Pustiu. Si mai ales intuneric. Am scris capitolul final fara nicio lumina in apropierea mea. Era liniste si ma dureau degetele din cauza stiloului pe care am uitat sa-l las pierdut pe agenda. Fiecare cuvant pe care l-am gandit este gresit...si parca as vrea sa-ti spun atat de multe...insa fumul ineaca...imi ineaca respiratiile...ma sufoc cu fiecare clipa...unde esti? Unde?
E inca pustiu in camera cu draperii albastre. De ce sa nu-mi ucizi toti porii? Haide! Stiu ca asta ti-ai dorit din primul moment in care am capitulat in fata ta.... Haide! Lasa-ma fara suflare...Poate astfel.....iti vei aminti privirea mea care te ruga sa ma primesti in universul tau...Farame din....
Brusc si-a amintit. A fost singura femeie care l-a iubit cu adevarat. Iar el a indepartat-o cu o cruzime inimaginabila.... Nu l-a impresionat suferinta ei. Nu a miscat nimic in el. Era si a ramas din piatra. Din vreme in vreme, se opreste in fata mormantului ei, aprinde candela si petrece ore intregi in fata ingerului de piatra.....
No comments:
Post a Comment