Epilog

Ultimul gând.

Incerc să-mi amintesc câteva din atingerile pe care le-ai uitat pe umerii mei în acea noapte, dar nu reuşesc să simt decât gheaţa lacrimilor.

In braţele tale, mi-am regăsit liniştea şi pentru câteva clipe nu a mai fost pustiu, nici întuneric, doar lumină. O lumină calda şi orbitoare în care m-am pierdut pas cu pas, respiraţie cu respiraţie, sărut cu sărut.

Fărâma din tine.

M-am incăpătânat sa nu-i dau drumul, sa o tin strans crezand ca astfel te voi pastra in apropierea mea pentru totdeauna.

Sperand ca nu-mi vei pustii orizontul si ca voi privi rasarituri si apusuri tinandu-te de mana.

Am indraznit sa am incredere in tine si... farama s-a risipit brutal si brusc de prapastia nesfarsita dintre noi.

Am cazut si mi-e teama si frig....