"Acasa" nu a insemnat niciodata cladirea gri in care ma intorc noapte de noapte. Nici calculatorul in fata caruia petrec mai bine de jumatate de zi, nici oamenii cu care comunic, dar carora nu le spun de fapt nimic. "Acasa" nu e sinonima nici cu patul in care dorm, nici cu pozele pe care le fac continuu, nici nu ochii albastri pe care ii mai privesc uneori in oglinda ciobita. Am crezut ca acasa era echivalentul imbratisarilor pe care le primeam fugitiv. Niciodata prea multe pentru ca ce e mult strica oamenii, relatiile, gandurile si mai ales sentimentele. Stii cand m-am simtit cu adevarat acasa? Cand m-ai privit asa cum nu a facut-o nimeni pana la acel moment. Cand m-ai primit in bratele tale pline de tandrete si lumina. Nu am mai avut parte de intuneric de ceva timp si nici nu imi doresc sa resimt gheata din acel loc. Iti multumesc.
#
No comments:
Post a Comment