S-au pierdut multe ore in urma ta. Ca si cum timpul meu ti-ar fi apartinut. Nu cunosteam intelesul acelor clipe. Chiar si astazi imi scapa sensul lor. Nu ar fi nimic iesit din comun. Imi placea sa cred ca nu mai am nimic, daca nu te am pe tine. De parca as putea poseda vreun om. Sau m-ai putea poseda. Nimic din ceea ce credem ca simtim, nu este adevarat. Pentru ca suntem atat de slabi si ingenunchem cand ar trebui sa fim puternici. Cine mai e astazi vinovat? Cine isi mai traseaza noptile in urma lucrurilor/oamenilor pe care i-a avut la un moment dat. Suntem atat de lasi, atat de tematori. Sa nu ne facem rau? Ne plimbam buimaci pentru a ne regasi sufletele pereche pe care le-am lasat sa dispara din drumul nostru. Ne-am inteles gresit si nu mai e cale de intoarcere....

Ti-as povesti despre mine intr-o limba pe care inca nu o cunosti, insa nu stiu daca m-ai intelege. Am redesena timid harta luminilor orasului in care te intorci la nesfarsit si nu mi-ar mai fi teama de necunoscutul pe care il ascunzi. Privirea ta care nu spune nimic, ar vorbi despre mine insa oare tu ai vrea? Nu mi-e dor... numai ca nu.... mereu...nu. Oare cate gari mai trebuie abandonate? Oare cate suflete hoinare, uitate? Mi-as dezbraca gandurile intr-un alb perfect al carui centru tu l-ai ocoli. Oare de ce? Unde? Cum? In ce fel? Si mai ales, cat? Cate povesti se pierd in ultimele clipe? Oare cate cuvinte mai trebuie spuse pentru a arata totul? Cate alunite sterse de culoare? Oare? Raspunsurile se sting, iar imbratisarile raman.... Oare doar ele? Dansam cu picioarele dezgolite peste mainile care ne-au secat de cuvinte. Te-as recunoaste si daca as fi oarba...

Perioada sarbatorilor de iarna mi-a adus aproape de fiecare data, un sentiment de liniste, insa nu a reusit sa umple golul care nu ma lasa sa respir. Sa cunosc o alta fata a oamenilor aproape de care imi cladesc ora de ora, alte si alte intamplari frumoase pe care sa le pot rememora ori de cate ori am momente de.... pustiu. Craciunuri... Un gand bun pentru voi.... oricine ati fi si m-ati citi.

Minuni

Minuni. Nu am mai crezut in ele demult. Azi-dimineata, am vazut primul om de zapada dupa ierni bune in care zapada era facultativa. A fost o minune. De curand, am trecut prin acelasi loc... iar omul de zapada cazuse. Minunile tin putin.... dar trebuie traite total.

Mainile apartin altor maini mai calde. Primeste linistea si regasteste-te in privirile celor care nu te-au uitat.... Povestea anotimpului alb acum incepe... Sarbatori cu bine....

• nu-mi aminti de aripile
• de înger
• ce-au căzut
• în acel septembrie secat
• de poveştile toamnei.
• nu-mi rosti amare cuvinte
• ce-au murmurat regretul nemuririi.
• nu-mi împânzi privirea
• cu urmele paşilor rămaşi în
• uitare.
• nu-mi plânge în palme,
• nu-mi şopti "Adio"!
• Şi nu ţi-am răstignit
• tăcerea cu palmele vremii
• numai ţi-am şters-o
• cu fum de strigăte şi vânt.
• Doar taci!

This is my wish....oups...I already been there:)

Y si fueras tu?

10 ciudatenii/realitati despre mine

Am gasit o leapsa la Catalin in urma careia se urmareste sa conturez un post egocentric. So....

1. Nu folosesc sare si piper.
2. In adolescenta, evitam sa dau papucii pentru ca ma gandeam mai mult la cel de langa mine. Drept urmare, eu eram cea care primea respectivii papuci in cel mai scurt timp posibil.
3. Am devenit foarte tacuta si interiorizata de cateva luni. Prietenii imi spun ca nu e cea mai buna miscare, insa eu sunt sigura ca este mult mai bine astfel. (Pana in vara eram o persoana foarte energica si plina de viata).
4. Am tendinta bolnavicioasa de a-mi dori cat mai multa liniste cat sunt acasa.
5. Ma eneveaza diminetile si noptile.
6. Mi-e teama de multe lucruri si nu imi explic de ce.
7. Daca inainte imi doream sa fiu in centrul atentiei cat mai mult, astazi nu mai simt aceeasi dorinta iarasi bolnavicioasa de a acapara oamenii, ci doar de a fi invizibila in multime.
8. Imi este somn mai mereu si cred ca o sa dau startul unui maraton al celor care rezista cat mai multe ore fara somn, voi iesi castigatoare cu siguranta!
9. Imi doresc sa treaca cat mai repede timpul pentru a dormi din nou.
10. Este un inceput de izolare sau mi se pare??!!?

Unde se pierde timpul? Ratacesc in el si incerc sa redesenez clipe care mi-au apartinut. Sau am crezut sunt ale mele. Ale tale, niciodata ale noastre. Oare de ce egoismul ne defineste cu fiecare zi pe care o lasam sa plece? As vrea sa ma dezbrac de egoism intr-o noapte de noiembrie. In orele pe care niciunul dintre noi nu le recunoaste.

P.S. Dementiala interpretare!

Daca m-ai intreba ce imi lipseste cel mai mult, ti-as arata.... Marea in noiembrie... mult prea putine cuvinte pentru a-ti povesti, doar gandurile imi apartin. Iar daca ai vrea sa stii ce as vrea sa ascult..... just listen....

Amintiri amuzante si sufletesti

Am gasit la Andrei o leapsa care merita sa ajunga la fiecare blogger. Ingrediente? Expunerea catorva fotografii pline de semnificatii si retrairea momentelor respective prin ochii mintii. Este dificil sa cataloghez anumite secvente ca fiind ''cele mai frumoase'' pentru ca fiecare dintre ele a provocat sentimente imposibil de redat prin cuvinte. Mai jos, bucatile mele de distractie :

Leapsa poate ajunge la cine isi doreste si sper ca astfel amintirile amuzante si sufletesti isi vor face simtita prezenta

Uit. Propria-mi poveste. Literele, cuvintele, propozitiile, frazele, fragmentele. De ce am incetat sa scriu? Pentru ca pierd in fata timpului. Nu-mi apartin. As vrea sa ma intorc.... dar nu imi mai amintesc unde.... P.S. Bloggeri galateni adunati-va! confirmarea la Liz

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristeţe. Orice om pe care l-am iubit şi nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri. Voi care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi."

Geo Bogza

Je n'ai senti jamais le froid du silence si proche, mais bien c'est vrai... peut-être l'automne n'est pas encore arrivé de la façon que je m'attendais. Je pense à toi, n'oublie pas.

foto

Toamna nu este doar tăcere. Nu este doar sanctuarul tristelor cuvinte îngemănate cu griul cerului. Este şi o stare de spirit, un moment în care ridicăm privirea spre anotimpuri. Spre ceea ce se afla dincolo de noi. Vreau să vă spun povestea toamnei în care mă regăsesc. Trebuia să fi ajuns mai demult. Să fi desluşit mai devreme semnificaţia visului. Un corb plouat cu vânt mă privea insistent.Mi-aş fi dorit să-i fi spus cât însemna toamna pentru mine, dar ceva mă oprise. Un fior cu iz de tristeţe m-a străpund.Am ridicat privirea. O cărare se întindea în faţa mea. Da m-am temut de culoarea ei. Am ezitat. Apoi... mi-am reamintit: "Povestea noastră s-a împletit în visul ploii..." A devenit o certitudine: nu puteam ajunge acolo.Ceva mă reţinea. O umbră împietrită în tristeţe m-a atins. Am rupt tăcerea. Şi nu mai ştiu dacă toamna e tăcere. Calea spre tine e gravată în pietrele gândului, dar calea spre mine...Prăpastia norilor îmi împânzeşte privirea.

Sa-ti povestesc cum am pierdut clipe? Sau mai bine sa te las sa constientizezi singur/a? Intrebari atat de prezente si raspunsuri deduse din.... Stiu ca exista minuni care trec pe langa mine. Captiva in propria-mi intrebare, uit. Umarul pe care am poposit in furtuna, tacerea privirii tale grele, mainile care m-au prins inainte sa cad. Nu iti voi spune cum am lasat minutele sa-mi abandoneze degetele, doar te vei regasi in toamna la fel de mult ca mine. Noiembrie....

Gorgeous!

Nelly Furtado - Manos Al Aire
Vezi mai multe video din Muzica

„Din ce motive toate lucrurile bune se sfârşesc?” e întrebarea care mă urmăreşte din ce în ce mai des şi nu ştiu dacă i-am găsit până în acest moment un răspuns cât de cât plauzibil. Mi-ai replica că lucrurile bune trebuie să se termine rapid pentru că altfel ne-am obişnui cu ele şi ne-am plictisi. Dintotdeauna am avut impresia că greşelile pe care le-am făcut s-au răsfrânt asupra mea înzecit. Cert e că acum nu mai cred asta : e necesar zbuciumul interior, lupta continuă, motivaţia acelor trăiri benefice ce ne lovesc în faţă când ne aşteptăm mai puţin. Secretul constă în a şti să profiţi de fiecare minut, să te bucuri de ceea ce primeşti, fie că e bun sau rău. Partea plină a paharului e mai evidentă decât cea goală. Nu mai să nu spargi paharul în goana ta după reuşită. Pentru că atunci e grav şi nu ştii cum să strângi mai repede cioburile fără să te tai.

A...B...C....

Mainile celor dragi poarta marturia timpului pe care l-au lasat sa plece timid in apropierea ta. Inca nu imi amintesc limbajul dorului, a sentimentului care-mi scruteaza simturile cu toate orele pe care le eliberez in amurgul uitarii. Nu te-am uitat.... inca.... inca... insa nu e suficient. Poate esti fericita sau poate nu mai stiu...

• Nu timpul pe care il feliati in amitiri conteaza, ci intensitatea cu care acceptati ca pierderea se transforma in castig.
• Clipele - propriile noastre rugi....

:)

Inca din copilarie nu mi-a placut competitia, ideea ca mai multi oameni se infrunta, atat la figurat cat si la propriu pentru a castiga. Un titlu, un premiu, atentia cuiva, laudele altora, individie sau importanta. Am primit un premiu si ii multumesc mult lui Radu, insa mi se pare dificil sa concretizez un top al bloggerilor care imi plac. Toti cei din blogroll-ul meu rezoneaza cu mine intr-un anumit punct, asa ca ma voi rezuma la citirea, si nu la alcatuirea unui tabel.... Inca o data, multumesc!

Dialog... monolog...

• "-Ai noroc... dintotdeauna ai avut, dar iti e atat de teama sa lasi trecutul sa ramana in urma, refuzi cu obstinatie sa zambesti... nici sa plangi nu reusesti.... vorbeste!"
• "- Atunci de ce simt.... ca pierd oameni? De ce ii idealizez, nu le vad partile rele, nu ii cred in stare sa fie rai? Din ce motiv ei au o poveste, iar eu sunt... nu sunt?"

Toamna imi ascund lacrimile si visele de ploaie si vant. Si-mi amintesc ca am trait anotimpuri in care castanele si regretele ma apropiau cu pasi repezi de noiembrie....

• Am strans intre degete amar....
• Nu stiu
• sa rad
• sa plang
• sa uit
• sa sterg....
• Strang intre degete uitare, regrete si un trecut care nu-mi apartine.
• Imi lipseste linistea din ochii tai, insa am pierdut.... si nu stiu nici macar daca....

• Îngerul,
• aripa pustie a primăverii
• ce-mi cântă povestea-ţi..

Gorunul

• În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
• cum bate ca o inimă un clopot
• şi-n zvonuri dulci îmi pare
• că stropi de linişte-mi curg prin vine, nu de sânge.
• Gorunele din margine de codru
• de ce mă-nvinge
• cu aripi moi atâta pace
• când zac în umbra ta
• şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
• O, cine ştie?- Poate că
• din trunchiul tău îmi vor ciopli
• nu peste mult sicriul
• şi liniştea.
• ce voi gusta-o între scândurile lui
• o simt pesemne de acum.
• o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet şi mut
• ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
• sicriul meu
• cu fiecare clipă care trece,
• gorunule din margine de codru.

Nonsens

• Mint, Cand ploaia se desparte absent de nori. Pierd Franturi de suflet violet in mine. Uit Desi ucid timpul. Ma tem De tine, de mine... de voi.

And I'm nothing more than a creep

Scandal? De unde?

În România zilelor noastre nu ne mai mira nimic. Surprizele au început să fie inerente cotidianului pe care am uitat să-l mai lăsăm să respire. Cafelele matinale ne sunt însoţite de fiţuicile numite „ziare” pe care îndrăznim să le deschidem. Reacţia care ne încearcă în astfel de momente nu este departe de groază. Cel mai ciudat aspect al acestei realităţi este că deşi acest obicei nu ne provoacă buna dispoziţie după care tânjim zi de zi, il continuăm. Să facem un mic exerciţiu de imaginaţie : luăm un ziar ale cărui cote de tiraj zilnic depăşesc sutele de mii si îl răsfoim. Nu reuşim să găsim decât ştiri de genul : „Diva X se gândeşte să îşi schimbe proaspăta pereche de silicoane. Să o urmărim în căutarea perechii de sâni ideale!” sau „Un nou scandal în peisajul monden bucureştean : Cristian, Cubuleţ de gheaţă năbădios, şi-a găsit aleasa. Nunta va avea loc în reşedinţa de la Izvorani! Surpriză! Aleasa este alesul, binecunoscutul om de afaceri, Sebastian Negru! Să le urăm casă de piatră sau cat mai multa grija?” Presa românească de scandal încearcă să copieze modelul marilor publicaţii din Occident care nu au chiulit de la cursuri atunci când se preda atât etica, cât şi deontologia presei. Chiar dacă constientizam ca scartaim la capitolul modele de urmat promovate de revistele de profil, remarcăm cu stupoare că într-o bună zi chiar şi cerşetorii din gurile de metrou vor deveni „vedete” de carton, iar universul fiecăruia dintre noi, de departe fragil, se va sfărâma treptat.

Nu am idee din ce motiv am ales să vă scriu despre cele ce urmează. Am o prietenă care cu fiecare clipa devine o umbra. Cu fiecare minut isi pierde increderea in oameni, in acele fiinte cu doua maini si doua picioare care vor sa para superioare prin simplul fapt ca vorbesc si rationeaza. Azi-dimineata a trecut pe la mine sa bem o cafea, sa mai povestim de una de alta. Avea ochii injectati de cat plansese, parca tocmai se trezise din betie. I-am exclamat: "Incearca sa-ti revii! Nu poti umbla ca un zombi toata viata!" Mi-a aruncat o privire pierduta si mi-a rostit:

• "-Atunci cand esti in astfel de situatii nu mai ai nici o scapare... ieri mi-a fost frig, teama! Am vrut sa am pe cineva langa mine dar unde erati toti? Unde? Nu aveti timp de mine! Sunteti cu totii niste lasi! Nu vreti sa recunoasteti ca si voua va e teama in fiecare clipa in care stingeti lumina. Va temeti ca nu veti mai vedea lumnina..."
• Adevarul e ca m-a speriat...
• "- Inainte aveam in cine sa cred! Aveam adevaruri, legi care credeam ca ma vor ajuta sa ajung departe. Acum nu mai am nimic nici o lege, nici un adevar nici macar o umbra... doar praf si pulbere, doar deziluzie si dezamagire. Si ma intreb retoric: pentru ce sa mai traiesc? pentru cine? Acum ii inteleg pe sinucigasi. Cauta o cale pentru a scapa de mizeria ce ii inconjoara, de mastile care cad..."
• Dar... "eu ce mai sunt?"
• "esti... ceea ce as fi vrut eu sa ajung... dar.."
• A deschis usa si a fugit...
• acum...
• nu mai stiu...

mai 2005

Do you swear to tell the truth, nothing but the truth, so help you God?

Mi-e dor... si nu de cineva, ci de mine insami in momentele in care scriam.... Vinovatii fara vina se ascund astazi. Simteam ca respir... si imi pare rau....

Dintr-o agenda veche, dupa o leapsa data de cateva zile bune de la Lord d'If, ma conformez si o accept. Mai departe... cine doreste

Oare unde fuge timpul? Spre ce loc in care nu il mai regasim? Te iubesc....

• Linistea in care ma pierd cand iti ating alunitele...
• Ti-am spus vreodata ca ti-am iubit linile din mana stanga?
• As vrea sa zbor deasupra uitarii care nu are niciun nume...
• in minutele in care nu esti... in care nu sunt....
• Trupu-mi de ceara se topeste intr-un singur sarut...

Timp de patru luni am avut insomnii si atacuri de panica. Nu reuseam sa adorm decat cu sunetul linistitor pe care clapele unui pian mi-l eliberau in noapte. Crezul ca ai existat numai in mintea mea ma infricosa si incanta totodata pentru ca nu mai trebuia sa ma ascund. De privirile oamenilor in a caror univers sunt prea minuscula. De amintirea unor cuvinte prost intelese. Este toamna.... iubeam fiecare frunza care se pierdea in singurul zbor sinucigas in care se aventura fara sa ramana prea mult pe ganduri.. se apropie noiembrie... si mi-e teama ca nu ai inteles nimic din ce am scris aici timp de un an.

Yiruma - River Flows In You Asculta mai multe audio Muzica

Cuvintele .... golite de sens...

Se intampla... inevitabil... and I can not help it. Damm!

Dalida - Je suis malade Asculta mai multe audio Muzica dalida avec le temps Asculta mai multe audio Divertisment

• Stiai ca imbratisarea muntilor din serile de primavara verde crud
• imi aminteste de tine?
• Fasia de liniste ascunsa de izvoarele din ochii tai
• imi seaca pietrele a uitare si revarsare de noi
• cand ultimele aripi ale asfintitului isi pierd urma in orizont.
• Stt! Gleznele ploii fosnesc rochia toamnei din mine...
• Acum pot sa ma ratacesc in nemurire...

Ultimul anotimp

Era lumină cerească. Era iluzie. Sfere de lumină sfântă se ciocneau de cireşii amari ascunşi pe alei. Paşii privirilor umbrite de boarea ruginie alergau în pustiu. Dintr-o dată degetele crispate ale timpului au prins viaţă... Trupul de văzduh ş-a stins timid lângă sanctuarul tristelor cuvinte. Acelaşi stejar, ce uitase de sine, tăinuia umbra ultimului anotimp. Cărări de zâmbete fade se împrăştie în cele patru zări ducând cu ele speranţe, amintiri, fărâme de frunze purtând petecea grea a tristeţii. Mă-nfioară fiecare atingere, fiecare pas... dă-mi paşii înapoi. O toamnă timpurie arde pe rugul plângerii sâgetând adânc orizontul. De ce nu vii, ploaie? Nu mai e suflare de om, doar chipuri de lut ce privesc primul şi ultimul zbor sinucigaş al florilor de toamnă. Unde-s vremurile de-nceput ce sângerau viaţă-n plină toamnă? E ultimul anotimp, ultima brumă care, ascunsă-n uitare şopteşte "adio".

• P.S. Acel anotimp a fost ultima toamna pe care am trait-o in 2003

No mercy... show no mercy never!

Confesiune

De foarte multi ani ma intreb cum va arata clipa in care voi muri. Daca cineva isi va mai aminti de mine atunci cand voi inchide ochii. Sau daca ii va fi cuiva dor de mine. De cateva zile, si-au refacut aparitia aceste ganduri negre. Nu neaparat de sinucidere, insa se perinda in mintea mea minut cu minut si as vrea sa le cunosc finalitatea. Poate unii ar spune ca ma alint sau ca victimizez, insa nu am inteles nici pana acum de ce tanjesc dupa acea stare in care nu mai pot simti, daraminte durere. Pesimism? Introvertita? Incapatanata? Hidoasa si capabila de sentimente meschine? Da, toate aceste trasaturi se muleaza foarte bine pe caracterul sau pe lipsa caracterului meu. Traiesc un adevarat paradox: ma gandesc continuu la propria-mi moarte, insa ma tem de ea. Doar am fost la un moment dat cel mai mare paradox din viata cuiva. Nebuna? Nebunia mi-a fost confirmata intr-un mod destul de josnic in urma cu cateva luni. Si a durut. Al naibii de tare. Si sentimentul de vinovatie ma coboara din ce in ce mai mult. Si, nu, nu vreau sa trezesc compasiunea nimanui, nici mila, sa impresionez pe cineva. Nici pomeneala de asa ceva! Simt doar ca ma sting si imi doresc asta cu atata ardoare incat ma sperii de cinismul de care dau dovada in clipa in care scriu aceste randuri. Exista oameni care ma iubesc si pe care ii ranesc cat de mult pot. Tot ce imi doresc e sa fiu uitata.... si nu imi explic DE CE!

Despre o chitara. Cea la care nu am invatat sa cant pana acum de teama sa nu mi se rupa unghiile pe care care am scapat sange. Chitara, ale carei corzi le-am rupt dinainte sa imi soptesti notele potrivite pentru... o melodie trista. Te rugam sa-mi canti una care sa-mi deseneze un alt zambet decat cel amar... Nu! Astazi sunt sigura ca nu tu ma faceai fericita, doar.... Say something funny, say something sweet, but don't say that you loved me... you never did... I was enough for both of us.... never say never.... it shall haunt you until the end of time

One step back...

Oamenii se uita pentru ca aleg sa stearga din ei insisi acele lucruri simple pe care nici aurul nu le-ar putea cumpara. Un zambet sincer, rasete pe care le iau cu ei in lungul drum spre nicaieri. Un sentiment ciudat pe care putini l-ar intelege. O senzatie de absenta pe care nu avem cu ce sa o umplem. Poate uneori chiar e prea tarziu pentru regrete. Ale cui? Nici ei nu-si mai amintesc. Stiu doar ca ar fi putut fi..... Dar alegerile ne definesc mai devreme sau mai tarziu.

Adio tu...

Opreste-te pentru cateva clipe din activitatea pe care o desfasori in acest moment. Gresesc cand spun ca ai uitat cum e sa pui punct? Chiar si pentru putina vreme? Te vei intreba sarcastic daca ai ce sa termini. Poate realitatii in care iti place sa crezi ca traiesti. Renunta la fantomele care iti tin companie in timpii morti sau vii, ucide-le, ingropandu-le in cel mai ascuns loc al fiintei tale si aminteste-ti cum era sa zambesti doar atingand alunite. Prea putin conteaza cui ii apartineau, doar redeseneaza-ti in fata sentimentele in care te pierdeai. Astazi si nu in alta zi pe care o eliberezi printr-o fantezie numita "viata".

Cuvinte pe care nu le-a inventat nimeni. Acum prind un sens ciudat in mine, singurul sunet pe care sunt in stare sa il scot e un tipat mut de ... regret. Poate cea mai mare pedeapsa este sa imi amintesc franturi de voci care nu leaga decat o poveste pe intelesul nebunilor din noi. A durut... inca mai doare... ce anume? nu stiu.. regretul persista inca... se intensifica cu fiecare zi pe care o bifez in calendar....Remember? Gotta turn yourself in...

More than these words, I see you where I need your shadow.
Damien Rice - The blower's daughter
Asculta mai multe audio Muzica

Never think what's in your heart.. it can tear you appart... I need you, my baby...

Leapsa poetica

• Minutele de bucurie uneori te coplesesc... amintiri care merita sa fie mentionate.... leapsa preluata de la Mami

• - Care a fost prima poezie citita?
• "Balada unui greier mic" de George Toparceanu - Care a fost ultima poezie citita? O romanta scrisa de Ion Minulescu - Care a fost prima poezie scrisa de mine? La 10 ani am scris "unde esti?". Unde esti? Unde esti te caut de ani intregi unde esti? ai disparut fara urma ca pasarea ce s-a saturat de lumea aceasta. Unde esti? ma intreb de fiecare data cand ma uit la poza ta. pierdut printre stele? nu! nu! nu stiu unde esti mi-am pierdut atatia ani pentru tine! cred ca nu mai are nici un rost.. - Ce am facut cu ea? A ramas intr-o agenda pe care de fiecare data cand o deschid, ma minunez. Leapsa o poate prelua oricine doreste.

Relatii.

Relatiile realiste se construiesc arareori usor si se mentin dificil. Nu ma refer doar la cele firesti dintre un barbat/baiat si o fata/femeie, dar si la cele dintre aceleasi sexe. Prietenie. Mai credem in acest cuvant? In fond, cat de mult ne ajuta prietenii? Fie ca se materializeaza la un moment dat, nu reusesc sa ne ajute realmente. Poate nu am dat peste oamenii potriviti, insa de fiecare data cand am trecut printr-o incercare, importanta sau nu, am fost singura. Ultimele zile m-au transformat in adevaratul sens al cuvantului si am invatat pe propria-mi piele ca nu mai pot continua in acest stil. In absenta oricarui prieten, virtual sau real. Am constientizat ca apropierea din doua persoane se interpreteaza de cele mai multe ori gresit : nevoia de atentie/afectiune/ vacanta! (unii chiar inteleg printr-o escapada de cateva zile echivalentul unei vacante binemeritate sau nu. Iar in acest caz nu pot sa nu ma intreb : din ce motiv sa iti mai iei cateva zile libere, daca stii ca nu vei reliza nimic bun pe parcursul lor? Sau, pe un ton mai obiectiv, cu ce drept faci rau fara niciun fel de constiinta?!?) ne imping catre lucruri nebunesti si astfel renuntam: la prieteni, la rabdare, la noi insine pentru a ne sincroniza cu dorinta celuilalt de... a bifa si fapta rea pe ziua in curs. Alti oameni confunda iubirea/dragostea cu egoismul dus la extrem si din acest loc se nasc alte probleme de care anumite persoane ar rade. Nimeni nu se opreste cu adevarat din agitatia zilnica pentru stie ca nu ar ajuta deloc. Mai mult ar incurca. In aceasta situatie, nu mai are sens sa ne suparam pe prietenii nostrii cand in loc de o vorba buna, primim in schimb complezenta replica : "Va fi bine!"

Poate de data asta chiar va fi bine.... Totally, today is a good day to.... TO BE CONTINUED!

All lockdown...

Mustrarile de constiinta dor cel mai tare. Insa ele ar fi putut evitate. Cum? Oprindu-ti elanul. De dorinta carnala. De iubire prosteasca. De invidie. De minciuna. De.... Ai avut vreodata incredere in pasii tai? Ai incetat sa nu risti? Sa nu iti pui la bataie pielea, demnitatea, somnul.... pe tine insuti/insati? Cine ne catalogheaza actiunile si reactiile in bune sau rele? Cine are dreptul sa ne judece? Ne ardem? Zi de zi. In relatiile care nu decurg asa cum ne-am dori, in oamenii in care ne punem increderea, in noi insine. Mai stim ce e adevarul? Nu cred... Just keep your love lockdown!
LOVE LOCKDOWN
Vezi mai multe video din Muzica

As vrea sa ajung la mare... dar.... mi-e teama... ca ma voi pierde undeva in vama sufletului unui necunoscut....

Doza de nesimtire a unor oameni care au reprezentat totalul depaseste cu mult puterea mea de intelegere! Si e cu dedicatie!

E atat de multa lumina in jur incat nu stiu de ce refuz sa deschid ochii. Poate pentru ca regretele m-au coplesit cand ma asteptam mai putin... Telefonul care suna cand nu iti doresti.... Oare cat va mai trece pana cand regretele se vor stinge?
No regrets - Robbie Williams
Vezi mai multe video din Muzica P.S. Melodia o am de la un prieten foarte drag....

Nu ti-am recunoscut niciodata amprentele pentru ca nu am stiut sa te vad cu adevarat. Erai aproape de mine si nu te constientizam. Acum cateva clipe am inteles de ce m-am indragostit de tine... Oare unde se pierde timpul? In noi doi.... si inca respir....

Masoara-mi timpul....

• Masoara-mi timpul
• cu cioburi de durere
• desprinse din simturi ascunse...
• Masoara-mi timpul
• cu franturi de cuvinte
• desprinse din soapte
• Masoara-mi clipa
• cu cioburi de strigate
• desprinse din tanguiri
• ce nimeni nu vrea sa le asculte
• Desprinde-te de inceput
• si de sfarsit
• Desprinde-te de infint
• Si elibereaza-tede tine insuti.

Leapsa...another one

De la Mami citire

• Viata - o minune care dureaza mai mult de trei zile
• Lume - persoane la care in esenta tinem, desi spunem ca ne-ar fi mult mai bine fara ele
• Copil - omul pe care nu-l mai regasim
• Credinta - un adevar de care avem nevoie sau o consolare cand totul pare futil
• Invatatura - distantarea de anumite lucruri sau aproprierea de cele pe care ne dorim sa le cunoastem
• Idee - salvarea din cotidian
• Om - egoismul intruchipat
• Pamant - cel pe care il calcam si in lipsa caruia nu am exista
• Progres - confort
• Libertate - aer
• Eu - suma celor care si-au lasat amprenta pe mine

Fantoma

De fiecare dată când îşi elibera gândurile în faţa lui, o întreba dacă povestea s-a sfârşit. În astfel de momente, nici ea nu îşi mai amintea răspunsul corect. Curiozitatea lui nu trebuia să rămână la stadiul iniţial. Îşi repeta în minte : „Nu a fost doar fantezie! Am trăit cu adevărat! De ce mă întreabă asemenea lucruri? Cumva el însumează impresia generală sau singulară? Dar cine mai conştientizează?”

Singurele clipe în care îşi mai aparţinea se reduceau la minute fetide de singuratate voită sau nu. Atunci încerca să deseneze forme nedesluşite de pustiu, chipurile iluzorii ale unor indivizi pentru care nu ştia dacă simţise infinitul sau doar golul cu care îşi umplea trăirile. Fărâmele din puzzle-ul ei cotidian se obstinau să rămână în spaţii nelumeşti cu toate că faţa i se schimonosea de durere. Se pedepsea ucigându-şi ideile la colţ de stradă. Ca o bucată bolnavă de carne. Amară şi sordidă. Şi mai ales lipsită de o culoare definită.

Dintr-o dată, o exclamaţie ciudată îi atrase atenţia : „Povestea s-a terminat!” Realităţile lor se desprinseseră una de cealaltă şi îşi urmau drumul spre nicăieri. Firesc. Tăcut. Arareori absent.

Copilul o privea cu inocenţa pe care ea o pierduse într-o noapte cu zăpadă şi negru. O îmbrăţişă pe neaşteptate şi plecă fără să se uite în urmă.

Fears....

Niciodata nu am crezut in persoana pe care o vedeam in oglinda. De fiecare data cand o surprindeam in acel spatiu, brusc imi doream sa o sterg : fie cu o radiera, cu smirghelul sau cu orice lucru care imi cadea in mana, numai sa ma pot elibera odata de hidosenia pe care o aveam in fata ochilor. Astazi mi-a reamintit cineva, aparent drag, cu inocenta caracteristica unui copil de maxim trei-patru ani, cat de putina incredere am in mine insami, desi ar trebuie sa nu ma mai las influentata de demonii pe care nici la momentul actual nu i-am omorat. M-am invinovatit ani la rand pentru omul care nu reuseam sa fiu si ii admiram/admir pe cei/cele care reuseau sa se desprinda de oamenii dragi si puteau sa isi faca o viata a lor in care nu mai depindeau de nimeni si unde nimeni nu le reprosa nici macar rolul de mama. Evaziva sau nu, maturisesc ca ma tem. De oamenii pe care i-am ranit, de cei a caror comportament nu il inteleg, de timpul liber de care dispun actualmente, de.... tine, de mine in clipele in care iar imi amintesc de ura infinita pe care o simt in privinta proprie-mi persoane, de acei oameni care imi lipsesc enorm, insa acum nu mai au timp de mine sau de altii. Nu sunt de condamnat insa astfel se pierd legaturile. Poate sunt temeri prostesti si poate ca ar trebui sa ma desprind de ele insa.... Mi-e teama....

Simple words....

Se intampla uneori ca o simpla melodie sa iti aminteasca de o poveste pe care ai vrea sa o uiti. Si in astfel de momente nu stii daca s-a petrecut cu adevarat sau a fost doar inchipuire... who knows?

Hidden after all that clouds, it's your sun! It shall shine for you and nightmares .... dreams, kiddo...

Alte aberatii....

Ti-am povestit ca iubeam marea? Se intampla cand minutele nu cazusera in timpul pe care nu-l mai cunosteam. Nisipul isi uitase urmele in tine atunci cand eu nu mai stiam sensul pronumelui "noi". Poate l-a inteles mai bine altcineva ca mine. Dar cine sunt? La intrebarea asta nu imi voi raspunde niciodata, desi infernul meu e doar iluzoriu. Mi-e dor de tine, dar tu nu ma mai auzi...

So...?

• Iti mai amintesti straine,
• de oamenii din cuvinte?
• Sau de tigara pe care inca nu am lasat-o
• sa ne ucida cea din urma respiratie?
• Iti mai aduci aminte, straine
• ca saruturile amare nu mai povesteau despre atingeri
• ce au uitat sa mai fie pe umeri-mi?
• Dar oare tu...mai stii ca nu vom mai simti
• decat..scrum?
• Dar povestea mea nu-ti mai apartine de cand orele
• s-au stins in tine...

Mensonges

• Have you ever been affraid of darkness? Or have you ever felt like going crazy by trying to escape a memory? Here you are my part of ice : Jamais la solitude ne parlait si ... :) mais pas maintenant .. un peu plus de jus dans ton ver de merdre!

As vrea sa crezi...

Angel...

I see the silence in your eyes.... I just wanna have you near day by day...
LENNY KRAVITZ - Calling All Angels
Vezi mai multe video din Muzica

Cinci

Desi potrivit acestei lepse, ar trebui sa vorbesc despre cinci lucruri care imi fac placere, voi exemplifica cinci lucruri din trecut care imi provocau o stare de bine.

Here we go :

• 1. Naivitatea ce ma caracteriza cand credeam ca nu doar povestile au un happy-end.
• 2. Dupa-amiezile de vara cand luam ipsos si incercam sa le dau materialitate gandurilor mele
• 3. Entuziasmul meu cand o anumita privire ma urmarea
• 4. Frenezia cu care scriam
• 5. Puterea de a merge mai departe cand ceilalti imi spuneau sa lma opresc.

Mai nou, norii au puterea sa ma linisteasca si in special cei de la apus.

Mda...un alt adevar despre barbatii din viata mea sau a altora

In ultima vreme, barbatii sau mai bine spus pseudo-barbatii care au avut o influenta mai mult sau mai putin importanta asupra mea, isi cer iertare. Raman socata si imi amintesc cat de apreciabili sau cat de insignifianti au fost pentru mine la momentul specific. Si continui sa ma minunez... cum se poate ca dupa 3-4-5 ani sa te trezesti si sa spui "Imi pare rau! Regret ca te-am facut sa suferi!" My ass, regreti! In nicio clipa, nu am fost mai revoltata ca astazi, cand dupa luni in care prcesele de constiinta au luat locul noptilor in care puteam sa dorm, mi-am dat seama cu scarba vizavi de sexul "tare" (de unde si pana unde acest nume de cod, nu imi pot da seama atat timp cat majoritatea dintre ei fuge cand apare o problema... in special sentimentala, si isi aduce aminte ca ..la naiba, poate mai am o sansa in fata ei....), ca ... nu am de ce sa imi mai fac procese de constiinta. Sanatate si virtute!

P.S. Oamenii pe care i-am vazut in unii dintre voi, mi-au ramas in minte si imaginile lor imi provoaca idei ca cele care sunt pe acest blog, dar pana una alta.... nu eu sunt lupul rau din poveste....Think twice!

People are so so strange.....

Povestea unui cantec pierdut....

Sunete care ii aminteau de ceea ce era mai bun in ea atunci cand nici ea nu mai credea in cuvintele care se obstinau sa ramana acolo. In locul in care o singura privire reusise sa descopere adevarul. Vroia atat de mult sa nu se mai gandeasca la acel cantec in care ea s-a lasat pierduta cu toata fiinta.... sa-ti mai spuna ceva? Inca isi mai indreapta cateva minute zi de zi si spera sa fii.... bine....

Talisman-Singur
Asculta mai multe audio Muzica

Pensées

J'ai cru que j'avais la puissance de tuer mon passé mais... ce n'est pas si facile comme il paraît. Je n'ai jamais vu la vérité dans tes yeux perdus dans le monde qui ne connaît ni commencement, ni fin. J'ai tâche de laisser aller tes traces, tes paroles, tes mensonges lorsque tu me parlais de toi -même. Ces ne sont que des simples penséés qui ne réussissent guère me créer la sensation de néant...je m'en fous...

...

M-am trezit cu un dor.... dar nu stiu de cine sau de ce anume... stiu doar ca imi e dor intr-un fel de perioada de acum patru-cinci ani cand nu crescusem atat de mare.... so be it!

N-as vrea sa te pierd straine, orice ar fi......no matter what....
COCHISE - Mike Oldfield
Asculta mai multe audio Muzica

Iti simt respiratia cu fiecare clipa in care tacerea ne invadeaza cuvintele... I can feel you, baby...

Whitesnake - Is This Love
Asculta mai multe audio Muzica

Fiecare cantec isi spune povestea la nesfarsit de fiecare data cand il uiti pe "Repeat". Sau surprinzi mai multa comoditate in a lasa melodia sa curga de la sine. Unele dintre ele iti divulga experienta pe care ai vrea sa o ucizi din tine insuti/insati, dar nu ai suficienta indrazneala sa-i dai un "Delete" sanatos. Poate faci si acest lucru din aceeasi lasitudine despre care vorbeam mai sus. Oare de fel de impuls este nevoie pentru a reactiona???

creed - hide Asculta mai multe audio Muzica

Senseless

Daca m-ar intreba cineva de ce mi-am adus trecutul in acest loc, i-as raspunde ca nu mai vreau sa ma ascund de propriile-mi ganduri. De cateva ore bune, mi se deruleaza in fata ochilor, filmul lucrurilor pe care le-am spus/gandit/facut ani la randul, dar care mi-a fost teama sa le eliberez pur si simplu. Fara prea multe intrebari, iar in absenta raspunsurilor, zidesc din farame de clipe, ce a ramas. Sau ce am crezut ca inca se afla in interiorul meu. Ma incearca o nostalgie ciudata a oamenilor pe care am crezut ca i-am iubit/la care am tinut si mai trist pentru care am avut impresia ca insemn. Mult, putin, deloc, nu are relevanta. Stiu doar ca.... ma tasse de cafe au lait s'est perdue dans les tenebres de ton univers.... Trecutul ne defineste, dar chipurile din el? Acele fete ce ne provoaca? Sau nu reprezinta decat proiectii ale frustrarilor din noi insine... trecutul ne spune povestea insa...... daca nu ne place?

P.S. I'm still alive, you know?

About beauty....

Niciodata nu mi-a placut ce imi arata oglinda... poate pentru ca nu am stiut sa ma iubesc suficient. Melodia vorbeste mai mult decat mine...

Uneori

• Uneori ni se întâmplă
• să uităm că nu mai avem
• timp să ne numărăm oftările.
• Sau că albastrul cerului e
• doar o iluzie.
• Câteodată castanii-si
• plâng cu fiecare bătaie de clipă
• frunzele,
• toamnele,
• umbrele.
• Nu mai putem trăi aşa...

10 lucruri care nu imi plac

Leapsa preluata de la Mami : Nu-mi place :

• - simpla stare de fapt de a fi om mare
• - ca uit oameni pe care i-as pastra aproape
• - tacerea mea in momentele in care ar trebui sa vorbesc pentru a ma face auzita si mai ales inteleasa
• - cand nu am timp de tine, daraminte de mine insami.
• - ca as vrea sa retraiesc anumite secvente alaturi de oameni care au insemnat foarte mult la un moment dat pentru mine

Nu-mi plac :

• - povestile oamenilor care au suferit
• - diminetile in care in loc sa lenevesc alerg mai tare pentru a ma obosi
• - serile in care timpul se incapataneaza sa treaca mai repede si nu imi ajunge suficient de mult sa te am aproape
• - persoanele care vorbesc pentru a nu adormi
• - ca uneori nu mai imi amintesc ce inseamna inocenta

• Mai departe la Silvia, Adriana si cine isi mai doreste sa o preia.