Moto: „Am doar optşpe’ani/ Sunt nebun, iubesc şi nu am bani/ Nimeni nu-mi stă în drum/ Am şoseaua mea/ Doar cu-n singur sens/ Mă va duce undeva...” (Vama Veche – 18 ani)
Am 18 ani. Cine mă aude spunând asta, zâmbeşte. Se spune că în momentul în care devii major, automat te transformi într-un om cu foarte multe responsabilităţi atât civile cât şi sociale. În ziua în care am împlinit această vârstă – sincer? nu am simţit nici o schimbare, poate doar de... statut. În rest, nimic.
Am 18 ani, sunt tânără, îndrăgostită, plină de iluzii, sunt gata să zbor, dar în acelaşi timp simt că există ceva care îmi taie elanul. Nu ştiu dacă lipsa de experienţă, teama de a nu greşi, de a nu-i dezamăgi pe cei care şi-au pus speranţe în mine sau poate frica de a nu mă dezamăgi pe mine însămi.
Însă trebuie să recunosc faptul că această... realitate implică atât avantaje cât şi inconveniente: uitându-mă în urmă, îmi dau seama că timpul a trecut, că am crescut şi că am mai „îmbătrânit” puţin. Dar nu e atât de tragic pe cât pare la prima vedere.
„Nimeni n-o să-ţi explice ce e dragostea...” îmi şopteşte un cântec. Dar poate „Nu am chef azi...”
Am doar 18 ani. Atât. Astăzi vreau să zâmbesc, să mă bucur de viaţă, să-mi trăiesc... timpul! Cât îl am!
No comments:
Post a Comment