Soulmates never die.. or do they?

In anumite situatii, nu e prea tarziu. Pur si simplu. Un caz simplu : doua persoane care nu au nici cea mai vaga idee cum reactioneaza si cum actioneaza fiecare in anumite momente, incearca sa se cunoasca. Mai intai virtual. Vorbesc verzi si uscate, descopera povesti asemanatoare, oameni care le-au facut mai mult bine decat rau si viceversa. Anii trec si ele incep sa recunoasca dintr-un simplu status daca sunt vesele sau triste, daca plang sau daca rad. In adolescenta nu ma pricepeam atat de bine sa ascult un om, intrerupeam mereu pentru ca aveam impresia ca ceea ce urma sa spun eu era mai important decat ideea celuilalt. Intre timp am invatat sa tac si sa intrevin atunci cand este necesar. Doar in clipele de maxima neliniste mai dau cu bata in balta. Revenind la cele doua persoane, la un moment dat decid sa socializeze, iar atunci... incepe dansul. Remarca lucruri bune, dar si mai putin bune de care au mentionat, dar pe viu se vad mai bine. Realizeaza ca nu au niciun drept sa comenteze pentru ca sunt niste straini si inca nu si-au castigat statutul de prieten. Si au atat de multe de facut pentru a-l castiga incat nu stiu cum sa reactioneze. Sa fie naturale? Dificil! Internetul mi-a adus aproape in forma materiala 3 oameni, unul mai valoros ca celalalt. Unul asculta de o mie de ori mai bine ca mine, altul e linistea intruchipata si al treilea e inca un copil. Un copil dulce, dar cam vulcanic. Acest copil mi-a redat pofta de viata atunci cand uitam sa traiesc. Prin lucruri simple, prin cuvinte nebunesti, printr-o alintare maxima. Si am cunoscut-o si... a fost frumos, dar s-au petrecut anumite lucruri care au pus punct in.. prietenia noastra. Vinovate amandoua sau nu, e mai putin important. Cert e ca ii simt lipsa foarte mult, dar sunt mare de acum si trebuie sa accept ca oamenii vin si pleaca din viata mea cu sau fara voie. Buna ascultatoare s-a dovedit a fi o persoana calda care imi vrea binele si pe care am cam neglijat-o... sper ca m-a iertat pentru asta desi eu sunt insistenta intruchipata. E un om de milioane care si-a gasit in sfarsit linistea. Cea de-a treia persoana materiala s-a dovedit a fi sufletul-pereche al unui om pe care l-am iubit timp de 7 ani. Acum el spune ca il iubesc mai putin. Nu ma pronunt pentru simplu motiv ca m-am obisnuit sa ma ridice si sa ma coboare, niciodata sa ma mentina pe linia de plutire. Ii place sa creada ca e in intuneric cand de fapt el se alinta, dar asta o stiu eu si o va sti si el dupa ce va citi. Linistea a creat o furtuna pana la urma, dar nu una mai puternica decat mi-au creat ei mie... Dar e trecut si mortii sunt cu mortii, iar vii cu vii. Virtualul m-a mai ajutat sa cunosc alti oameni inca formati din pixeli si biti. Cu unul dintre ei am cea mai lunga relatie virtuala si tinem unul la celalalt in felul nostru, "the trial version". Pe Adriana o minunez cu agitatia din viata mea, fapt pentru care exclama "vei". Pe April nu am mai prins-o de ceva timp si imi cam lipseste. Nesincronizare. Ar mai fi cativa oameni cu care mai tin legatura, dar nu atat de mult. Spuneam ca niciodata nu e prea tarziu... insa cred ca pentru tine, Iulia... este. Alegerea iti apartine, ca-ntotdeauna.

• P.S. Rica stie acum sa zica rau, ratusca, dar si ramurica.