Am început să pierd din ce în ce mai mulţi oameni. Doar în acest moment îmi dau seama de lucruri pe care în trecut nu le vedeam, cunosc oamenii altfel decât îi cunoşteam înainte. Conştientizez că majoritatea persoanelor din viaţa noastră se înstrăinează din diferite motive, însă nu pot să înţeleg sau nu vreau, whatever, de ce tocmai acele fiinţe care reprezintă totul uneori aleg să plece pur şi simplu. Renunţă mai exact la sentimente, emoţii, prietenii şi se închid în ele, se izolează.
Deunăzi, am simţit că am scăpat printre degete un om drag, un om care într-o perioadă mă completa în sensul că multe din trăirile de atunci însumau toate gândurile lui, toate cântecele care povesteau mai mult sau mai puţin despre mine, despre el, nu ştiu. Cu el am avut ocazia să cânt în public pentru prima dată, atunci când colegii mei de liceu îmi spuneau să nu mai cânt pentru că riscam sa sparg geamurile clasei.
Nu mai avem timp pentru anumite persoane, ne schimbăm, ne transformăm în… chiar aşa: în ce?
Cert e că nu rămânem aceiaşi oameni care am fost în trecut, ne revizuim atitudinile faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.
Prieten drag, mi-e dor de tine…
2 comments:
unii spun ca totul are un rost in viata...acum ne intrebam?!...care este acel rost?....intr-o zi ne vom da seama...sau poate nu...mister
Eu stiu doar un adevar, daruirea de sine, nu miroase a bine! Cu cit ne daruim mai mult, cu atit suferim mai mult! Trebuie sa stim sa identificam limitele daruirii de sine, si ale retinerii. Secretul este sa stim sa "gramam" totul in viata. Bafta!
Post a Comment