Pentru cateva mii de minute, inima mi-a batut in sincron cu a ta. Si mi-am amintit ce inseamna sa zambesti de cand rasare soarele si pana cand apune. Inca nu am aflat daca am respirat cu adevarat fericirea sau doar mi s-a parut. Mi-e atat de strain acest sentiment. Aproape ca am uitat ce inseamna sa apartii. Sa nu te sufoci daca ii permiti cuiva sa se apropie atat de tare de tine. Sa te mulezi pe pielea lui, sa te usture atat de tare ochii dar sa nu conteze nisipul pe care-l ai in ei, sa fii avida de mirosul pielii, sa-ti amintesti ce inseamna inocenta dintre doi oameni. 

Ti-am numarat alunitele si le-am pierdut numarul pentru ca nu m-ai lasat sa termin. M-ai invatat un limbaj atat de frumos al mainilor care se recunosc desi nu s-au mai atins pana atunci. In o suta nouazeci si doua de ore m-ai lasat sa ma ghemuiesc in tine. Si am oftat a fericire.... Doua mii o suta sase ore.... mi-e pielea ploaie de mai si talpile-mi canta o poveste cu nuante de verde si portocaliu...

Epilog....

Un strigat mut si cateva cuvinte din acele timpuri. Momente in care am apartinut cu adevarat si in care am permis sa fiu a cuiva. Desi am construit clipe de neuitat cu tine, cumva vrei sa ma lasi pe drum, iar acesta din urma este atat de anevoios... te-ai intunecat astazi in mine si am constientizat ca-mi vei lipsi cu adevarat. 
De fapt, n-am stiut sa te pastrez cu toate ca am crezut ca ti-am aratat suficient cat de pretios esti pentru mine. Sa-mi fie cu iertare daca te-am dezamagit, dar si tu ai facut-o si eu, spre deosebire de tine, te-am primit inapoi in inima mea. Bad choice, in fact. 
Imi spui ca din acest motiv exista alegerile. Ei bine, eu am optat pentru fericirea mea desi nu am crezut ca a ma alege pe mine insami inseamna sa te pierd. Poate nu ai fost niciodata al meu, insa nu ma poti forta.Dar deja e prea mult. 
As vrea sa stii ca nu te voi uita niciodata si mai ales ca te voi pastra in mine. Asa cum am facut-o si in vara in care nu a fost pentru noi. Intr-un fel o data cu tine s-a rupt o bucata foarte importanta din interiorul meu si as vrea sa nu uiti ca imi voi aminti de tine, desi tu m-ai dat afara pentru atat de putin. Ce crud contrast! 
Iar acordurile de chitara bass devin din ce in ce mai mute si mai grele, iar mainile mele iti plang umerii, doar ca tu esti prea surd pentru asta....

Dimineata lumina imi gadila pleoapele si ochii mi se deschid brusc. Imaginea din fata mea ramane aceeasi cu fiecare zi care alearga in calendar. Tu ma trezesti zambindu-mi usor si atingandu-mi pe rand obrajii, redesenandu-mi linia fetei si mai ales numarandu-mi ridurile. Pe ale tale le-am ghicit din prima clipa. Mi te-ai dezvaluit brusc si m-ai socat. Poate datorita inflexiunilor vocii tale inconfundabile ce-mi murmura numele jucaus si ....

Mi-ai rulat portjartierul si mi l-ai aruncat in spatele canapelei. Mi-ai luat calcaiele in palmele tale si mi le-ai adulmecat incet ca si cum era prima data cand vedeai niste terminatii ale picioarelor. Mi-ai luat alunitele intre buze si le-ai atins cu limba. Ai inceput sa tremuri de frenezie si mi-ai replicat :

" - De ce nu te-am cunoscut mai devreme ? De ce nu ai insistat? Puteai face mai mult de atat, stii bine!"

Deodata, ti-ai urcat degetele si ai inceput sa-mi surprinzi, farama cu farama, harta trupului. Te-ai oprit la abdomen si mi l-ai sarutat ca si cum ai fi sarutat pantecul unui nou-nascut. Am gemut incet..... tepii din barba ta m-au trezit din reverie. Mi-ai incalzit genunchii si mi-ai scos usor si celalalt portjartier. M-ai tras spre tine si m-ai strans la pieptul tau de parca urma sa te abandonez in intuneric. Te-am luat in brate la randul meu si te-am cuprins cu stangacie. Dintotdeauna ai avut umerii mult mai mari ca ai mei. Am stiut ca va urma o lunga noapte neagra.... atat de neagra incat doar ochii mei puteau fi distinsi in intuneric. Ti-am spus doar ca nu voi ramane a ta si nici eu nu stiam de ce. Mi-ai smuls bluza cu nesat si mi-ai luat sfarcurile intre buze ca si cum erau cele materne. Ai incetat cucerirea lor si mi-ai spus:

"- Credeai c-am terminat? Nici macar n-am inceput! Haide, preda-te-mi-te!"

Ti-ai coborat degetele si ai intrat in cel mai de pret loc al meu.... ai sursurat de nebunie si ai inceput sa bolborosesti intr-o limba necunoscuta mie ca si cum ai fi incantat spirite .Respiratia mi s-a blocat si m-ai invadat violent in urmatoarele ore de parca m-ai fi iubit cu adevarat. Stiam ca nu era asa, doar ca am vrut sa cred ca nu va ramane doar pentru o fractiune de timp pielea mea in a ta. 

 Dimineata lumina imi gadila genele si mana ta imi alearga respiratiile. 

"-  Stii ca sunt a ta ?

 -  Stiu, insa nu inteleg de ce....

 -  Nici eu, doar ca..... doar ca mi-ai oprit pasii si m-ai invatat ca inca ma pot odihni  cand talpile-mi sangereaza bucati din tine....

- Esti doar un copil! Sa fii cuminte si sa nu ma uiti.... eu o voi face pentru ca eu nu iubesc femeile...."

Dimineata.....

Uneori petrec minute bune invadandu-ti culoarea. E atat de diferita de a mea si atat de mata. Oare cum poate naste nuante asa frumoase contrastul nostru?  Si mai ales cum de ne regasim in atat de multe culori ?

Refuz sa ma opresc din vanatoarea de curcubeu..... ma transforma si ma face sa-mi cant zambetele din ce in ce mai des. Am constientizat de curand ca inca simt. Si nu putin, ci un amalgam de senzatii. Cum? De ce? In ce fel ? Si mai ales ce mi-ai facut de vreme ce nu te-am scos din mine cu nimic ? M-am imbracat in tine in urma cu mii de momente. Mi-ai schimbat pielea din lapte in vanilie. M-ai transformat. Si inima imi bate din ce in ce mai tare. O ia la goana spre tine. Si bate si bate si bate si ma oboseste si ma odihnesc in tine si ....

Cateodata te respir din mine. Mi-ai lasat ce ai avut mai bun. Ma imbat cu mirosul tau si incerc sa-mi amintesc..... 

Nu te-am iubit, nici macar nu te-am adulat. Stiu doar ca ti-ai sapat un loc in plamanii mei, iar ei nu cunosc un alt limbaj decat pe al tau....

M-am oprit din a-mi mai aminti gustul tău. Te-am abandonat și acum sunt decisa mai mult ca niciodată sa te sufoc din mine. Pentru ca iarăși ori tu, ori eu. M-am ales pe mine. Tu.... ai fost mereu facultativ. Sau nu. Am descoperit ceaiul de ghimbir și m-am îndrăgostit iremediabil de senzația care te pișcă ușor de limba. Mi-ar plăcea sa bem unul într-o zi în care vom reuși sa ne iertam unul pe celalalt și mai ales noi intre noi. Poate astfel vom ști sa zâmbim fără sa ne mai privim atât de amar. Îți mai amintești?

Miros de mar ars și de mentol, păpădii care încearcă sa-și zboare drumurile, pași ce nu mai povestesc a tine, fiare cu colți care au vrut sa muște din mine....

Am încetat sa te mai desenez din fărâme de toamna sau primăvară. De data asta, te voi ucide. Iar când îmi vei mai respira numele, voi avea grija sa-mi astup urechile si gura. De teama ca te voi auzi si te voi chema iar in mine doar pentru a ma rupe din mine. 

Ne-am șters căile, iar un singur creion de cărbune nu e de ajuns ca sa ma învețe sa desenez. N-am talent la tine, deși m-ai mintit dulce ca ma pricep la cuvinte, desen si iubire. Sa nu uiti sa iubesti oamenii, locurile si mai ales momentele care nu mor....

Mainile tale m-au iertat
intr-o dimineata de mai,
cand ochii mei ti-au sfaramat
Lumina.
Ti-am spus doar ca atingerile
te mint.
Hai, mai ghemuieste-te in mine
ca ultima data,
Mai canta-mi un acord mut
si lasa-ma sa
Respir.

Aduceri...

In urma cu ceva timp, diminetile mi se pareau cel mai greu de suportat. Stiam ca nu-mi va fi usor sa te sterg de pe umerii mei, insa am crezut pana in ultimul moment ca vei disparea de la sine. In naivitatea mea, imi traduceam nevoia de atentie cu un sentiment foarte puternic fata de tine. Doar ca am confundat idealizarea cu necesitatea unei povesti diferite de cele cotidiene. Si am gresit. M-am afundat in tine si am uitat ce inseamna cu adevarat sa-ti apartii. Traiesti prin fiecare por al meu. Ma recunosti dupa oftari. Vocea mi-o temperezi doar sincronizandu-ti respiratia cu a mea. Imi amintesc ultimele noastre clipe: degetele-mi trasau formele, iar ochii imi strangeau cutele bratelor.
Dar despre ce povestesc eu, de fapt ? Incerc sa nu te pierd desi tu dispari pe masura ce secundele se desprind de timp. Pe langa asta nici nu-ti mai cunosc culoarea palmelor sau forma degetelor..... nici pe a mea....

Confesiune

Îmi respiri celulele. Îmi alergi sângele în vene și ma lași sa ma odihnesc doar atunci când timpul se oprește din privit. Cumva te traduc prin fiecare pas pe care-l fac în drumul spre un tărâm necunoscut. Ar fi oare diferit dacă as fi fost mai puternica? Ți-am spus de prea multe ori "adio". Am obosit. M-am vindecat și îmbolnăvit de numeroase ori de tine. 
Recunosc aici ca pentru câteva masuri de clipe, te-am simțit atât de aproape. Am respirat același aer, ne-am unit pieile pline de păcat de noi. Ne-am adulmecat fărâma cu fărâma și am zâmbit pentru a nu știu cata oara privindu-ne ochi în ochi. 
Ce ne leagă cu adevărat? De ce ne întoarcem mereu unul în celalalt? De ce nu ne oprim? De ce ma rănești și te rănesc cu o astfel de pofta? Ce-i cu foamea asta de piele? Ce-i cu mine?

    

Refuz sa te uit. Ma tem sa nu te pierd din mine. Cumva nopțile de primăvara și cele de toamna se traduc prin tine, prin acele secvențe în care ți-am aparținut pana la vânătăi și zâmbet. Am crezut ca nu-mi vei mai da drumul și ca ma vei lăsa sa te cunosc. Sau sa te recunosc pentru ca deja știam despre ce era vorba. Gustasem din interzis și trecusem prin foc și chin avându-te. Pernele miros a tine, a aroma de liniște pe care mi-ai dat-o în noiembrie. Nu știu dacă povestesc despre un străin sau despre un cunoscut. In mine se sparg cuvinte fara sens si picaturile de vin le sterg tristetea din ochi. Dor.....

 

Mi-s buzele uscate de tăcere. O liniște pe care am așteptat-o si pentru care m-am rugat aproape un an. 365 de zile de lupta. De dimineți  la indigo care ar fi trebuit sa mă vindece. Însă daca mă gândesc mai bine nu sufăr de nicio boala incurabila a sufletului, a trupului sau a mintii. Singura particula care nu are ce caută in tablou este o simpla scama. Numai ca starea de soc îmi da iar târcoale si nu știu cum sa deal with it. Scoaterea din sistem a propriului eu te obosește si te transforma intr-un străin ce confunda imaginea din oglinda cu realitatea sau viceversa.

Mi-s umezi ochii de uitare. De fapt, lacrimile ies din ce in ce mai rar. Sau ele se trezesc atunci când le mai las pentru ca n-as vrea sa le permit sa recunoască iar lumina. Nu se vor opri, iar eu voi seca cu adevărat.

Îmi amintesc când te-ai adăpostit ultima data in mine. Dare de lumina, flori de cireș si o brățara mai verde ca iarba a poposit pentru totdeauna intre pereți de păpădii si clape de pian.

 

Mi-s buzele uscate de tăcere

ochii umezi de uitare

brațele orfane de tine,

iar pașii de drumul spre....mine.

 

 

Am desenat cu boabe de orez
un un sotron cu cifre de la zece la trei suflete distanta
in fata ferestrei
gandindu-ma ca-l vom juca
sarind dincolo.

"Today is the day....."

Te respir din diafragma si oricat de mult as incerca sa mi te scot din plamani, tot gasesti o cale sa revii. Te intorci printr-un "asa" soptit de o voce straina sau printr-un sunet specific doar tie sau nu. 

Se spune ca nu exista coincidente, ci doar oameni si lucruri atrase prin gand. Si ca este suficient sa-ti doresti cu adevarat ceva, sa te trezesti dimineata proiectandu-ti acel ceva indeplinindu-se si vei trai acea realitate candva. Mai devreme sau mai tarziu. Been there, lived that or not. 

Martie..... Prin mine trec toate pacatele savarsite atat cu fapta, cat si cu gandul. Isi numara vina, umbra, pedeapsa, consecintele. 

De fapt, tristetea mea se leaga de asemanarile dintre oameni. Sunt trasi la indigo. Suntem. Simtim sau nu. Gresim. Corectem. Ne transformam. Ne slefuim. Ne cautam in altii. Ne mintim. Iar cand ne amintim de adevar si de felul in care se simte el pe pielea noastra ramanem muti. Tacuti pentru ca deja stim despre ce este vorba, In fraza, in propozitie, in text, in.... Cumva ii injunghiem doar pe aceia pe care ii imbratisam pe lumina si intuneric. Si ne satisfacem pofta nebuna de inocenta, de...noi.

Spuneam ca te incapatanezi sa te intorci in mine sub o alta forma, doar sa ramai. Sa ma devorezi iarasi farama cu farama.  Mai povesteam ca nu poate fi vorba despre o existenta a coincidentelor.  

Totusi de unde tot apari? Cum de unde ? Din mine..... 

Am pierdut. 

Am constientizat ca te risipesc tot mai mult pe masura ce timpul se dilata, iar degetele mele se obstineaza sa caute drumuri. Inca n-am aflat din ce motiv mi-au ramas intiparite pe retina farame din tine. Si mai ales cum de nu am obosit sufocandu-te in mine. 

M-am pierdut.

Mi-am dat seama ca m-am mintit milioane de secunde ca nu mai simt. Ca nu-mi mai provoci nicio reactie. Nimic. Mi-am povestit realitati paralele si le-am crezut. Sunt puternica, stiu, doar ca de data asta nu mai este vorba despre sentimente fragile. Nici despre cesti de cafea impartite in dimineti tomnatice sau primavaratice. 

M-am regasit. 

Am realizat ca m-am blocat. Mi-am inchis senzatiile si trairile. Te-am transformat in nimic din chipul cioplit al aerului tau. Si-am incercat sa-mi traduc lumea prin boabe de orez pictate sau linii trasate pe hartii ce au pretentia sa fie arta. O exteriorizare a luptei din mine. 

Doar ca... m-am redeschis. Iar sentimentele m-au lovit cu o intensitate de inceput de noiembrie. Iar eu... invat iar sa respir fara sa ma sufoc amintindu-mi ca te...zidesc in fiecare cuta si alunita a trupului meu strans....