Nimic...

Recunostea in privirile celorlalti senzatii care o incercasera de prea multe ori. Se temea insa sa le elibereze direct. Franc. Fara nicio retinere. Ceva insa ii oprea elanul si nu stia daca prezentul se transformase deja in trecut.
Amintirile se sfaramau in fata ei ireal de repede, chipurile cunoscute instrainandu-se minut cu minut. Isi traducea emotiie prin cuvinte fara sens, ca si cum sinonimele lor s-ar fi spulberat odata cu apusul propiei povesti. Mintea si mai ales se mintea spunand ca ea nu simtea, ci isi atingea sentimentele doar indreptandu-si gandurile in directia lor.
Numai ca adevarul devenise flacara. Ardea totul in calea ei si ea nu constientiza ca urma sa sfarseasca prin a fi arsa de la randul ei.

" Florile de tei au început
să-şi risipeasca spre asfinţit
umbrele.
de ceva timp părul tău plânge-a toamna,
iar tu nu mai stii sa spui
adio-n clipele ce trec.
e mult de cand n-am mai aruncat
cu pietre în fluturi
si tacerile nu mi-au mai sangerat.
demult n-au mai dansat
amintirile-n urma mea.
sa nu uiti sa-mi spui mai traiesc,da?"