Wordless

Niciodata nu am stiut adevarul. Poate o minciuna era mai buna

in locul lui cu toate ca mereu am vrut sa-l spun. De fiecare data

era altceva : atmosfera era de asa natura incat sa ma reduca la

tacere sau el nu merita sa afle acel adevar. Nu am nici cea mai

vaga idée. Dar ce stiu?

Ca am aflat ceva ce nu trebuia? Ca el nu a vrut asta? Doare.. sa dau

vina pe mine? Dar oricum a cui e vina? E dificil sa vezi, sa vorbesti,

sa spui… Imi povestea despre importanta sinceritatii in toate clipe si

tocmai el a fost cel care a mintit. Ironic. Sau nu.

De fapt nu a eliberat niciun cuvant. Doar a tacut. Sopteste-mi o

minciuna frumoasa… o poveste despre o fata care nu a stiut sa-mi

gaseasca forta necesara pentru a spune clar si raspicat… ea simte…

suficiente neadevaruri, nu vreau sa te mai stiu atat de adanc in taoat

fiinta mea… Spune-mi.. e tot ce iti cer.. fara niciun scop. Numai

intrebari retorice. Raspunsurile le ai tu. Sau eu si nu vreau sa le

accept? Nu vreau sa victimizez, e prea usor sa fiu considerata o

victima. Stiu doar ca te vreau inapoi. Daca vrei, te urasc pentru a te

ierta. Numai ca nu constientizezi cat de mult contezi…