Pentru cateva mii de minute, inima mi-a batut in sincron cu a ta. Si mi-am amintit ce inseamna sa zambesti de cand rasare soarele si pana cand apune. Inca nu am aflat daca am respirat cu adevarat fericirea sau doar mi s-a parut. Mi-e atat de strain acest sentiment. Aproape ca am uitat ce inseamna sa apartii. Sa nu te sufoci daca ii permiti cuiva sa se apropie atat de tare de tine. Sa te mulezi pe pielea lui, sa te usture atat de tare ochii dar sa nu conteze nisipul pe care-l ai in ei, sa fii avida de mirosul pielii, sa-ti amintesti ce inseamna inocenta dintre doi oameni. 

Ti-am numarat alunitele si le-am pierdut numarul pentru ca nu m-ai lasat sa termin. M-ai invatat un limbaj atat de frumos al mainilor care se recunosc desi nu s-au mai atins pana atunci. In o suta nouazeci si doua de ore m-ai lasat sa ma ghemuiesc in tine. Si am oftat a fericire.... Doua mii o suta sase ore.... mi-e pielea ploaie de mai si talpile-mi canta o poveste cu nuante de verde si portocaliu...