Pentru a nu stiu cata oara Blonda mea preferata mi-a dat curajul sa scriu. In cateva ore, implinesc sase luni de Bucuresti. Nu sunt nici prima si nici ultima persoana care a ales sa-si traiasca visul, sau cel putin sa creada cu naivitate ca si-l va indeplini , plecand in alte locuri mai promitatoare ca orasul natal. Decizia de a pleca nu a fost una deloc usoara. Am avut de cantarit prietenii, iubiri, familia, acasa, dar si dorinta mea de a fi independenta in adevaratul sens al cuvantului. Nu neg.... am lasat foarte multe relatii de suflet in orasul in care am trait 23 de ani. Am impresia ca le pierd, printre degete, cu fiecare zi pe care o petrec aici. Desi, asa cum spunea si Miruna, "nu în frecvenţa telefoanelor stă o relaţie de
suflet (fiindcă nimic nu e obligatoriu pe lumea asta. Un telefon pe zi-
cu atât mai puţin. ), însă ea -frecvenţa- este un indice important." Vocea oamenilor dragi este vitala pentru mine. In lipsa unei materializari, telefonul sau messengerul devine substitutul ideal. Insa.... cine te imbratiseaza cand ti-e frig? cine te saruta pe frunte cand te doare pana si carnea de dor? Cine se uita in ochii tai si-ti sopteste in absenta cuvintelor ca esti cel mai important om? Am pornit de la sase luni de capitala si am ajuns la ranile sufletesti.... Voi posta niste poze care vor vorbi mai clar decat mine... cu febra si fervexul in sange. Enjoy!
2 comments:
Foarte frumos scris:)...ai dreptate:D...tocmai am ajuns si eu in Bucuresti de vreo 3 zile...o sa vad eu pe pielea mea cat de mult cantareste teritoriul strain casei... o zi cat mai frumoasa iti doresc:)
Te vei obisnui in timp. Peste cativa ani vei uita de prietenii pe care i-ai lasat in urma. Nu intetionat, pur si simplu, vi se schimba interesele, orizontul. Asta e viata.
Post a Comment