spunea "no regrets they don't work/no regrets, they only hurt..." I guess ca am fost singura care a crezut in "noi". Ce ciudat suna acest pronume, atat de plin de.... lucruri impartite in miez de intuneric si inceput de lumina. "Al nostru" e si mai dificil. Cuvintele ucid ultima umbra... iar eu nu imi amintesc daca "acasa" erai tu...
5 minute in care :
uiti ca iertarea este singurul limbaj pe care il cunosti
iti amintesti ca privirea lui era suficienta pentru a te linisti
te gandesti din ce in ce mai des la ceea ce ai pierdut, desi nu vroiai sa se intample asta.
promiti si iti promiti ca nu iti vei mai aduce aminte de oamenii care te-au sters din trecutul si prezentul lor.
inveti sa respiri un aer diferit cu toate ca cel de dinainte te completa.
Ma simt pierduta in absenta privirii tale care imi urmarea bataiile inimii mai repede ca o tornada. Sunt pustie cand constientizez ca tu nu-mi mai luminezi intunericul... oare se stinge chiar acum sau totul nu este decat o aparenta? Stiai ca erai singurul care a reusit sa-mi sculpteze un zambet adevarat? Oare povestile se sfarsesc inainte sa fi inceput sau noi nu am stiu sa ne cream un tinut in care am fi putut sa ne ratacim? Stii sa ucizi uitarea? sau iti aduci aminte cum era sa ne pierdem urma unuia celuilalt in noi insine? E trist ca suntem deserturi pentru alti oameni atat de diferiti cand noi vorbeam un limbaj ciudat pentru ceilalti. Vezi acest punct pe care l-am pus dupa "ceilallti"? dupa ei este un punct destul de mare insa dupa noi nu exista asta... sunt doar puncte de suspensie....
Nu am inteles in nicio clipa de ce te simt atat de apropape cand ne pierdem in ireal. Poate ai reusit sa aprinzi luminile stinse de el...ma cunosti mai bine decat eu insami si cred ca mi-ar fi teama sa te privesc si sa te ascult... cred ca ar iesi la lumina ceea ce nu vreau sa recunosc de mai bine de 1000 de zile.... oare tu ce simti?
I've got a cottage with a sea view
I've got a regular summer tan
I've been working up the courage to call you all year, oh
There is nothing I can say
There are no good words left anyway
Besides, people are cruel and the world still moves without you
Ohhh
Welcome to my Californian home
You don't have to call me
You can leave when you want
There's a picture by my bed
And there's a light in your eyes
I don't know
Well, I don't know
Why you still feel alone
And we were dying from the get go
I was dreaming, but you never believed
I was trying to fit myself in the spaces between, oh
And you were kind and sometimes cruel
You said all the world's love couldn't satisfy you
And nothing could have hurt me as much as the truth
Mi se spunea "Cobra".... am vrut sa mi se spuna astfel pentru ca....am crezut ca astfel ma voi putea apara de cei din jurul meu. Nu constientizasem ca de fapt urmaream sa ma protejez de mine insami. Am fost un copil foarte problematic, ascultam la zece ani Compact "Fata din vis" si plangeam. Dumnezeu stie de ce. Eu nu mai stiu. Pe de-alta parte, am inceput sa-mi traduc emotiile si trairile prin scris tot la acea varsta. Astazi cand imi amintesc, mi se pare foarte ciudat.... cum sa plang dupa EL la 10 ani??? O absenta permanenta a unei imbratisari, a unei mangaieri sau a unei atingeri. Nu s-au schimbat prea multe de atunci. Lipsa este la fel de constanta ca atunci, numai ca am invatat sa-mi ucid anumite senzatii inainte sa le eliberez in eter.
Imi spuneau "Cobra", "Cobrisoara" sau "Cobruta".... inca incercam sa-mi anulez trecutul, insa nu reuseam decat sa il fac sa devina mai prezent la fiecare pas pe care il pierdeam in drumul spre lumina. Lumina cui? Who knows?
Dintotdeauna am vrut sa..... ma reneg.... sunt si raman un emo total....:))
Ea nu va spune intotodeauna ceea ce vrei sa auzi. De cele mai multe ori remarcile ei spuse pe sleau si intrebarile stinjenitoare iti vor increti parul. Dar din cind in cind, va spune cite ceva atit de deosebit si splendid incit iti va veni sa cinti de fericire.
Tocmai ti-ai adunat curajul ca sa-i spui ca o iubesti, dar inainte sa apuci sa deschizi gura, ea te priveste cu ochii ei senini, larg deschisi si te intreaba plina de curiozitate "Cum te simti cind esti atit de scund?
Nu ai complexe, nevroze, ceva?". in timp ce tu inghiti in sec, incercind plin de barbatie sa-ti revii, ea va adauga: "N-ar trebui sa-ti faci probleme din cauza asta. Multi barbati importanti au fost scunzi. Ca Napoleon. Sau Hitler".
Asta e ca si cum ti-ar pune sare pe rana. Dar inainte sa apuci sa te ridici si sa pleci, gindindu-te ca femeia asta merita cu virf si indesat o asemenea grosolanie, ea va murmura visatoare: "Nu pot sa sufar barbatii ca niste prajini. Tu esti perfect. Am observat cind veneam impreuna incoace ca ne potrivim perfect impreuna".
Asaza-te la loc. Vei ramine. Pentru mult timp. O fata din Sagetator, prietenoasa si onesta, tocmai ti s-a lipit de suflet cu farmecul ei unic, ciudat. intotdeauna va vorbi deschis, pentru ca vede lumea exact asa cum este, desi poarta ochelari cu lentile roz. Trebuie sa recunosti ca acesta e un talent deosebit. Nu oricine poate privi orice situatie cu o logica limpede, rationala pastrindu-si capacitatea fericita de a crede ca lucrurile se vor ameliora sau daca nu, le va accepta asa cum sint.
Femeile din Sagetator sint niste adevarate Shirley Temple. te va durea cind partenera ta iti va spune ca si-ar dori sa cistigi mai multi bani, dar apoi va adauga: "Sigur, oamenii care au prea multi bani devin egoisti. Poate ca avem noroc ca sintem saraci". E adevarat, e un optimism stingaci, dar te vei obisnui cu el. Fata asta nu te va minti niciodata. Uneori s-ar putea sa iti doresti sa o faca. intreab-o cum isi petrece serile cind nu e cu tine si vei primi un raport detaliat si sincer despre scrisorile pe care i le scrie atragatorului doctor pe care l-a cunoscut vara trecuta in vacanta si despre cite intilniri refuza.
S-ar putea chiar sa-ti povesteasca de insomnia ei si cum sta treaza noaptea intrebindu-se daca nu cumva ceea ce simte pentru tine e doar prietenie si nu iubire. O sa-ti vina sa urli la ea: "Pentru Dumnezeu, mai minte-ma si tu, citeodata! Are si un barbat mindria lui!". Nu tipa prea tare. Ai s-o jignesti si apoi, nici ea nu e tocmai lipsita de temperament. se stie ca femeile din aceasta zodie au uneori crize de furie exploziva.
Probabil ca nativa va locui singura. Aceste femei sint foarte independente si ambele sexe au o ciudata detasare fata de legaturile de familie. Poate pentru ca nativii calatoresc atit de mult incit nu stau acasa suficient timp ca sa-si cunoasca familia. Chiar daca drumurile lor se rezuma la a merge la film sau la prietene, aceste femei sint tot timpul pe picior de plecare, agitate.
La aceasta femeie, ce-i in gusa-i si-n capusa. Stilul ei de a spune pe fata, fara menajamente, ceea ce gindeste duce in mod firesc la perceptii gresite si la multe scandalulri zgomotoase, ca sa nu mai vorbim de sentimente ranite. Dar astea nu ii vor fringe spiritul. intr-o situatie de criza, mindria jupiteriana apare din adincuri si o salveaza, permitindu-i sa trateze inima ei frinta ca si cum ar fi cea mai tare poanta a sezonului.
Poate ca inauntru sufletul ei plinge, dar va para cu atita spirit sclipitor intrebarile prietenilor referitoare la ruptura, incit acestia vor ajunge la concluzia ca din punctul ei de vedere legatura respectiva a fost doar un simplu flirt. Nici unul nu va ghici ca ea uda perna cu lacrimi in fiecare seara, intrebindu-se ce a spus de a distrus totul.
S-ar putea sa fi fost faptul ca i-a spus sa nu urce la ea fiindca "avea de vorbit cu un tip care are probleme", atunci cind iubitul ei a sunat-o din coltul strazii la miezul noptii. De fapt, barbatul respectiv era cumnatul ei, dar cum sagetatorii omit aproape intotdeauna sa mentioneze esentialul, a uitat sa spuna asta. si-apoi, de ce ar fi trebuit sa se justifice? Toti Sagetatorii se umplu de furie indignata atunci cind le e pusa la indoiala integritatea.
Sau o fi fost chestia aia cind el a vrut sa o ia sora si pe sora lui mai mica la film cu ei, iar Sagetatoarea a trintit: "Dumnezeule, sper ca n-o sa stea tot timpul pe capul nostru si cind o sa fim casatoriti!". Poate ca ei ii placea tinara, dar teama jupiteriana de a fi sufocat de rude a provocat izbucnirea nesabuita. Acum ii e dor de surioara la fel de mult ca de iubitul ei, dar e prea tirziu ca sa explice ce a vrut sa spuna. Oricum, n-ar intelege nimeni.
Cu toata inteligenta ei logica, Sagetatoarea nu e niciodata pregatita pentru astfel de impasuri si astfel ajunge deseori intr-un desert al iubirii, fara sa stie unde va aparea urmatoarea idila si de ce. Iar atunci cind apare, nativa se teme sa nu fie ranita si va afisa o detasare exagerata, incapabila sa ia pe cineva in serios, cu atit mai putin pe sine insasi.
Va flirta fara jena, dar nu va avea de gind sa transforme flirtul intr-o legatura stabila sau eterna. Astfel va dobindi reputatia de femeie rece si lipsita de inima. Un semn de foc nu e niciodata asa, dar citi barbati stiu asta? Daca o asemenea stare de lucruri o face sa ramina singura toata viata, aceasta femeie sigur nu va deveni o fata batrina seaca si acrita, plina de resentimente. Tot i se va parea ca viata e amuzanta si se va distra de minune. Va inlocui barbatul cu o groaza de pasiuni si hobbz-uri si se va bucura din plin de fiecare dintre ele.
Am uitat sa ma bucur de oameni si am inceput sa cred ca fericirea din anumite ore se plateste cu saptamani de neliniste. Vreau sa uit... sa te ucid naibii din mine, din zambet, din orizont, din pasii pe care ii pierd in drumul spre mine. Absenta ta ma face sa urasc si ultima bruma de bunatate din mine. Mi-ai luat tot.... ABSOLUT TOT... imi doresti liniste? Pe naiba, nu o voi mai avea fara tine, niciodata! Nu ma vei mai atinge niciodata ca atunci... si e ceata in jurul meu...
dar simt ca am inceput sa-ti risipesc umbra, asa cum nisipul se pierde in degetele mele de aer. dar te ucid cu fiecare secunda pe care o uit in ceasurile fara timp dar te anulez respirand un aer strain….
Aceste rânduri prind viaţă datorită unei persoane care poartă nume de înger. Am cunoscut-o în urmă cu câţiva ani când aveam de o persoană care să-mi îndrume paşii către noi orizonturi. Când am vrut să cred că există şi o parte frumoasă a vieţii dar despre care nu ştiam şi trebuia să găsesc pe cineva care să mi-o arate. Dar am să încep cu o poveste despre un El care îi vorbeşte Ei despre cei pe jumătate oameni. Atunci: „ Îţi aminteşti că demult mi-ai spus că îngerii visează lângă noi? Nu am vrut să cred. Eram sigură că sunt doar poveşti. Şi totuşi nu erau. Acum nu mai ştiu dacă în fiecare om există în umbra sufletului două aripi mari şi albe. Însă acum am certitudinea că îngerii cad pentru a se ridica şi pentru a zbura cât mai sus.” Prin aceste cuvinte aş vrea să-i mulţumesc pentru zâmbetele pe care mi le-a dăruit în momentele în care aveam cea mare nevoie, pentru că mi-a dat din tăria ei de caracter, pentru că m-a ajutat în clipele în care nu aveam pe nimeni lângă mine. Datorită ei mi-am găsit calea, am învăţat că visele trăiesc chiar dacă noi nu mai avem ce face pentru a le materializa, dar şi că doar noi ne construim viitorul. Aş putea să spun chiar că mi-a fost îngerul păzitor. Îţi mulţumesc mult, Mami!
Ma intreb uneori de ce trebuie sa-mi fie dor de oamenii care nu imi apartin. Din ce motiv ma caracterizeaza aceasta afinitate stranie spre persoane la care se gandesc altele? Oare cand imi voi ucide acest sentiment de a poseda.... ce e al altora? Poate intr-o alta viata, sentimentele nu ne vor mai juca feste. Till then, je... pense que c'etait chouette!
Daca te intrebi de ce te doare cand asculti o melodie compusa din nesunete, vei sti ca e din cauza ta. Te incearca senzatii din ce in ce mai bizare in clipele in care inchizi ochii : ti se incetoseaza orizontul, luminile isi desfac petalele albe in spatele cuvintelor inca nerostite, te dor plamanii din pricina unei tigari pe care inca nu ai fumat-o, te ustura ochii de la prea multa noapte, ti se sfarama gandurile inainte sa se materializeze. Te intrebi retoric daca mai are rost sa simti ceva in momentele in care nimic nu mai conteaza, cand dezastrul se traduce prin viata ta, cand o simpla atingere te-ar ajuta sa te trezesti din transa in care traiesti de atatia ani. Dar esti atat de orb la orice umbra din apropierea ta incat nici macar singur nu te poti scoate din utopia pe care ti-ai construit-o ca lume.
Nu mi-ai dat nimic. E prea tarziu acum sa te regasesc.... si prea tarziu sa te uit...
.jpg)
