Mi s-a intamplat sa ma indragostesc pentru prima data in viata mea cu adevarat acum cateva luni. Nu a mers. Din ce motiv REAL, nici pana in prezent nu am aflat si cred ca voi muri cu aceasta intrebare cand se va intampla sa ma primeasca Seful Mare. In rai sau in iad, nu stiu, judecam dupa fapte pentru ca sunt inutile cuvintele si parerile de rau. Straniu este ca mi-am imaginat mai mult decat am trait si iar am gresit. Vina asta nenorocita, nu trece nici macar cu pierderea memoriei pentru a carui infaptuire m-am rugat nopti intregi cand in loc uit, imi aminteam mai mult La naiba si cu uitarea asta, e ca un mormant in care sunt inchisa vie si nu moarta.
Am facut lucruri de care nu sunt mandra, am pierdut oameni despre care nu credeam ca voi ajunge sa vorbesc vreodata la trecut. Am trait si traiesc un cosmar din care nu stiu daca voi reusi sa ma trezesc prea curand. Deunazi, am realizat ca totul a fost o foarte mare minciuna. De la bun inceput si parca vina nu mai apasa atat de tare. Insa cum nu stiu sa ma tin de cuvant fata de mine insami, nici nu ma mai mira ca nu reusesc sa trec peste. Acum vine intrebarea mirobolanta....peste ce puii mei sa mai trec? Peste o minciuna? Peste o intamplare frumoasa, dar care mi-a adus in ultima perioada stari mai mult decat depresive? Trist e ca inca.... imi amintesc cu drag de ei, cu toate ca ei nu au cuvinte de bine despre mine. Desigur ca tot din presupuneri traiesc. Recitind aceste randuri... imi dau seama ca le pierd sirul... adio pentru a nu stiu cata oara....
No comments:
Post a Comment