Am aproape douăzeci de ani şi mărturisesc că am uitat să zâmbesc. Nici în acest moment nu îmi e clar cum am ajuns la o asemenea concluzie, dar adevărul e că doar grimasele se mai regăsesc pe chipul meu. Vei spune că iar mă alint, însă nu te mint: chiar nu-mi amintesc. Sau nu vreau… tu îmi cunoşti mai bine motivele.
Am aproape douăzeci de ani şi am pierdut atât de mulţi oameni încât mă tem să mai cunosc alţii. Mi-e frică să nu se distanţeze şi ei de mine când mă aştept mai puţin. Din vina mea, a circumstanţelor, a lor… Cert e că pe unii, dacă i-aş revedea pe stradă, nu i-aş mai recunoaşte. Îi şterg/ i-am şters involuntar din memorie. Sau voluntar. Nu mai ştiu…
Am aproape douăzeci de ani şi în fiecare dimineaţă mă trezesc tristă. Nu mai am timp nici să-mi număr oftările.
Peste câteva zile voi împlini douăzeci de ani. Nu-mi doresc să se apropie această dată. Aş vrea…
No comments:
Post a Comment