Imi spuneai demult ca timpul nu face decat sa ascunda sentimentele.
Te contraziceam cu obstinatie replicandu-ti cu o certitudine inimaginablila in voce: el nu le tainuieste, ci le ucide sau le permite altor emotii sa patrunda in suflet.
Eram atat de sigura pe aceste cuvinte incat nu aveam de unde sa stiu ca voi sfarsi prin ati da dreptate. Ciudat este ca desi a trecut atat de multa vreme, povestea clipelor noastre inca mai traieste. Credeam ca te-am sters din tot ceea ce insemna amintire, dar prezenta ta ma copleseste iarasi ca un boomerang.
Se intorc incontinuu trairile ca secventele unui film ce nu se termina niciodata, cuvintele-mi revin, litera cu litera, sens cu sens : “Nimic nu se distruge, totul se transforma”...
P.S. Poza este facuta de Amdraci:)
1 comment:
uneori, timpul chiar ucide. de exemplu, prin retrairea unor amintiri frumoase dar care poate s-au terminat dureros, poti simti ceva placut. Dar oare se compara amintirile acelea, cu ceea ce viitorul ar putea sa iti ofere daca l-ai ajuta un pic? In cazula asta, timpul omoara sentimente. Unele care ar putea sa vina candva, dar pe care nu le vei vedea poate. Pentru ca ele vin din fata, in timp ce tu te uiti...
Post a Comment