Hide

Am petrecut minute bune uitandu-ma la aceasta fotografie. Cat de multe ascunde acel zambet. De fapt,nu putine sunt clipele in care analizez fiecare imagine care ma infatiseaza. Am impresia ca nu ma reprezinta. Ca e doar o copie infidela a unor sentimente negre. Nu pot avea o parere buna in ceea ce ma priveste pentru simplu motiv ca simt ca nu merit lucruri bune, cuvinte frumoase din propria-mi directie. Si da, ma simt goala... ma tem de interiorul meu... As vrea sa se sfarseasca totul... ma izolez de cateva zile si nu stiu cat de benefic este acest fapt. Dintotdeauna am pus esecurile pe care le-am trait , din punct de vedere sentimental, dar si socil, pe seama incapacitatii mele de am ma face placuta. Nu mi-am dat seama pentru ce sa ma iubesc/plac/apreciez. Pentru ca muncesc de la 18 ani, pentru ca la 16 ani mi-am publicat gandurile intr-un ziar, pentru ca incerc sa fac lucruri bune pentru cei din jur, pentru ca ma gandesc la oameni care nu-si rup nici macar o secunda pentru a-si indrepta gandurile spre necunoscuti. Pentru ca investesc in relatii care de la bun inceput se termina? Pentru ca stiu sa fiu o prietena buna? Pentru ca m-am obisnuit sa renunt prea usor in lipsa unei motivatii reale? Pentru ca in fiecare dimineata in care ies pe strada mi-e teama sa pasesc pe strada? Ma tem sa ma uit in ochii cuiva pentru ca nu stiu daca are ea ce sa gaseasca in privirea mea... Schimbare. E usor sa vorbesc despre ea.. "Fa-ti un prieten, incepe un alt capitol..." Cu ce cu senzatii putrezite? Nu ma urasc, daca m-as fi urat mi-as fi facut de mult rau, fizic vorbind... pur si simplu ma simt anesteziata... Straniu e ca nu ma simt mai bine scriind toate aceste ineptii...

O lumina cat mai clara!