..............

Ma incearca un sentiment ciudat de dor chiar si atunci cand esti langa mine si nu stiu cum sa-mi explic starea si mai ales sa-ti spun ca imi lipsesti. Te simt suficient de aproape insa nu cred ca esti realmente alaturi de mine. Imbratiseaza-ma cat mai tare si nu-mi va mai fi dor de tine.

Am obosit sa fiu prezenta in trecutul tau pentru ca nu mai stiu sa-l inteleg atunci cand simplul timp dispare. Te rog, daca trebuie sa pleci, doar pleaca si nu ma nelinisti mai tare decat ieri. Nu merit asta si nici tu nu vrei sa treci printr-o astfel de stare care ti-ar fi fatala. Cand vei plange, iti voi fi aproape sa-ti sterg toate lacrimile. Cand vei striga, iti voi asculta toate temerile. Cand ma vei uita, nu imi voi mai aduce aminte de tine. Dar inca ai totul din mine...
Mastile au cazut inaintea terminarii scenei si niciunul dintre noi nu si-a dat seama. Stiu doar ca am rezonat la un moment dat atat in trairi, cat si in ganduri. Suntem singurii vinovati ca s-a ajuns aici. Inca ma ai... invata sa ma pastrezi.
*I still feel your presence when nobody's around
*I still love your hands
*Let them under my cold skin
*Be silent and embrace me.....

Ganduri

A închis uşa. Mult prea repede. Atât de tare încât am crezut că mă voi sparge în mii de cioburi pe care nu le voi mai strânge. Atât de brusc de parcă filmul s-ar fi oprit înainte să se sfârşească.
Aş fi vrut sa fi rămas mai multă vreme in fata mea. Poate asfel mi-aş fi dat seama ce enigme adanci ascundea tăcerea lui, ce cuvinte incercau să se transforme in sunete.
A strigat, dar nu am auzit nimic. Doar pustiu. Strigătele lui s-au lovit de liniştea dintre noi. Noi… Aş vrea să cred că am existat, că trairile noastre s-au materializat, că nu a fost doar utopice, că… la naiba, iar cad în trecut şi urăsc senzaţia asta atât de tare.
El nu mai este de multă vreme în viata mea, s-a pierdut în ceată şi am impresia că m-a luat şi pe mine cu el… E straniu că scriu despre tine în acest moment pentru că te ştersesem total, te anulasem. De fapt, te-am şters. E doar un moment de slăbiciune. Şi toutuşi de ce atâtea conexiuni cu persoana ta? Sunt exagerată? Realistă? E ceva greşit în simţurile mele ? Prea multe întrebări. Prea puţine răspunsuri. Prea multe vorbe…
S-a stins şi ultima lumină. Nu-mi voi mai aminti nicio clipă, totul nu reprezintă decât o himeră. Atât…

Entry for January 30, 2009

Scrum. Dune de scrum s-au intiparit pe trecutul fiecaruia dintre noi cand usa pe care ai inchis-o si-a stins ecoul.

Scrum. Infinite taceri si-au pierdut cuvintele cand ploaia s-a oprit in drumul tau.

Scrum. Dintii si-au scrasnit sfarsitul sub un alt curcubeu.

Scrum. Cand povestile au spus ultimele litere de adio in cea dintai ora a amurgului.

Scrum. Departe de oameni si de vise, linistea devine mai puternica.

Scrum. Cand nu mai stii nimic de tine.

Scrum. Cand pasii s-au sters de pe nisipul oceanului pe care il cunosteai doar tu.

Scrum. Restul e tacere.

A fost o singura clipa in care am lasat capul pe spate si tu m-ai privit. In surdina se auzea "Tu" si un vers "M-am pierdut cautand ochii tai/ tu erai langa mine/m-ai salvat pentru tine..." M-ai imbratisat atat de natural si de neasteptat incat nu eram sigura daca visez sau daca traiesc aceasta realitate. Nu stiam cum sa reactionez : am ales sa ma pierd in tine si sa nu ma mai regasesc niciodata. Lasa-ma sa ma ratacesc si nu-mi da drumul.
Canta-mi un cantec care sa ma faca sa zambesc, am nevoie....

THE REST SIMPLY DOESN'T MATTER

• "THE REST SIMPLY DOESN'T MATTER..."
• Clipe. In care m-am pierdut in tine... In care te-ai pierdut in mine... in care nu mai eram doi, ci unul singur...
• Clipe. In care aveai totul.... In care aveam totul... in care privirile sopteau in locul nostru cuvintele.
• "THE REST SIMPLY DOESN'T MATTER..."
• Minute. In care nu ma temeam sa te privesc... in care nu te temeai sa ma privesti cu adevarat.
• Minute. In care imi doream sa ramai mai mult... in care iti doreai sa raman mai mult...
• "THE REST SIMPLY DOESN'T MATTER..."

Un ultim fum tras dintr-o tigara pe care am uitat sa o sting acum multa vreme. Sau un suflet nestins, nici eu nu mai stiu daca era o inima sau o tigara. Cert este ca nu am stins nimic, daramite sa aprind. Nu iti cunosc nici acum limbajul, desi au trecut milioane de clipe de cand te-am privit. Am desenat timid o umbra pe care am uitat sa o leg de un trup viu. El era stins, dar tu nu vroiai sa recunosti si eu sa accept. Nu a existat in niciun minut sincronizare intre gandurile mele si pasii tai. Gandurile se pierdeau in eter, iar pasii se imprimau pe nisipul plajei in care nu m-am ratacit, Inca. Spuneam ca niciodata nu e prea tarziu. Pentru mine. Pentru tine. Dar pentru noi ? Stii sa-mi raspunzi? Am crezut ca intrebarile nu ne definesc, orice s-ar intampla. Numai ca distanta si-a spus cuvintele de adio si ne-a luat pe amandoi in furtuna. Linistea a renuntat la un moment dat pe rand la fiecare dintre noi. Eu te-am abandonat sau viceversa. Prea putin conteaza ce s-a petrecut in acea noapte rece si intunecata, lipsita de orice urma de alb. Nu am cazut in abis, dar nici nu m-am ridicat mai sus de orizont. Imi lipsesc doar luminile care se interpuneau intre noi si timp. Aminteste-mi ca amurgul nu va agoniza ce a ramas. Un ultim fum tras dintr-o tigara nestinsa. Un suflet …. Aplatizat. Imi e dor de …. Acasa. Imi e dor si doare.

ಪಾಟ್ ಫಿ ಸಿನೆ ವ್ರೆಇ ತು ಸು ನು

Sunt eu insami si totusi atat de diferita in fiecare clipa. As putea fi fetita inocenta care, noapte de noapte, numara stelele in speranta ca odata o va gasi pe ultima. Cea care zambeste in momentele in care privirea i se incruciseaza cu a ta si totul incremeneste : respiratiile se opresc desi ar vrea sa continue, pulsul se pierde in linistea dintre noi, atingerile cladesc povestea, mainile deseneza inceputul si sfarsitul ei, iar degetele scriu sentimente necunoscute. Cea care ar ucide timpul, doar pentru a reusi sa redescopere pasii pe care i-a risipit sau nu, in drumul spre tine. As putea fi copilul care te-ar intreba cu nonsalanta daca oamenii mai cred in zane si printi pe cai albi. Sau daca ei mai au puterea sa se bucure de un simplu rasarit. De persoanele care ajung in vietile lor accidental sau nu. De minutele in care spun « STOP ! » si se uita in urma pentru a vedea ca nu tot ceea ce au realizat a fost derizoriu si futil. As putea avea atat de multe fete si totusi sa fiu aceeasi. Sa joc atat de multe roluri si sa le confund. Sa-mi uit replicile, dar sa rostesc alte cuvinte, cu acelasi inteles. Se ma incurc in lucrurile pe care le gandesc si in cele pe care trebuie sa le spun. Sa fiu eu, dar sa fiu altcineva. As putea…. Numai tu poti afla daca sunt reala sau nu. Numai ca singur vei afla calea. Nu ti-o voi arata. E atat de usor. Trebuie doar sa te uiti in ochii mei si atunci vei sti. Pana atunci… pot fi cine vrei tu.

Home

"Acasa" nu a insemnat niciodata cladirea gri in care ma intorc noapte de noapte. Nici calculatorul in fata caruia petrec mai bine de jumatate de zi, nici oamenii cu care comunic, dar carora nu le spun de fapt nimic. "Acasa" nu e sinonima nici cu patul in care dorm, nici cu pozele pe care le fac continuu, nici nu ochii albastri pe care ii mai privesc uneori in oglinda ciobita. Am crezut ca acasa era echivalentul imbratisarilor pe care le primeam fugitiv. Niciodata prea multe pentru ca ce e mult strica oamenii, relatiile, gandurile si mai ales sentimentele. Stii cand m-am simtit cu adevarat acasa? Cand m-ai privit asa cum nu a facut-o nimeni pana la acel moment. Cand m-ai primit in bratele tale pline de tandrete si lumina. Nu am mai avut parte de intuneric de ceva timp si nici nu imi doresc sa resimt gheata din acel loc. Iti multumesc.

#

Ruga

Îmi amintesc de tine de fiecare dată când frunzele se încăpăţânează să mă părăsească. În acele momente nu-mi pot da seama dacă tu eşti doar o urmă a toamnei sau omul care obişnuia să-mi spună poveşti. Poveşti… cam atât rămâne din noi la sfârşit. O melodie, câteva zâmbete amare, fâşii de clipe fericite sau triste şi frânturi de chipuri fără expresie.

Încerc să te uit în minutele târzii ale nopţii, dar tu te ambiţionezi să-mi rămâi în suflet. Să-mi risipeşti visele. Să-mi ştergi lacrimile. Să nu-mi vorbeşti. Ecoul tăcerii tale. Ultimele cuvinte. Paşii… Chiar crezi că nu mai eşti aici?

Te mint. Mai eşti şi doare. Mă doare mai tare decât aş fi vrut. Numele, umbra, privirea, surâsul, mâinile, fiecare parte din tine, nu ştiu de ce stărui, nu vreau să aflu…

Mi-ai sfărâmat şi ultima brumă? Nu ştii, sunt sigură, dar… nu mai are sens... iartă-mă şi pleacă, e ultima mea rugă, pleacă

Cuvinte imperfecte pentru tine

Am cazut atat de brusc in lumea ta incat nu mi-am dat seama. Privirea mi s-a lovit de o lumina orbitoare si nu am stiu daca sa deschid ochii sau sa-i tin strans inchisi. Imi doream nespus de mult sa simt acea licarire care se intensifica pe masura ce indrazneam sa pasesc pe acel drum pietruit cu lucrurile tale. Insa ceva imi incremenise simturile. Nu-mi explicam din ce motive imi era dificil sa patrund in acel univers.

Cu toate ca m-ai lasat. Straniu. Ma reintorc spre tine, dar ma vad pe mine. Oare e realitatea?

Tacerea s-a sfaramat. Atat de brutal, ca si cum nu ar fi existat. De parca, totul ar fi fost o aparenta care se traducea prin lacrimi. Imi place sa cred ca mi-ai raspuns cu aceeasi sinceritate. Insa nu intotdeauna se intampla sa beneficiez de franchetea respectiva si ma ratacesc in ganduri ciudate si absurde. Ma intreb unde am gresit, de vreme ce tu nu mi-ai spus adevarul. Sau poate mi l-ai aratat si nu l-am recunoscut. Sunt aspecte care ma devoreaza pe dinauntru si intr-un fel dau dovada de un sadism inexplicabil in privinta mea. Analizez fiecare cuvant sau eveniment pana in cel mai mic amanunt. Si rezulta numeroase posibilitati.

I WISS n - numai ca tu nu stii sa citesti invers, iti plac doar lucrurile clare. Mai avem ceva? Am avut vreodata? Esti prea surd la aceste ganduri. Liniste... Inca tin la tine, Bebe, dar tu nu vrei sa stii... Sunt confuza si ma simt legata… de tine, si nu de mine.

Stiai?

Iti spuneam in urma cu ceva timp ca ma tem de singuratate, intuneric si uitare. Ai ras cand ti-am spus asta pentru ca nu-ti venea sa crezi. Nici mie nu-mi vine sa cred ca tu ai devenit o amintire mult prea indepartata. Iar eu.... o umbra in plus pe lista neagra. Sa ne iertam? Noi intre noi? Eu pe mine? Tu pe tine? Sau viceversa? Nici eu nu mai stiu, dar sunt sigura ca nici tu nu ai nici cea mai vaga idee de ce s-a rupt astfel. Fara nicio privire din partea fiecareia. Stiu doar ca imi lipsesc noptile albe cand vorbeam pana ne amorteau mainile pe tastatura, cand povestile tale se ingemanau cu alte mele, cand ne spuneam cate o vorba buna pentru a mai stinge setea de razbunare pe care o aveam impotriva barbatilor din viata noastra sau a altora. Cand am pierdut drumul spre tine? Nu mai stiu, cert e ca era foarte multa lumina si era prezent acel El din viata ta si nu a mea. Imi lipsesti....Stiai? to be continued

Entry for January 27, 2009

She thought she was the only one to know his real face. Like always, she got all wrong. He was not the one for her and she was not the one for him. Even if she was affraid to see beyond his darken eyes, she made all of her best to tell him the way he made her feel and sense his thoughts. He lied so much about the things they should do together that she forgot to stop when the truth became lie. No way she would accept the pointless aspect of her life : dark=light never. Even though, she tried to explain, he was more then selfish and he said just one word to her : "Go away from my life!" It was the last she would hear for many years from him. And she went out so he could live in peace. But his peace was in fact his chaos and her tourment. Never silence, never simplicity betwenn two souls.

Now a days, they're still far away one each other, but never close. She still senses his thoughts, he does not. Who would think?

Imi poti spune?

• Privesc trista cum o altă tăcere


• îşi desenează umbra


• pe buzele noastre.


• În absenţa cuvintelor,


• scrijelesc poveştile nespuse


• pe obrajii


• unui chip stins.


• Am ajuns să cred


• că în fiecare om


• sunt vise moarte.


• Care este iluzia ta?

Ieri

Era intuneric cand am deschis ochii. Nu reuseam sa intuiesc daca acesta era provocat de ora tarzie la care ma trezisem sau daca cazusem cu adevarat in prapastie. Incercam sa-ti caut mana, insa am gasit doar parchetul rece. Nu-mi aminteam ce se intamplase inainte sa-mi revin in simtiri pentru ca secventele care mi se derulau in fata erau mult prea vagi pentru a reconstrui evenimentele. Vedeam doar bucati de puzzle. Si cu toate ca nu desluseam ce se petrecuse cu adevarat, imi rasunau continuu in minte aceste cuvinte: "Nu te mai pot privi cu aceiasi ochi. As vrea sa te recunosc, insa tot ce gasesc e un zid nesfarsit. Te-ai intrebat vreodata cat de mult insemni pentru cei de langa tine?Desi multi dintre ei sunt oameni care pleaca si nu se uita in urma, pentru ei contezi. Sunt persoane care renunta sa se mai gandeasca la cei dragi si aleg sa se iubeasca mai mult pe ei insisi. Oameni a caror maini ai vrea sa le mai strangi iarasi, dar nu ai mai avea cum pentru ca ei nu mai sunt langa tine. S-au indepartat atat de brusc incat nici tie nu-ti vine sa crezi. Unde ai gresit? De ce i-ai lasat sa se plecei? Doar tu esti vinovata !’’

Era lumina cand te-am revazut. Am crezut ca esti acelasi om insa m-am inselat. Erai doar o copie infidela a celui care m-a facut fericita demult. Stiu ca acum pot pleca.

Privirea-i stinsă nu mai distingea nicio lumină. Orizontul îşi pierduse de prea multă vreme orice culoare. Răsăritul devenise apus. I se părea inutilă orice încercare de a se salva din prăpastia în care se afundase în acea clipă de rătăcire. Ştia că la fiecare pas va aluneca violent, scrijelindu-şi genunchii, mâinile. Simţea, pe minut ce se sfârşea, tristeţea pietrelor transformate în prieteni. Nici ele nu-şi mai găseau umbrele.

Zâmbea amar. Nu-şi amintea din ce motive. Pur şi simplu, îşi schimba expresia. Toate imaginile realităţii pe care le tăia nu formau chipuri. Doar frânturi de oameni, bucăţi de vise sau fâşii de suflete. Ar fi vrut să le strângă, dar refuza să mai piardă momente. Se îndepărta pentru a nu muri. Se săturase să se ucidă sau să fie ucis de ei. Acele persoane care se încăpăţânau să-i sfărâme cuvintele, iluziile. Vroia să le spună să termine, să nu se mai agaţe de el. A fost laş. Se temea de reacţiile lor, de sentimentele pe care le-ar fi şters.
La sfârşit, mi-a spus adevărul: se ascundea de ea. Ea nici măcar nu-l mai ştia. Încetase să-l mai caute… nu mai recunoştea nimic din silueta care arareori i se arăta în faţă. O privea absent…

Fiecare respiratie seamana cu cea pe care tocmai am eliberat-o. Ar trebui sa-mi amintesc diferit aerul pe care l-am respirat in prezenta ta. Sa-ti spun ca am invatat ce inseamna notiunea de "acasa"? Sa-ti mai zic ca mi-ai taiat suflarea cand ai pronuntat "al nostru"? Sau ca am simtit apropierea pe care nu mi-a daruit-o nimeni? Nu a fost un vis, a fost real. Totul. De la prima imbratisare pana la ultimul sarut. Dar cel din urma va fi intotdeauna cel dintai, e verificat. Zambesc. Nu cred ca realizezi asta. I'm here, just feel me!

Inceput de tine. Sfarsit de mine.

Pe minut ce se stinge timpul, mă distanţez tot mai mult de tine. Iar tu... tu doar taci si priveşti impasibil conturul
siluetei mele afundându-se ireal în orizont. Aş vrea să ştiu dacă această departare explică sângele din palmele mele sau pur şi simplu astfel reacţionez la atingerea mâinii tale. Mă şochează continuu liniştea din jurul tău şi abia acum conştientizez că am pierdut. Nici nu mai eşti curios să afli dacă mă refer la tine. Ai rămâne stupefiat, dar e vorba despre mine. Despre acea fată pe care ai avut impresia că ai cunoscut-o într-o seară de mai. Cea de atunci aflase ca zambetul ei iti era suficient . Stiai ca ea iubea mai mult ca orice sa te simta aproape ? Ca ea se sfarama in imbratisarile tale? Ca tanjea sa te auda chiar si pentru putina vreme?Sau ca adora sa-ti numere bataile inimii ?S-a speriat intr-o zi de cuvintele tale, o fascina sa le auda, sa le caute intelesul ascuns. Ea a disparut o data cu tine.Si tu nici macar nu ti-ai dat seama. A ramas doar tristetea nesfarsita din privire, gheata din atingeri, dorul din vorbe. S-au stins atat de multe clipe de atunci, a cunoscut numerosi oameni si niciunul dintre acestia nu a marcat-o asa cum ai facut-o tu. Ce contrast dureros ! Si parca nu ar mai fi identic daca te-ar avea acum in fata. Nu ar mai simti la fel. Nu ar mai tremura. Ar trece mai departe. Doar atat…

Nu am crezut in nicio clipa ca voi invata ce inseamna linistea. Aproape de tine. Desi suntem mai mult decat indepartati unul de celalalt, simt ca tacerea ne uneste mai mult ca niciodata. Stiu ca nu voi avea aceleasi sentimente pe care le-a avut ea pentru tine, e imposibil. Insa ma calmezi si...... nu mai are cine sa-mi reproseze ca sunt prea agitata si obositoare. Si da, incerc sa te uit pe tine pentru ca tu nu ti-ai amintit de mine. De ce sa-mi amintesc? Poate ca am gresit suficient fata de tine, dar nu poti spune ca nu ai gresit si tu. Doare ca ne-am pierdut unul de celalalt, ca ne-am distantat, dar............. lasa-ma sa traiesc acum. Spuneai ca fericirea ta nu mai este problema mea. De parca asta ar fi fost o problema, un scop. Te contrazic. Ar fi fost o IMPLINIRE sa reusesc sa-ti provoc sentimentul de fericire. Insa plenitidinea mea nu s-a mulat corect pe suficientul tau. Si de aici au pornit toate starile pe care le-am trait singura, toate cioburile in care m-am taiat si din cauza carora am sangerat cand nu trebuia. Invata sa pretuiesti oamenii pe care ii ai aproape si pe care ii distantezi. to be continued

:)

Si penser aux regards me survolant, je deviens anxieuse car le manque d'attention a toujours suscite en moi-moi une lutte inconstante. Ca veut dire que le moment de mon fatras s'est approche bien que je sois si loin de ce que j'ai cru que signifie ideal. Je n'ai jamais tache de toucher ton ciel parce que ce n'est qu'une chimere. Je n'ai jamais tente de sentir la vibration de ton ame car tu as ete le seul qui puisse me definir comme etre.

PERSONNE - c'est le nom du celui que je languis.

Noctune

Urasc. Urasc si atat. Urasc atunci cand gandesc prea mult. Cand cel de langa mine gandeste si pentru mine. Cand e necesar sa fiu matura pentru ca altfel nu se poate. Pentru ca nu mai sunt un copil si nu mai pot face tot ceea ce imi trece prin cap. E vorba de un regulament al oamenilor mari pe care nu l-am gasit scris in nicio carte, dar pe care toti il urmeaza. De ce? Numai ei stiu. Eu nu am nici cea mai vaga idee si urasc sa-l transform si eu in litera de lege. Suna cam asa :

• Sa nu te dai in leagan. Se poate rupe si cei mici nu ar mai avea in ce sa se dea. Pe langa asta, risti sa devii penibil si asta este umilinta sociala.
  
• Sa nu te imbraci in haine prea colorate. Ai fi pe post de clovn, mascarci sau maimuta si iarasi te-ai umili social.
• Sa nu spui ceea ce simti. Risti sa fii luat de prost si fraier mai ales. Iar umilinta sociala.
  
• Sa nu iubesti total, sa nu arati ceea ce simti pentru ca nu ai decat de pierdut. Si toti te vor calca in picioare.
• Sa nu te confesezi nimanui, doar tie insuti/insati. Cu cat te cunosc mai putin, cu atat nu vor sti sa te loveasca si te vor iubi mai tare.
  
• Sa nu crezi in nimeni, nici macar in tine. Oamenii sunt mult prea imprevizibili pentru asumarea acestui risc.
  
• Sa nu-ti faci chip cioplit din omul pe care il iubesti. S-ar putea sa te zideasca el inainte sa incepi sa respiri.
  
• Sa nu te pierzi. E cea mai mare greseala pe care o poti comite chiar daca asta iti doresti.
• Sa nu .......................................................................................................................................

Nu vreau sa fiu mare si sa cred in acest regulament. Nu vreau sa gandesc mai mult decat trebuie. Nu vreau sa te uit. Nu vreau. Nu-mi cere sa fac asta. Eu nu sunt un om mare. Eu doar incerc sa adun de prea multi ani cioburile oglinzii sparte. Spuneam ca urasc. Urasc. Urasc. Urasc si atat.

Away...

Mi-e dor si doare. Dar durerea pe care o simt nu este una neplacuta, ci una silentioasa ca vanataia pe care mi-ai lasat-o langa alunite. Combinatia perfecta : alunite si vanatai. Ghinionul meu este ca ma invinetesc repede. Norocul tau e ca nu esti nevoit sa ma strangi prea tare. Dar ma imbratisezi din ce in ce mai rar si ma tem sa nu-ti uit caldura si forta. Dar teama si gandirea in avans creeaza numai probleme asa ca ma voi lipsi de ele cat mai mult timp. Timpul nostru va veni. Mai devreme sau mai tarziu. Si nu ma refer la tine, Sebastian. Ci la.................................. stie el cine. Mi-e dor si doare..... si doare... si iarasi doare.

"Stau de veghe pentru tine atunci cand tu veghezi in alta parte, de altii prea aproape, de mine.... prea departe."

Mi-a fost foarte dor de o anumita privire. Iar in clipa in care puteam sa o revad, s-a ascuns de mine. Nu stiu daca a fost vorba despre rusine sau despre neplacerea de a ma revedea. Cert e ca acel om mi-a intrat adanc in suflet la un moment dat si mi-a redat bucuria de a fi copil. Am impresia ca a trecut o eternitate de atunci si nu am nici cea mai vaga idee unde s-au pierdut toate trairile si toate sentimentele care ne-au legat atunci. Era stringent sa se transforme in altceva pentru ca nu am fi avut o continuitate firesca si unul dintre noi ar fi cazut de pe linia de plutire. Am tacut amandoi cand s-au sfarsit cuvintele dintre noi si am ales sa ne distantam fara prea multe gesturi, doar cu interpretari. S-au scurs multe nopti de atunci, singure sau nu. Multe ganduri si foarte putine revederi. Ma intreb daca m-as elibera la fel in privirea lui in cazul in care m-ar lasa sa-l revad. Iarasi ganduri, niciodata materialiazate. See you now or never!

Cea mai ciudata senzatie care ma incearca de cateva ore. Si as vrea sa o smulg intr-un fel, insa nu stiu cum. Si ma roade neputinta si mai ales.... esti un copil bun, la naiba! De ce sa le faci pe plac? De ce sa-i lasi sa-ti conduca viata? Unde e fata care dansa pe "Infinity" si le transmitea multa dragoste celorlalti? Sau care spunea "Touchée" si sarea la o alta idee pentru ca nu-si gasea cuvintele pentru a continua? Unde e?!!!!?!?! Spune-mi! sunt intrebari simple... mult prea simple care genereaza actiuni complicate. Let them go! Be yourself, not a stranger... cause you're not even if I said it. I didn't meant it. Toate gandurile mele bune doar spre tine, atat. Atat, copil, ca mai mult nu am cum sa fac...desi as vrea.

Stranger

Prea multe regrete si prea putine ocazii de a le arata. Prea multe cuvinte si prea putine urechi sa le auda. Prea multe imbratisari si prea putine brate sa le primeasca.

Un haos pe care prea putini oameni il inteleg, desi asta e impresia generala. Nu te invinovatesc absolut deloc, daca tu consideri ca ai actionat asa cum trebuia, atunci nu ai decat sa mergi pe drumul tau. Dar doare sa fii sigura ca din cauza ta s-a terminat, atat timp cat tu ai facut tot ce ti-a stat in putinta pentru a intra in sufletul cuiva. Si crede-ma ca am investit in tine si NU TE-AM MINTIT NICIODATA! Si mai ales, am incercat sa te cunosc cu toate ca erai formata din biti si pixeli. Dar tu nu m-ai lasat.... mi-ai oferit o imagine generala, dar cat se poate de vaga si alambicata a vietii tale. Am vrut sa vad ce e cu tine, sa te ajut intr-un fel, sa te ascult, sa-ti spun ca ai o insemnatate aparte, dar.... prea multe confuzii si prea putine certitudini. Adevarurile tale au fost interpretate asa cum a trebuit, au ajuns acolo unde a fost nevoie, insa poate tu nu le-ai formulat atat de clar cat a fost nevoie. Ma uitam pe la inceputurile blogurilor tale de pe blogspot si in al doilea post mi-ai scris numele. M-am simtit importanta in acel moment pentru ca stiam ca exista cineva foarte departe de mine, in locul in care nu ajunsesem niciodata, care rezoneaza cu mine in ganduri si care poate are o bruma de consideratie fata de mine. Da, copil atomic, despre tine vorbesc! Dar poate tu nu mai ai dispozitia necesara sa ma asculti si sa ma crezi, mai ales. Singurul om pe care l-am mintit am fost eu insami si nimeni altcineva. Si inca mai ai multe de oferit, cu toate ca vrei sa pari batatioasa. Eu am scris despre oamenii care au fost in viata mea, nu povesti sau situatii de la care sa tes scenarii. Nu m-au pasionat niciodata scenariile pentru ca erau mincinoase.....

Este foarte ciudat sa vorbesc despre tine la trecut, atata vreme cat mi-ai fost aproape la inceput. Nu mai ca te-am indepartat prosteste sau nu. ....mental? Nici macar atat. Poate doar o cunoastere diferita, cand te deschizi fara constrangeri si cu cea mai mare incredere pe care o poti oferi cuiva. Mai am clipe in care te ascult cum canti si atunci imi doresc sa mai spui si mie "foarte, foarte, foarte" sau... secvente pe care e necesar sa le sterg. Tie iti e rau de la "trebuie", mie de la "e necesar/stringent/obligatoriu...... " Limitele ni le impunem noi insine, constrangerile ni le trasam cand sarim peste promisiuni, cuvintele le uitam cand ar trebui sa le rostim cu atata forta incat sa le auda si cele mai astupate urechi aflate la 400 km departare, faptele.... le regretam dupa ce le facem. Nu sunt adepta blogurilor lungi pentru ca nu am atat de multa rabdare si ma tem sa nu ma repet. Iti multumesc ca scoti ce este mai bun din mine... sau mai rau; pentru liniste, imbratisari, pentru tot ce m-ai provocat sa traiesc in ultimele trei luni. Chiar am fost zguduita. Acum imi cer iertare ca am interpretat gresit libertatea si ca am avut incredere ca vei veni... asta a fost cea mai mare greseala ca am crezut in tine cand ai spus ca vei veni. Si nu ai mai venit. Deloc. Si acum taci. Stiu ca nu sunt cauza vreunei nopti nedormite, niciodata nu am fost suficient de importanta pentru un om incat sa nu-l las sa doarma noaptea. Vorbesc de sentimentul de prietenie si ai fost persoana la care am tinut cel mai mult in ultimii 2 ani.. dar nici asta nu conteaza. Ai grija de oamenii pe care ii tii aproape si de cei pe care ii distantezi. Voi fi mereu in umbra ta si voi incerca sa induc din diverse ce mai faci . Cand ai nevoie, stii cum sa ma gasesti si stii ca sunt un om parolist. Ca gresesc, ca sunt prea indulgenta cu mine insami, that's my f....cking buissness. Sa omor demonii? De tine aveam nevoie ca sa-i ucid, dar.........................

Inca e confuzie in jur, sper ca la tine e clar si ca nu e nimeni in preajma care sa-ti incetoseze orizontul. Al meu se lumineaza cu fiecare zi care trece.

• I see the light in your green dark
• and if I shall not be able to touch it
• try and make me look nowhere you wanna be.
• My only enemy is not you, but time.
• Those instants when goodbye is too small,
• forever is a gift,
• tomorrow is an eternity.
• I listen to your words when no one is around
• and I feel nobody but you.
• You seemed the sparkle of green, but I was wrong.
• you'were just another stranger going under his own road
• full of grey lies.
• "hello stranger, see'ya when the sunshine shall die"

IMZADI

I could call "IMZADI" so many men, but my only one and true IMZADI was a powerfull and kind knight who lived when time didn't had no meaning.

When :

• honor and pride were the only words characterising a men's soul.
• the enemies were vanished with a sward and with courage, not by betraying the ones near by.
• a single lady was in his heart, not many more.
• silence was the only feeling he could embrace.
• happinees defined his purpose.
• he was the only one to know for how many times he could die for honor, but not for lying himself.
• darkness was just another fantasy with wiches and death.
• I could dream more lightly.

By now the twlight it's my only way of looking at.... YOU.

Tell me what you see right now

You got it all wrong because it wasn't about forgiveness. Not even about the mirror, it's broken for so many years that I can't not even at this moment take it next to me. I only hurt myself when I try to take it back and there's only blood all around me. You're saying you've been there before but it's not the same. The center of the world? My own world? You wanna say my own.... nightmare. The one I'm living for so many years. You don't wanna come back because it's too diffrent. Anyway nice said, nice words, I couldn't never write like this... You wanna know why? Because my words are finished.... long time ago. I can read between the lines even if I was blind... or not. Soulmates really die I'm convinced right now. Forgive myself? I will never forgive myself and it's not about what happened between us two, it's about..... about myself and my demons, the ones I can not kill, maybe I'm not strong enought to do that. You're stronger then me or this is just an impression? The time to enjoy the nightmare? I shall fully enjoy it 'cause I know I'm the only one who can erase, kill, stop, leave.... all of that nightmare. Him, you, me.... I'm not sure, now I just like the darkness which surrounds me right now. He'll be so happy when he'll see he was right. He's always right even if I was lost in him for so many years that I can not remember the smell of joy or the spring's taste. Something's happening to me... I'm not sure what.... You tell me what you see right now... by looking in your own mirror. As I just said mine is broken. It will remain like this until I'll wake up.

Soulmates never die.. or do they?

In anumite situatii, nu e prea tarziu. Pur si simplu. Un caz simplu : doua persoane care nu au nici cea mai vaga idee cum reactioneaza si cum actioneaza fiecare in anumite momente, incearca sa se cunoasca. Mai intai virtual. Vorbesc verzi si uscate, descopera povesti asemanatoare, oameni care le-au facut mai mult bine decat rau si viceversa. Anii trec si ele incep sa recunoasca dintr-un simplu status daca sunt vesele sau triste, daca plang sau daca rad. In adolescenta nu ma pricepeam atat de bine sa ascult un om, intrerupeam mereu pentru ca aveam impresia ca ceea ce urma sa spun eu era mai important decat ideea celuilalt. Intre timp am invatat sa tac si sa intrevin atunci cand este necesar. Doar in clipele de maxima neliniste mai dau cu bata in balta. Revenind la cele doua persoane, la un moment dat decid sa socializeze, iar atunci... incepe dansul. Remarca lucruri bune, dar si mai putin bune de care au mentionat, dar pe viu se vad mai bine. Realizeaza ca nu au niciun drept sa comenteze pentru ca sunt niste straini si inca nu si-au castigat statutul de prieten. Si au atat de multe de facut pentru a-l castiga incat nu stiu cum sa reactioneze. Sa fie naturale? Dificil! Internetul mi-a adus aproape in forma materiala 3 oameni, unul mai valoros ca celalalt. Unul asculta de o mie de ori mai bine ca mine, altul e linistea intruchipata si al treilea e inca un copil. Un copil dulce, dar cam vulcanic. Acest copil mi-a redat pofta de viata atunci cand uitam sa traiesc. Prin lucruri simple, prin cuvinte nebunesti, printr-o alintare maxima. Si am cunoscut-o si... a fost frumos, dar s-au petrecut anumite lucruri care au pus punct in.. prietenia noastra. Vinovate amandoua sau nu, e mai putin important. Cert e ca ii simt lipsa foarte mult, dar sunt mare de acum si trebuie sa accept ca oamenii vin si pleaca din viata mea cu sau fara voie. Buna ascultatoare s-a dovedit a fi o persoana calda care imi vrea binele si pe care am cam neglijat-o... sper ca m-a iertat pentru asta desi eu sunt insistenta intruchipata. E un om de milioane care si-a gasit in sfarsit linistea. Cea de-a treia persoana materiala s-a dovedit a fi sufletul-pereche al unui om pe care l-am iubit timp de 7 ani. Acum el spune ca il iubesc mai putin. Nu ma pronunt pentru simplu motiv ca m-am obisnuit sa ma ridice si sa ma coboare, niciodata sa ma mentina pe linia de plutire. Ii place sa creada ca e in intuneric cand de fapt el se alinta, dar asta o stiu eu si o va sti si el dupa ce va citi. Linistea a creat o furtuna pana la urma, dar nu una mai puternica decat mi-au creat ei mie... Dar e trecut si mortii sunt cu mortii, iar vii cu vii. Virtualul m-a mai ajutat sa cunosc alti oameni inca formati din pixeli si biti. Cu unul dintre ei am cea mai lunga relatie virtuala si tinem unul la celalalt in felul nostru, "the trial version". Pe Adriana o minunez cu agitatia din viata mea, fapt pentru care exclama "vei". Pe April nu am mai prins-o de ceva timp si imi cam lipseste. Nesincronizare. Ar mai fi cativa oameni cu care mai tin legatura, dar nu atat de mult. Spuneam ca niciodata nu e prea tarziu... insa cred ca pentru tine, Iulia... este. Alegerea iti apartine, ca-ntotdeauna.

• P.S. Rica stie acum sa zica rau, ratusca, dar si ramurica.

horas

Chemando las horas por tenerte cerca

Clipe

Se întâmplă câteodată să-mi rămână doar clipele. Nici mai mult. Nici mai puţin. Doar momente care ar trebui să-mi şteargă dorul de tine sau mai bine spus, dorul de mine. Am crezut că dacă te ţin strâns de mână, nu te pierd, sau mai degrabă, nu mă pierd. Ce-a rămas din mine? De foarte multe ori, m-am temut să răspund la această întrebare. „Eşti la început”, mi-ai replica. Dar ca de obicei ai uita să specifici care început, cel al sfârşitului sau cel firesc. Nici acum nu m-ai auzi. Nu aş avea ce să-ţi mai spun. Doar cuvinte deja ştiute, numai doruri uitate... credeai că m-ai cunoscut. Însă nu ţi-ai dat seama că nu eram eu aceea? Cea care înveselea şi tristeţea în urma ei. Cea care nu uita să se gândească la tine, deşi tu nu meritai. Cea care nu ştia ce-i imposibilul. Unde a dispărut ea, doar tu ştii. Ai ghici dacă zorii o mai prind privind un chip răpit de somn. Dacă ar mai zâmbi în clipa în care răsăritul i-ar lumina ochii. Atât de îndepărtate i se par toate aceste lucruri simple care atunci erau totul pentru ea. Atât de ireale, de parcă nu le-a trăit şi simţit. Ca şi cum nu a respirat prin ele, în fiecare bătaie a inimii tale. Clipele. E tot ce-a mai rămas din ea.

Urasc partea in care realitatea isi baga coada exact acolo unde nu trebuie. Cand propria-mi teama sau cea a celor din jur creeaza situatii dureroase si deschide rani adanci. Chiar mi s-a intamplat cu o taietura minora sa se vindece si sa se redeschida cand mi s-a intamplat ceva ciudat pe plan sentimental. Imi repet mereu ca unele lucruri se petrec cu un anumit scop si ca nimic nu se distruge, ci totul se transforma. In ce se transforma nu am aflat inca. Inca mai am timp sau nu. Ca totul este relativ, nu mai incape nicio indoiala, dar........... M-am ascuns de cine nu trebuia de fiecare data si am dat afara oamenii pe care ar fi trebuit sa-i pastrez. Nu sunt regrete, ci constatari. Mint... sau imi place sa ma mint. Vorbesc de nuante care din ce in ce mai mult prind negru si nu alb. "It doesn't sound like you, tell me what's wrong!" Gresit e ca spunem lucruri care dor si le rostim cu atata ardoarea pentru a le crede noi insine. Numai ca uitam sa ne uitam in jur.... Sentimentul asta blestemat de frica pe care nu-l putem omori. Sau lasitate... nu stiu cum sa interpretez.Iar nuante, niciodata culori clare. "Not words, facts all the way up or better down..." Nu, nu cad, nu te ingrijora! Ma ridic mai sus decat am fost vreodata si pentru asta tu esti vinovat. Iti voi multumi la nesfarsit. You just must FEEL, not run away. Just stay.... Can you hear me?

show_f4e627e74e13b2(448, 46);

Pussycat Dolls - I hate this part :D
Asculta mai multe audio Muzica »

• Il y a encore du silence
• Dans mes yeux perdus
• Bien que tu sois le seul
• Qui puisse toucher mes froides mains.
• je le regrette….
• Il y a encore l’automne
• Dans mes pensées
• derrière ton visage
• Je garde les traces de ton passage.

about fears

Blonda a mai gandit inca o data si bine chiar. Am mai scris la un moment dat despre lucrurile de care ma tem insa am fost putin zgarcita in amanunte. Material vorbind, imi e firca de :

• masini, cand trebuie sa trec pe zebra parca ma trimiti la ghilotina, dar ador viteza cand ma aflu intr-o masina.
• apa pentru ca nu stiu sa inot, dar iubesc marea si tot ce include ea, mai putin algele si meduzele
• azi-dimineata m-am speriat de ciorile care treceau pe langa geam. Aveam impresia ca se vor lovi de el. Dar imi plac imaginile cu ciori, e spooky dar nu conteaza:)
• de intuneric, desi... am fost indragostita de un om intunecat.
• de lumina prea puternica, ma incearca migrenele cand soarele e prea puternic
• de locurile linistite

Din punct de vedere spiritual ma tem de :

• linistea pe care nu o pot darui
  
• de demonii care uneori ma cuprind
  
• de oamenii pe care nu-i pot schimba si de cei pe care i-am dezamagit
  

Ar fi mai multe, dar locul si spatiul sunt potrivnice, iar doza de mister trebuie pastrata orice ar fi. Dau mai departe stafeta celor care indraznesc.

P.S. Ciorile din poza sunt cele pe care le vad pe geam in fiecare zi la munca

Just let the time go by.

Realitatea ma tradeaza din ce in ce mai des si nu stiu daca sa reactionez la fel sau sa fiu eu cea inteleapta. Cea care nu se lasa condusa de instincte. Cea care nu regreta mai tarziu spunand-o ori mai bine zis, recunoscand-o. Cea care trimite semnale ciudate catre ceilalti pentru e prea orgolioasa sa recunoasca ca a gresit. Sau nu... Ma opresc de obicei in fata iesirilor crezand ca tineretea-mi caracteristica e suficienta pentru solutii. Viabile sau nu, acest aspect conteaza cel mai putin :) Deunazi, am gresit. Greutatea acestui fapt e mai putin importanta. Cert e ca.... imi e dor. dar un dor de genul care te stinge incet, dar sigur. Just let the time go by.... The eden is more closer then you imagine.

Ganduri

• "Cateodata as vrea sa ma indragostesc de tine, ar fi mult mai simplu..."
• "Ea a spus ca Te merit pentru ceea ce sunt..."

Oare va fi vreodata prea tarziu pentru povestea noastra? In nicio clipa nu vom avea suficiente minute pentru a trai lucruri pe care eu mi le-am imaginat acum cativa ani. Nu am ce sa iert la tine, intunericule. Nu ne-am sincronizat. Atat. Iar ... adevarul doare.... Te Lu mai putin decat inainte??!?!?!?! Nu cred. Cred ca esti un om bun care se lasa condus de instinct mai mult decat orice. Nu te merit. Si viceversa. Iti raman aproape atat cat ma lasi si mai ales cat pot eu. Stii de ce? Pentru ca am ales sa cred.... in.... tine. Cate TU? O stii mai bine decat mine. Ti-o repet atat de des. Nu ti-o arat pentru ca nu am cum. N-am ce sa urasc la mine. Ura m-a omorat demult, dinainte sa apari tu.

• "Let me hold you for the last time, is the last chance to feel again..."

Nu am ce sa iert. Deloc... doar noi o stim. Tu si Eu. Niciodata Noi.

Bilant

Am visat. Si nu stiu daca am vrut realmente sa ma trezesc. Era mult prea frumos si eu eram mult prea mica pentru a cuprinde cu privirea marea de liniste care se desfasura in fata mea.
Am gresit. Si nu am nici cea mai vaga idee daca regret ca am pierdut un om de milioane. Sau ca am castigat altul la fel.
Am crezut ca de data asta va fi diferit si ca nu voi rani/strica/sterge anumite secvente. Cert este ca imi lipseste atat rasul tau de copil cat si privirea lui. "Am uitat cum saruti, dar imi amintesc cum privesti..." '''Sometimes when you lose, you win!" si vicecersa......
De o saptamana ma gandesc la actiunile mele continuu si am nevoie sa stiu daca am gresit chiar atat de tare sau... doar mi s-a parut. Am plecat atat de tarziu pentru ca am vrut sa-mi demonstrez ca o minune tine mai mult de trei zile... si ca poate iti voi revedea privirea. Dar cred ca nu as fi avut suficient curaj sa ma uit la tine fara sa simt ura ta. "Nobody said it was easy/ It's such a shame for us to part..."

Am plecat.... oare simti? eu da....

He's falling.... and I can not help him...