Nu-mi amintesc atat de clar cuvintele tale, insa sunt sigura ca ai promis ca nu te vei mai ascunde. In niciun caz de mine, ci de tine. In aceste clipe, te pierzi dupa un zid aparent indestructibil, smulgand mut secunde din timpul care nu-ti mai apartine din momentul in care ti-ai incalcat cuvantul. Chiar si tu ai uitat de fagaduinta murmurata in ceasuri tarzii in noapte. Tacerea in care te-ai obstinat sa te afunzi, te cuprinde din ce in ce mai tare. Deja ti-a invadat picioarele, iar tu nu simti nimic. Te-ai obisnuit sa fii o statuie, dar pe masura ce te apropii de oglinda, sa-ti observi imperfectiunile. As vrea sa ti le numar, sa le ajustez, sa-ti umplu golurile, sa........ devin de piatra, sa fiu tu... ti-e dor? Mie din ce in ce mai mult.... ard si stiu ca spre sfarsit vor gasi doar cenusa povestii unor maini ce au obosit sa se mai caute.