Poveste

• Îţi aduci aminte de ziua în care ţi-am sus că eşti frumoasă,


• când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori


• prin arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,


• lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori...


• aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată


• ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări:


• te duceai mereu-nainte înspre o umbră întunecată


• ca o pală rătăcire coborând din alte zări.


• Ah, mi-ai spus atât d esimplu că ţi-i sete de iubire, ne-ascultând decât şoptirea singuraticei păduri,


• îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,


• chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.


• -Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,


• între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura dintrecut,


• te-am lăsatsă-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere


• Pentru mine ca oricărui trecător necunoscut.


• Îţi mai aduci aminte când ţi-am spus că eşti frumoasă


• când, în şoaptele pădurii, poate te-am sărutat,


• ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă,


• Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio îndepărtat.