Pages

11 May 2009

Multumesc

Aceste rânduri prind viaţă datorită unei persoane care poartă nume de înger. Am cunoscut-o în urmă cu câţiva ani când aveam de o persoană care să-mi îndrume paşii către noi orizonturi. Când am vrut să cred că există şi o parte frumoasă a vieţii dar despre care nu ştiam şi trebuia să găsesc pe cineva care să mi-o arate.
Dar am să încep cu o poveste despre un El care îi vorbeşte Ei despre cei pe jumătate oameni. Atunci: „ Îţi aminteşti că demult mi-ai spus că îngerii visează lângă noi? Nu am vrut să cred. Eram sigură că sunt doar poveşti. Şi totuşi nu erau. Acum nu mai ştiu dacă în fiecare om există în umbra sufletului două aripi mari şi albe. Însă acum am certitudinea că îngerii cad pentru a se ridica şi pentru a zbura cât mai sus.” Prin aceste cuvinte aş vrea să-i mulţumesc pentru zâmbetele pe care mi le-a dăruit în momentele în care aveam cea mare nevoie, pentru că mi-a dat din tăria ei de caracter, pentru că m-a ajutat în clipele în care nu aveam pe nimeni lângă mine. Datorită ei mi-am găsit calea, am învăţat că visele trăiesc chiar dacă noi nu mai avem ce face pentru a le materializa, dar şi că doar noi ne construim viitorul. Aş putea să spun chiar că mi-a fost îngerul păzitor. Îţi mulţumesc mult, Mami!

DSC07209

No comments: